ura cu care lovesti
Reading Time: 4 minutes

Dacă îmi știi “situația fizică”, îți poți da seama că am o idee sau două despre discriminare. De-a lungul vieții m-am confruntat cu ea sub diverse împrejurări și de aceea nu m-am înghesuit prea tare să citesc Ura cu care lovești.

Am considerat că discriminarea rasială este și așa un subiect destul de mediatizat. Cartea mi-a atras totuși atenția datorită unei provocări. Am participat la un joc de pe un grup despre citit, unde o cerință spunea să citim o carte interzisă.

Am căutat pe net o listă cu asemenea cărți și, dintre toate, în acel moment coperta de la Ura cu care lovești m-a făcut să mă opresc din lectura articolului respectiv.

Nu cred că este ceva întâmplător pe lume, motiv pentru care am hotărât să mă apuc de citit cartea în cauză. Nici prin cap nu mi-a trecut că mă va încânta suficient de tare cât să îi fac recenzia. Și iată-mă aici…

 

Ura cu care lovești este profundă și dureroasă

Povestea are în centrul său o adolescentă de 16 ani, de culoare (este un aspect important de menționat în acest context), care trăiește împreună cu familia sa într-un ghetou și urmează cursurile unui liceu specific tinerilor de bani gata, albi.

Starr se străduiește din răsputeri să separe cele două lumi atât de diferite, dar care fac amândouă parte din existența ei. Echilibrul obținut cu greu se prăbușește definitiv atunci când, după o petrecere sfârșită cu gloanțe, pleacă alături de un prieten din copilărie cu mașina.

Un polițist alb îi oprește și presupune că băiatul este înarmat. Astfel că, în momentul în care face o mișcare bruscă (vrea doar să se asigure că amica lui se simte bine), Kahil este împușcat mortal. Clipele înfiorătoare în care privește cum se scurge viața din ochii băiatului îi schimbă viața pentru totdeauna lui Starr.

Fata este singura care știe ce s-a întâmplat în noaptea aceea, în timp ce televiziunea începe să vehiculeze tot felul de ipoteze. Kahil era un băiat negru ce a crescut în ghetou și se știa că vinde droguri. Prin urmare, oricum trebuia să moară cumva, mai devreme sau mai târziu, nu?

Starr se luptă cu cele două laturi ale ei: pe de o parte, voia să își continue școala și viața ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, iar pe de alta simțind ura cu care se lovea în ea, și mai ales în Kahil, dorindu-și să îi facă acestuia dreptate.

Războiul dintre susținătorii lui Kahil și cei ai polițistului ajunge la cote alarmante, iar Starr este prinsă la mijloc. Oare care va fi deznodământul? Cine este, de fapt, vinovat în toată această situație?

 

Discriminarea – un subiect cu puternic impact emoțional

Cu siguranță nu este ușor să vorbim despre discriminare, fie ea în copilărie, la școală sau peste ani, în societate. Pare că oamenii încă se chinuie să facă eforturi colosale pentru a încerca să îi accepte pe cei diferiți, cei care nu se încadrează în normele obișnuite.

Învățăm de la o vârstă mult prea fragedă ce este ura și ea devine un verb de-a dreptul uzual. Este trist însă că o asociem cu alți oameni în loc să ne limităm la preferințe alimentare sau alte lucruri.

Iubirea de sine are de suferit din această cauză și determină în general ca cel puțin o parte dintre preconcepții să se transforme în realitate. Dacă toți au o părere proastă despre mine în mod natural, ce rost are să le dovedesc contrariul? Cădem tot mai jos în loc să evoluăm, iar Ura cu care lovești este un un exemplu în acest sens. Uneori nici măcar nu avem vreo șansă pentru a ne arăta potențialul și a ieși din cercul vicios…

 

“Tu ești schimbarea” nu este un clișeu

O expresie care sintetizează oarecum acțiunea cărții este Thug Life a lui Tupac. Artistul a spus foarte clar că ura cu care lovești în copii ne vine de hac tuturor. Micuții inocenți de azi vor fi adulții de mâine. Depinde numai de noi cum îi modelăm.

Deci, nu cred că “tu ești schimbarea” reprezintă un simplu clișeu aruncat la întâmplare. Dacă fiecare dintre noi și-ar controla gândurile și faptele, ar alege binele împotriva răului și iubirea în locul urii, s-ar vedea automat diferența.

Este în puterea noastră, a tuturor, să combatem discriminarea: de rasă, gen, orientare sexuală, dizabilitate etc.

Starr și-a asumat la un moment dat rolul în schema mai mare a lucrurilor și a folosit cea mai letală armă de care dispunem cu toții: vocea. Tu ai avea curajul să o faci?

 

Recomand romanul Ura cu care lovești atât adolescenților (genului în care a fost încadrat, de altfel), cât și adulților. Este o poveste tulburătoare, ce reușește să îți formeze o mulțime de întrebări legate de corectitudine, dileme morale, puterea fricii și determinare.

Schimbarea începe din inima fiecăruia dintre noi! Să nu cumva să uiți vreodată asta.

Dana Mierlut e un om special, deosebit si frumos care, fara sa vrea sau sa stie m-a facut de multe ori sa plang. Un exemplu de tenacitate, putere si perseverenta, Dana ne da o mare lectie de viata, prin tot ceea ce este si ce face. Vi-o prezint azi cu mare bucurie si ii multumesc ca a ales sa fie aici. O gasiti pe blog, pe instagram si pe facebook.

 

ura cu care lovesti

 

lumina din amurg
Reading Time: 2 minutes
Povestea romanului “Lumina in amurg “, de Xavier de Montepin începe în 1861. Povestea romanului atrage ca un magnet, este “uns” cu toate ingredientele: mister, iubiri imposibile si crime. Jeanne Fortier este tânăra văduvă a unui mecanic ucis de o explozie a unei mașini la fabrica lui Jules Labroue din Alfortville. În urma accidentului care și-a ucis soțul, Labroue a angajat-o pe văduvă ca îngrijitor la fabrică pentru a-și asigura viitorul ei și al copiilor. Maistrul fabricii, Jacques Garaud este îndrăgostit de Jeanne și, confruntat cu refuzul văduvei de a se căsători cu el. Bărbatul confruntat cu refuzul văduvei de a se căsători cu el, fură proiectul de invenție al șefului său, arde fabrica, îl ucide pe Jules Labroue și o acuză pe Jeanne de incendiere. Jeanne, acuzată pe nedrept, este condamnată pe viață. Din cauza nedreptăților, femeia înnebuneşte, apoi va fi internată la La Salpetriere. După 8 ani, își revine din nebunie și reușește să avadeze, având ca obiectiv principal să-i găsească pe cei doi copii despre care nu mai știa nimic timp de 20 de ani. Jeanne își regăsește copiii. Fiul său Georges, care a luat numele de Darier, cel al mamei sale adoptive, a devenit avocat, iar fiica sa Lucie couturiere. Între timp, Jacques Garaud a devenit un industriaș bogat sub numele de Paul Harmant. Vrea să-și căsătorească fiica Mary cu Lucien Labroue, un inginer de arte și meserii, fiul lui Jules Labroue pe care l-a ucis. Îl angajează ca inginer în fabrica lui. Pentru a-și duce planul până la capăt, Jeanne, ea și-a schimbat identitatea și a devenit mama Lison. După mai multe încercări eșuate, numele adevăratului criminal este dezvăluit și totul se termină cu bine
Luminita Tudosa a descoperit cu gratie magia cuvintelor, este un om exceptional si puternic si ma bucur sa o urmaresc.
lumina din amurg
Curajul de a fi vulnerabil
Reading Time: 3 minutes

“Vulnerabilitatea nu înseamnă doar să cunoști victoria sau înfrângerea, ci să înțelegi că ambele sunt necesare; înseamnă să te implici cu toată ființa în ceea ce faci.”
Seth Godin

Vulnerabilitatea este un cuvânt care sperie, intrigă oamenii pentru că, de multe ori, acest termen este folosit greșit. E de-ajuns să răsfoiți ziarele sau să citiți articole pe internet cu titlul “Este vulnerabilă” pentru a vă da seama că da, vulnerabilitatea este ceva de evitat, de temut, un exemplu de așa nu, de nesuportat, de a nu te arăta așa cum ești cu adevărat. Mass media este domeniul în care este folosit într-un mod total eronat.

Dar, mă bucur că o autoare cunoscută, Brené Brown, a cercetat îndeajuns tema încât și-a expus concluziile la care a ajuns într-o celebră și amuzantă lucrare: Curajul de a fi vulnerabil.

Brené Brown reușește cu brio în “Curajul de a fi vulnerabil” să demonteze cele mai întâlnite mituri legate de vulnerabilitate.
Mitul cel mai des întâlnit este că vulnerabilitatea înseamnă slăbiciune. Sincer, asta credeam și eu. Și cam asta am învățat și-n familie, asta am învățat și de la foști prieteni: a-ți arăta sentimentele te poziționează în categoria oamenilor slabi, temători și neîncrezători.

Nu putem să depășim ideea că vulnerabilitatea e o slăbiciune, decât atunci când încetăm să facem confuzie între “a avea emoții” și “a fi un om slab” și să considerăm că emoțiile sunt un fel de handicap.”

Alt mit este cel care spune asta: “Nu stă în firea mea să fiu vulnerabil“, adică ceva de genul “Eu sunt puternic, sunt bărbat sau avocat, președinte și nu-mi permit să fiu vulnerabil”. Eu, personal, nu pot iniția conversații cu oameni care-și pun bariere de genul acesta și nu le permit celorlalți să afle ce e-n mintea lor. Mereu vor avea conversații de complezență, de suprafață. Cred că v-ați dat seama că nu spun neapărat să dezvăluie ce știu eu ce intimități sau picanterii din viața lor și de asemenea nu zic de cei din cealaltă extremă care-ți dau toate detaliile, poate mult prea multe, acei “gură spartă” pe care-i evit cu desăvârșire. De asta cred că uneori e benefic să-ți expui anumite gânduri sau să îți arăți emoțiile. Asta te face uman, viu, prezent, curajos, puternic.

Alt mit la fel de răspândit: “Să fii vulnerabil înseamnă să renunți la intimitate.”
De fapt, e tocmai opusul. Nu poți stabili legături profunde cu alți oameni dacă nu îți deschizi sufletul, dacă nu-ți expui gândurile și emoțiile. Tu alegi ce dorești și ce anume din viața ta merită împărtășit celorlalți, dar sincer, legături autentice am văzut doar acolo unde oamenii își spun și cele mai banale și prostești gânduri și idei. Asta îi apropie și mai mult, între ei se stabilește o conexiune puternică. Desigur, asta nu-ți garantează că vei primi din partea celorlalți același lucru, dar, hei, până la urmă, asta înseamnă vulnerabilitatea: CURAJUL DE A FI TU ÎNSUȚI, CEL REAL, FĂRĂ MĂȘTI.

Alt mit demontat de autoare este: “Cel mai important este să te descurci de unul singur.

Ei bine, dorința oamenilor de a se descurca singuri este tot mai puternic întâlnită în zilele noastre și tot mai lăudată. Dar, și cea mai întâlnită practică ce duce direct spre epuizare, stres și colaps mental. “Avem nevoie de ajutorul celorlalți. Avem nevoie de oameni care să ne permită să experimentăm noi moduri de a fi, fără să ne judece. Avem nevoie de cineva, care să ne ajute să ne ridicăm, atunci când cădem învinși în arenă.

“Vulnerabilitatea nu este nici bună, nici rea, în sine. Nu e ceea ce se cheamă “o emoție negativă ” și nu e întotdeauna o experiență pozitivă, luminoasă. Vulnerabilitatea stă la baza tuturor emoțiilor și sentimentelor. A simți înseamnă a fi vulnerabil.”

Principalele idei pe care le-am notat sunt:

 

  1. Vulnerabilitatea este egală cu a te arăta așa cum ești, de a-ți deschide sufletul.
  2. Pentru a fi vulnerabil ai nevoie de curaj.
  3. Vulnerabilitatea se găsește în orice formă de creație, fie ea articol, pictură, poezie, muzică, discurs, dans și altele.
  4. Vulnerabilitatea te apropie mai mult de oamenii pe care ți-i dorești în viața ta.
  5. Acceptă-ți imperfecțiunile și nu mai căuta perfecționismul în toate aspectele vieții.
  6. Îndrăznește cu orice preț.

Sunt Aniela Ciugureanu și mai multe articole scrise de mine le găsiți pe blogul meu https://lumeaanielei.com/ și mă puteți urmări pe social media pe Facebook cu Lumea Anielei.

Multumesc frumos, Aniela, am avut o zi lunga, dar recenzia ta e aici

Curajul de a fi vulnerabil

zorba grecul
Reading Time: 5 minutes

Relatia mea cu Zorba Grecul este una dubioasa. Complicata, cum ar zice Facebook. Insa pana sa ajung la Zorba Grecul, vreau sa vedem exact ce inseamna carte preferata pentru mine.

Adica, spun din start, nu am o carte preferata. Asa cum nu am un film preferat, un spectacol de teatru preferat, o piesa de teatru preferata (putini stiu diferenta dintre PIESA si SPECTACOL) ori o culoare preferata. Nici macar un autor preferat. The one and only.

Exista, insa, cateva elemente importante, cativa indicatori. In cazul cartilor, 3 criterii, 3 indicatori, ar fi relevanti:

  1. Cat de bine ti s-a intiparit in minte acea carte? Multe carti n-au trecut testul timpului. Pe unele le-am uitat dupa 1 luna. Pe altele le tin minte ca si cum le-as fi citit ieri.
  2. Cat de mult ai apreciat ecranizarile si adaptarile teatrale? La unele le apreciezi putin spre deloc, la altele le adori de-a dreptul.
  3. Cat de des iti AMINTESTI de o carte?
  4. Cat de mult TE REPREZINTA acea carte si acele personaje?
  5. Cat de mult si cator persoane ai recomanda acea carte? Dar ecranizarea/ecranizarile ei? Dar adaptarile teatrale?

In cazul Zorba Grecul, primele 3 chestii sunt bifate cu prisosinta, de-a dreptul ingrosate. 5 este iarasi bifat, insa cu punctul 4 am o problema. O MARE problema.

Sa le luam pe rand, caci discutia mi se pare relevanta NU DOAR despre Zorba Grecul.

Incep prin a spune ca acea carte o simt in mine, simt ca ea mi-a intrat in cap si nu mai iese de acolo. Cand am vazut la Timisoara adaptarea ei teatrala, mi-am dat seama cate replici stiam. Nu le-as fi putut reda daca as fi fost intrebat, dar cand le auzeam mi le aminteam. Stiam continuarea lor, era de parca cineva imi deschisese o cutie. Nu doar senzatia de deja-vu (care la noi, la olteni, se cheama “senzatia de deja-fu”), ci si senzatia de “ce prost am fost ca uitasem asta”. Ele erau acolo, in mintea si in sufletul meu.

Ecranizarea am adorat-o si, de fapt, de acolo stiu foarte multe replici. De fapt, o consider printre putinele ecranizari mai bune decat cartea. Cand am citit cartea, ABIA in 2019, aveam senzatia ca, de fapt, o mai citisem. Iar adaptarea teatrala de la Timisoara mi s-a parut excelenta nu pentru ca era in sine excelenta, ci pentru ca m-a (re)adus in lumea lui Zorba. Aveam (si inca am) senzatia ca as adora ORICE adaptare teatrala sau cinematografica a cartii.

De amintit imi amintesc foarte des de aceasta carte si in special de acest personaj. Vad putin din Zorba in multe persoane ori personaje. Il caut pe Zorba, ca sa fiu mai precis. Imi amintesc de Zorba Grecul de fiecare data cand aud o melodie greceasca, de fiecare data cand intru intr-un restaurant grecesc. Am impresia ca Zorba e acolo, langa mine. Si, culmea, eu nu am fost niciodata in Grecia. Oare cat de mult si de des l-as cauta pe Zorba ACOLO?

Sa va povestesc o faza amuzanta de asta vara/toamna, de la Timisoara (caci festivalul s-a desfasurat la sfarsitul lui august si inceputul lui septembrie). Un prieten fotograf, care se plimba foarte multe, a spus ca si-a luat o excursie in Grecia imediat dupa ce a vazut spectacolul Zorba Grecul. L-am intrebat daca are legatura cu spectacolul, la care el a recunoscut: “Marturisesc ca nu am constientizat, dar cred ca da. Cred ca, inconstient, spectacolul m-a facut sa-mi doresc sa merg acolo.”.

Ajung la punctul 5, fara sa vorbesc de punctul 4, si spun ca Zorba Grecul este tipul de carte pe care o poti recomanda oricui, indiferent de varsta, de ocupatie, de gen literar (ori cinematografic) preferat. Cand esti fan SF, evident ca ai niste SF-uri preferate, niste filme ultra-nisate care ti se par geniale, dar care nu sunt pe gustul NEfanilor SF. La fel in cazul thrillerelor ori al filmelor siropoase.

De ce am pus acest punct 5 drept criteriu? De ce n-as putea avea drept carte preferata una specifica genului meu? Pai evident ca as putea, dar mie mi se pare ca o carte buna, una care MERITA acest titlu, trebuie sa fie una UNIVERSALA, una care transcede unui gen literar sau altul. Una care vizeaza doar fanii unui singur gen literar este o carte foarte buna, dar nu este atat de buna incat sa convinga si restul cititorilor.

Asa cum, cand eram student la facultatea de sociologie, consideram ca cei mai buni profesori nu sunt cei care pot fi intelesi doar de cativa studenti, ci aceia care pot fi intelesi chiar si de catre cei care n-au tangenta cu domeniul sociologiei. La fel si cu scriitorii: esti cu atat mai bun cu cat te adresezi unei categorii mai ample de cititori. Nu trebuie sa devii ultra-comercial, sa scrii banalitati, insa nici extrema cealalta, in care esti inteles de putini oameni, nu e de dorit.

De ce nu ma reprezinta cartea? Aici as putea sa scriu pagini intregi, poate chiar o carte intreaga. Nu voi scrie aici despre asta, ci voi spune doar ca am foarte multe de invatat de la persoane si personaje cu care, de fapt, nu am foarte multe in comun. Invat mai multe de la cei diferiti de mine decat de la cei care-mi sunt asemanatori.

Zorba Grecul NU este cartea mea preferata, tocmai pentru ca nu bifeaza punctul 4, dar este cea mai apropiata de acest concept. Daca as vrea sa ma laud cu ale mele cunostinte sociologice, v-as spune ca exista un ideal-tip de “carte preferata”, iar Zorba Grecul este cartea care se apropie cel mai mult de acest concept. Daca v-as fi zis doar asta, as fi fost fix cum nu-mi doream sa fie profesorii mei de la sociologie.

Zorba Grecul este o carte minunata, extraordinara, insa recunosc ca sunt influentat si de magnifica sa ecranizare. Simt ca am citit-o si ca o iubesc dinainte s-o fi citit efectiv. O iubeam inainte sa am un contact direct cu ea. Sper ca intelegeti ideea si senzatia.

Nu pot sa inchei fara sa va spun CINE SUNT si mai ales DE CE am scris acest articol aici. Emil Calinescu este numele meu si detin 11 bloguri. 5 dintre ele sunt link-uite aici, pe restul le descoperiti singuri.

Gazda mea de astazi m-a invitat sa scriu despre cartea mea preferata. Provocarea suna, de fapt, un pic altfel: sa fac recenzie la o carte pe care as recomanda-o oricand si oricui. Nu stiu ce intelegeti voi prin recenzie, insa definitia mea personala si blogosferica a recenziei este: Recenzie – acel articol prin care reusesti sa convingi cititorii sa citeasca o carte (ori sa vada un film/un spectacol de teatru). Si fix asta am incercat eu prin acest articol.

La final sunt putin invidios: articolul acesta a iesit atat de bun incat cumva ma oftic ca nu e publicat pe blogul meu. Insa apoi imi dau seama ca asa fac eu de obicei: guest-post-urile sunt, de fapt, cele mai bune articole ale mele. Pe vremuri se spunea ca cea mai buna marfa e cea data la export. Cam asa si cu articolasele mele.

Iar Zorba Grecul este, intr-adevar, o carte pe care o recomand oricand si oricui. Este printre putinele care are aceasta calitate.

Desspre Emil Calinescu nu va spun mai multe, a spus el destule, insa va marturisesc ca mie tare-mi place de el, pentru ca are puterea sa fie asa cum simte. E un copil inocent ascuns intr-un om mare, daca nu ma credeti pe cuvant, nu-i problema, urmariti-l si va veti convinge. 

 

La cererea invitatului m-am jucat un pic cu canva si cu…

zorba grecul

Reading Time: 4 minutes

M-am gândit mult la cartea despre care să scriu, pentru că îmi este destul de dificil să aleg doar una. M-am simțit ca în momentele în care cineva din anturajul meu mă întreabă care este cartea mea preferată și, brusc, se face alb și nu îmi pot aminti nici măcar un titlu.

 

Răsfoind printre paginile din mintea mea, mi-am dat seama că știam deja cartea despre care voi scrie. Este aceeași carte pe care o recomand de câte ori am ocazia, este cartea care mi-a deschis drumul spre genul thriller, spre mister, spre logică, spre găsirea răspunsului pe baza gândirii analitice.

 

 

 

Despre „Fata din tren”

 

Personajul principal este Rachel, o femeie divorțată, dar încă ancorată în trecut și în relația pe care a avut-o cu soțul ei Tom. În fiecare dimineață, Rachel ia trenul spre Londra, unde pierde timpul până la întoarcerea acasă, pentru că nu are curaj să îi spună colegei de apartament că nu mai are o slujbă. Fără căsnicie, fără job, Rachel intră în depresie și se lasă pradă alcoolului. Se folosește de pahare de suc în care toarnă gin, singurul mod prin care poate uita de viața ei, de lipsurile pe care le are.

 

La polul opus, fostul soț Tom și-a refăcut viața, are o soție mai tânără și un nou-născut, ei locuind în casa pe care Tom și Rachel o aleseseră pentru ei și pentru familia pe care urmau să o aibă. Visurile lor au fost destrămate în momentul în care Rachel nu i-a putut oferi copilul mult dorit.

 

Din nefericire pentru Rachel, fosta casă este chiar în drumul spre Londra pe care ea îl parcurge zilnic cu trenul. Își vede casa, își retrăiește viața și se gândește la cum ar fi fost viața ei alături de Tom dacă ar fi putut avea un copil. Zi de zi, Rachel se adâncește în depresie, visând la o viață pe care nu o poate avea și privind pe geamul trenului. Astfel, vede un cuplu pe care îl consideră perfect; pentru că nu îi cunoaște, Rachel el spune „Jess și Jason” și se gândește cum ar fi să fie și ea ca ei.

 

Tabloul perfect zugrăvit de Rachel dispare atunci când o vede pe „Jess” cu un alt bărbat pe balconul casei și nu poate concepe ca străina aceea să își înșele soțul. La scurt timp, „Jess”, pe numele real Megan, dispare și întregul orășel începe să o caute, principalul suspect fiind chiar soțul ei, Scott.

 

Rachel se trezește în curând angrenată în viețile acestor personaje, intrând și în vizorul poliției care începe să bănuiască o legătură între ea și Megan.

 

 

Opinia mea

 

„Fata din tren” este printre primele romane thriller pe care le-am citit, fiind și cel care mi-a deschis apetitul pentru acest gen literar. Am empatizat mult cu Rachel, situația în care ea se află fiind destul de dificilă. Este evidentă depresia în care se află Rachel, stare pe care nu o poate depăși singură, alegând calea ușoară – alcoolul. Din nefericire pentru ea, nimeni nu o poate ajuta pentru că nimeni nu știe că este alcoolică și că nu mai are nici măcar job.

 

Cartea este scrisă din punctele de vedere ale celor 3 femei-personaje: Rachel – fosta soție a lui Tom, alcoolică și depresivă, Anna – actuala soție, femeia cu care a înșelat-o pe Rachel și Megan – străina pe care Rachel o vede din tren și bona fetiței Annei și a lui Tom. Într-un oraș micuț de la periferia Londrei, pare că toată lumea se știe cu toată lumea și că nimic îi nu poate perturba liniștea și aerul boem. Doar că liniștea aceasta e doar o mască pentru secretele locuitorilor, pentru aventurile lor, pentru tot c se întâmplă în spatele ușilor închise de parte de ochii iscoditori ai vecinilor.

 

Ca un thriller care se respectă, ceea ce vedem la suprafață este doar o momeală pentru a ascunde adevărul cât mai bine. Pentru mine a fost așa, mai ales că lucrurile iau o întorsătură tragică și persoana vinovată a fost fix cea la care nu m-am așteptat nici măcar un moment.

 

Cartea este scrisă într-un mod alert, fără înflorituri, fără pasaje plictisitoare, fiind un roman de debut perfect și original.

 

 

De ce vă recomand această carte?

 

„Fata din tren” este una dintre cărțile pe care le recomand tuturor celor care își doresc să citească un thriller bun, cu un subiect autentic și cu o acțiune bine pusă la punct. Am apreciat stilul de scriere al autoarei și modul în care a conturat personajele și în care s-a jucat cu ele, creând secrete, trădări, relații.

 

Oana a fost pentru mine o mare si frumoasa surpriza aflata pe “mosia” Superblog si desi nu i-am spus prea multe cuvinte, am trecut des sa o citesc. E un suflet cald, un om sensibil si  inteligent de la care am avut foarte multe de invatat. Puteti urmari povestea familiei sale frumoase pe blogul ce ii poarta numele OanaLambrache.ro si pe pagina de facebook adresata acestuia.

Imaginea este creatia Oanei.

fata din tren

 

Reading Time: 3 minutes

Cărțile sunt panaceu. Ele ne vindecă durerile de orice fel. Ele ne aduc zâmbetele în momentele triste. Ele ne oferă înțelepciune. Există o carte pentru orice stare și cel puțin o carte pentru orice om. Știu bine asta căci de când mă știu, am fost cu o carte în mână.
Mereu când am ocazia, recomand cărți. Le aduc așa, în discuție pur și simplu: „știi, ar trebui să citești cartea X, o să-ți prindă bine mesajul / povestea ei”. Ori mi se cere să recomand cărți pentru că mă pricep foarte bine la a combina cartea și omul. Sunt ca un somelier de cărți. Nu mă credeți? Vă ofer doar câteva recomandări și care vă vor cuceri cu siguranță!

Pentru cei care au nevoie de un strop de frumos în viețile lor recomand, de regulă, Mecanica inimii de Mathias Malzieu. Un soi de Micul prinț, dar pentru adulți. O poveste înduioșătoare pe alocuri cu tușe fanteziste de basm în centrul căreia se află un băiat cu un ceas în loc de inimă și dragostea lui pentru o cântăreață andaluză. O carte sensibilă de la un capăt la altul, presărată cu metafore, descrieri superbe și citate care rămân în minte… cum e și acesta:
„Ne iubim ca două bete de chibrituri. Nu vorbim, ci ne aprindem. Nu ne sărutăm, ci provocăm «incendii». Cât sunt de înalt, de un metru șaizeci și șase și jumătate, corpul mi-e zgâlțâit de un cutremur de pământ. Inima evadează din învelișul-închisoare, se scurge prin artere, îmi ajunge în țeastă și se preschimbă în creier. Sunt tot o inimă, de la fiecare mușchi până în vârful degetelor!“ Mathias Malzieu, Mecanica inimii.

rcomandari de carte

Apoi, evident, celor care au nevoie și de ceva speranță le recomand Fata cu portocale de Joestin Gaarder. O fată misterioasă cu portocale, un băiat ce o urmărește până dincolo de granițe, un adolescent și o scrisoare de la tatăl său plecat în altă lume. Povestea asta îți înmoaie inima și îți arată că iubirea învinge chiar tot și că, da, există speranță în lume. E o carte pentru oricine, e scrisă cu sensibilitate, are un dram de inocență și unul poate un pic mai mult de mister, e imposibil să nu o iubești.
Pentru cei plictisiți, evident, un thriller e alegerea cea mai bună! Preferatul meu e Înainte să adorm de S.J. Watson! O carte unde nu știi ce se întâmplă când întorci pagina. De fapt, nici eroina nu știe, căci datorită unui accident, în somn uită totul despre ce i s-a întâmplat în timpul zilei. Își uită chiar și familia, iar când ești într-o situația ca asta cu greu îți poți da seama cine îți vrea binele!

Pentru cei cărora li se pare greu să-și împartă viața între carieră și familie, le recomand Lapte negru de Elif Shafak. În parte non-ficțiune, în parte ficțiune – cartea ne prezintă tulburările cunoscutei scriitoare înainte de a deveni mamă și modul în care aceasta le-a învins.

recomandare de carte
În fine, Grit de Angela Duckworth, ultima mea recomandare, e potrivită pentru toți cei care vor să exceleze într-un domeniu. Diferită de multe cărți motivaționale, cartea Angelei Duckworth ne arată cum succesul e un cumul de factori, în principal pasiune și perseverență. Grit este despre gândurile care ne trec prin cap atunci când dăm greș și cum acestea, nu talentul sau norocul, fac diferența.
Evident, acestea sunt doar câteva recomandări! Mai am și altele, dar vă invit să le descoperiți pe acestea mai întâi și veți fi convinși de abilitățile mele! Chiar există o carte pentru fiecare, trebuie doar să o căutăm sau, mai bine, să știm pe cine să întrebăm 😉

 

Aceasta recenzie vine de la Diana Gole, viitoarea detinatoare a trofeului Superblog, o voce puternica a blogosferei si o mare iubitoare de carti pe care o puteti citi pe blogul sau De-ale Dianei. Eu o urmaresc de ani de zile si o apreciez nespus.

Imaginile sunt create de Diana cu Canva.com

blog carti
Reading Time: 2 minutes

De 11 ani fără un pic mă plimb prin blogosfera fără ţintă. Nu am reuşit să-mi definesc nici obiective clare, nici să-mi găsesc identitatea. Mi-a luat cam mult să-mi dau seama, însă că nu-mi doresc ca viaţa mea să fie expusă publicului şi nici că familia mea să aibă de suferit de pe urmă a ceea ce scriu eu pe internet. Am avut momente în care cititorii mei, mai mult sau mai puţin apropiaţi să nu înţeleagă punctul meu de vedere şi să mă tragă ulterior de mânecă pentru că am scris ce am scris.
Dar nu marea majoritate m-a convins să pun punct unui blog cu şi despre ai mei, ci chiar cel mai drag dintre toţi, fiul meu. Într-o oarecare seara scriam despre cum se hotărâse să nu mă îmbrăţişeze, el privea peste umărul meu şi la un moment dat mă întrerupe cu o bătaie pe umăr:
– Tu scrii pe blog despre mine? Mă întreabă nu prea încântat.
– Da, ţi-am mai spus asta, îi răspund, eşti marea mea inspiraţie şi îmi face plăcere să scriu aici despre tine.
– Dar pentru mine nu e o plăcere. Sunt prea mic să faci din mine un articol pe blog!
Acest răspuns de om mare a fost şi declicul meu, momentul în care am înţeles că trebuie să schimb ceva la mine şi la direcţia spre care se îndreaptă acest blog.
Acum în prag de iarnă, la ceas aniversar întorc macazul spre biblioteca şi vă anunţ că pe aici se va scrie din nou despre cărţi.
Până pe 17 decembrie, ziua mea aniversară în online, voi da blogului altă înfăţişare, iar pe voi vă invit să scrieţi până pe 20 decembrie, o recenzie despre cartea pe care aţi recomanda-o oricând şi oricui. Puteţi să îmi trimiteţi articolele pe adresa de mail roxanatrandafir.ro@gmail.com sau pe facebook. Le voi publica pe rând şi la final vă voi oferi un cadou surpriză ce va consta în cărţi.
Primele trei zile sunt atribuite, dar mai aveţi opt la dispoziţie, aşadar vă doresc succes.
Să fie în ceas bun.

Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.

blog carti

copil sensibil
Reading Time: 3 minutes

Copil sensibil şi frumos azi e ziua ta. Sper să faci din ea o sărbătoare, aşa cum din viaţa mea ai făcut de când ai binevoit să o binecuvintezi cu intrarea ta în ea. Şi nu doar astăzi să-ţi fie prilej de bucurie, ci toată viaţa care ţi se desfăşoară înainte.
Anul ăsta, dintre toţi cei şapte de până acum, am convenit împreună, a fost şi cel mai dificil, dar şi anul în care am învăţat cel mai multe despre noi, în care am fost mai mult ca niciodată împreună. Am învăţat să ne acceptăm schimbările şi să ne iubim aşa cum am devenit, căci ştii deja, minune dragă, viaţa e devenire.
Copil sensibil al toamnei, te-ai schimbat şi de multe ori m-ai luat pe nepregătite, însă pentru că m-ai ţinut de mână am învăţat să te urmez şi să te descopăr.

Am reuşit să văd ca ai crescut.

De acum te descurci cu toate sarcinile tale mici şi de rutină şi cauţi să ai şi altele din ce în ce mai grele. Nu mai strâng jucării. Le-ai strâns deja. Nu te mai întreb ce porţi. Alegi şi singur. Nu te mai îndemni să saluţi. O faci din timp. Te descurci şi singur la cumpărături şi urmăreşti cu grijă mica-ţi listă. Ai învăţat cu uşurinţă cum să-ţi faci ghiozdanul de cu seara şi care îţi e de luni până vineri tot orarul.

Ne uităm împreună la documentare şi ne jucăm cu cuvinte din ce în ce mai grele. Îmi pui întrebări din ce în ce mai delicate, care, nu doar că mă surprind, dar mă lăsa şi cu gura căscată, că de exemplu asta „-Mami, de ce am două ouă?” când te-am trimis la tatăl tău nu ai cedat, căci răspuns aşteptai tot de la mine. Curiozităţile tale îşi lărgesc spectrul. Ai crescut şi ai închis brusc etapa desenelor animate, cauti tot mai mult stiinta.

Copil sensibil, ai înţeles că pandemia este un lucru greu de dus şi te-ai adaptat cu şcoala online, deşi îţi lipseşte interacţiunea cu copii.

Mi-ai demonstrat că eşti mai mult decât generos şi-atunci când am fost bolnavă de strângeam banii de pe fundul sacului, mi-ai propus toată agoniseala ta din puşculiţa. Nu mai conta că adunaseşi acolo pentru role, ci era importantă intervenţia prin care urma să trec.

Apoi…
Ţi-ai descoperit plăcerea de a desena, dar ai avut şi maturitatea să renunţi pentru că nu ţi se potrivea.

Tot de la 7 ani încoace ţi-ai descoperit marea pasiune pentru matematică, azi manualul clasei întâi este pentru tine capitol terminat. Şi mie mi-a plăcut mult tare, îţi doresc să ai parte de profesori ca să-ţi pună aripi şi să-ţi întreţină pasiunea.

Copil sensibil şi frumos ai devenit timid.

Mă văd atât de mult în tine, dar aş fi vrut să îţi păstrezi curajul. Să nu te retragi, să nu te temi, să nu te ascunzi, să nu cedezi, să ai încredere în tine. Încerc să îţi înţeleg emoţiile, să te ajut să le conştientizezi, să le exprimi, deşi majoritatea vocilor din jurul nostru îţi spun că băieţii nu plâng. Tu să ai încredere în mine, nu-i ruşine să plângi câteodată.
Aş fi vrut să-mi vorbeşti mai mult despre ce ţi se întâmplă la şcoală şi de ce te-ai retras din cercul tău de prieteni. Aş fi vrut să îmi spui, nu să ghicesc, că acela pe care îl considerai cel mai bun şi-a găsit altă companie. Lacrimile tale mă dor şi deşi ţi le-ascunzi, încerc să-ţi explic că şi copiii se schimbă, sunt reci şi nedreoti, uneori. Totodată, de le-ai greşit cu voie sau fără de voie, ţi-am sugerat să le ceri iertare.
Cea mai profundă schimbare e aceea că nu mai ai curajul să spui ce crezi, cedezi prea repede şi te retragi în locul tău, tacut,  de teama respingerii şi a judecăţii celor de vârsta ta. Îţi e teamă să nu-i superi, să nu îi deranjezi şi să nu fii diferit în faţa lor, cu toate că aşa eşti.

Ai fost prima oara la tara si ai descoperit natura simtind si gustand universul si minunile naturii nealterate.

copil sensibil
Sper să faci faţa fiecărei schimbări şi să poţi aţi gestiona înţelept emoţiile.
Să mă ierţi că anul ăsta nu îţi pot oferi o zi la mare şi nici un cadou aşa cum îţi doreşti, dar las în cuvintele mele toate iubirea din sufletul meu.

Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.

Reading Time: 4 minutes

Sunt Etolia, cea mai bună cafea proaspat prajita şi implicit cea mai bună prietenă a Roxanei. Azi am să scriu eu câteva cuvinte despre ea şi despre obiceiurile ei de dimineaţă, pentru că mi-a scris în adn cu buzele atât drag de viaţă.
Îi aud alarma şi aştept cuminte aici în dulăpiorul din bucătărie. Îşi vâra leneşă picioarele în papuci, înveleşte copilul şi îl pupa pe frunte apoi merge spre fereastră. Un fior de frig străbate până la mine, aşa e la cinici dimineaţa, dacă nu ştiaţi vă spun acum, asta e ora ei de trezire.
Zice ceva de o înţelegere cu zorile, căci chiar numele ei asta înseamnă, „zori de zi”, o rugăciune către soare şi un timp numai al ei. Stă acolo, sprijinindu-şi capul de fereastră ca şi cum ar vedea începutul lumii undeva în eter. Mângâie motanul şi când se satură de contemplat zarile se intoacrce,  deschide dulăpiorul şi apucă instinctiv cutia mea. Îmi ating boabele uşor de pereţii acesteia în semn de salut, să ştie că m-am trezit şi că sunt gata să începem ziua împreună. Na râşneşte cu răbdare şi adulmecă parcă cu tot sufletul aroma mea, Roxana iubeşte mirosul de cafea proaspăt prajita iar eu o iubesc pe ea, îmi place să o fac fericită. Încă de la prima întâlnire de la magazinul de cafea, acel magazin cu cafea de specialitate, am ştiu că vom fi cele mai bune prietene, nu m-am înşelat.
Rasnita ajung în cafetiera şi în combinaţie cu apa ce fierbe mă transform într-o licoare puternică şi de neînlocuit, Roxana urmăreşte această transformare prin sticla aburită a cânii cafetierei. Abia aştept să îmi iau şi ultima picătură şi să ajung în cana ei. E vremea pentru un alt secret, doar al nostru. În fiecare zi ne spunem câte unul şi până la sfârşitul lumii o să scriem o carte despre secretele cafelei.
Mă toarnă în cană şi mă atinge cu teamă din nou. E timidă, eu prea caldă, dar amândouă suntem perfecte aşa:
Dacă vreţi să ştiţi şi voi câteva secrete ale cafelei, urmaţi exemplul Roxanei şi cumpăraţi cafea Etolia. Ca să nu spuneţi că sunt zgârcită în informaţii iată ce am să vă dezvălui şi vouă.

cafea proaspat prajita
O cafea proaspat prajita  e o mare şi importanta sursa de energie. Cel dintâi lucru de bifat pentru că, Roxana fiind mama de băiat activ şi vesel are nevoie să îl urmeze peste tot ce aceeaşi putere.
Cafeaua, implicit eu Etolia, o cafea boabe cresc performanta  fizică. Ceea ce e foarte important pentru prietena mea, a cărei mică deficienta e susţinută de puterea pe care i-o dau. Sunt foarte mândră că pot să o ajut.

Roxana se gândeşte că în familia ei  e o incidenţă mare de boli neurologice, de la Parkinson la paralizii pe toate le-au bifat, însă acum ştie că şi bându-mă pe mine reduce riscul apariţiei acestor boli şi la ea.
Tot prietena mea, deşi iubeşte mult de tot toamna, acum e într-o angoasă imposibilă. Ea spune că e deprimată, eu cred că trebuie doar să privească înainte, printre aburii ce ies din cană şi o să vadă lumea într-o culoare realistă, doar asta e rolul meu, să reduc tristeţea.
Şi cam gata, restul de secrete sunt numai pentru noi, dacă sunteţi curioşi aşteptaţi cartea de care vorbeam.

A băut jumătate din lucioare mea. Pleaca. Acum îşi aprinde veioză, căută un pix, un caiet şi o agendă. Se aşează la birou şi scrie.

Mai întâi în agenda

…subliniind cu atenţie tot ce o interesează, deşi nu pare, e o persoană organizată. Sunt în mâna stângă aştept să mai trag cu ochiul puţin. Întâi are bifate sarcinile pentru micul job. Cu roşu tot ce nu-i place, cu verde tot ce îi aduce bucurie. Apoi e timp pentru băiatul ei, toată secţiunea asta e scrisă într-o inimă. Se înţelege de la sine de ce. A treia parte e pentru activităţi diverse, iar la final plimbarea de seară. Roxana se plimba cu regularitate în fiecare seară şi acest obicei o face să se elibereze de stres şi să doarmă bine.

cafea proaspat prajita
Închide cu grijă agenda, bea cu poftă din cană şi deschide caietul.

Acest caiet este jurnalul ei, aici are voie să aibă secrete, să scrie tot ce nu vrea să afle lumea, să pună piedici timpului, să scrie scrisori către mama ei, să analizeze ziua precedentă şi să vadă ce a realizat în ea. Nu se opreşte din scris decât în jurul orei 6, atunci se îndreaptă de şale, închide caietul şi îşi ia cartea ce o aştepta cuminte lângă veioză.

Citeşte mai ales cărţi motivaţionale până când sună a doua alarmă, asta e ca să o anunţe că timpul pentru ea s-a cam scurs. E 6.
45 şi ea îşi trezeşte copilul.

ÎI spune cât de mult îl iubeşte, asta ca să-şi înceapă ziua binecuvânta, îl alinta şi îl trimite spre geamul deschis să îşi ia şi el bine meritată îmbrăţişare a aerului. Apoi copilul dispare în baie, prietena mea deretica în urma lui. Îşi doreşte şi azi să fie cea mai bună pentru fiul ei.

Ultima sorbitură pentru azi mă anunţă că trebuie să plece la şcoală. Aşează cana pe birou, ia copilul de mână şi pleacă, spre şcoală ştiu că traversează un parc, acolo prietenii mei salută fântâna se bucura de minunată culoare a toamnei şi zâmbesc fiecărui paznic ieşit în cale. Am învăţat de la prietenii mei să zâmbesc şi eu, tuturor şi fără să cer nimic în schimb şi ştiţi de ce, pentru că zâmbetul e o resursa de inepuizabil bine.

Nu sunt o cafea boabe obisnuita, sunt o cafea cu suflet datorita ei.

În poartă şcolii se despart printr-un sărut şi Roxana se întoarce la treburile ei. Visează la o lume mai bună, îşi aşează eşarfa mai bine la gât, face o poză spre eternitate şi aducere aminte şi pleacă agale pe un drum bine ştiu, urmărind timpul, traficul şi lumea ce se trezeşte la viaţă. Maine ne vom spune din nou secrete in zori de zi.

Articol scris pentru proba 7 a superblog 2021, cu foarte mare întârziere, dar cu foarte mare plăcere.

Pozele sunt personale, motanul si el, iar fotografia   de coperta de pe unsplash.com

Băile Olănești
Reading Time: 5 minutes

E sâmbătă noapte și ploua. De la fereastra pensiunii mele se vede Biserica din Băile Olănești. E toamna în jur și miroasă a struguri iară mie îmi canta sufletul a melancolie.

Băile Olănești

Nici prin gând nu ne trecea ca anul asta vom putea sa avem o vacanta, însă universul are grija de toate și pune lucrurile în ordine. Intr-o seara, la o vorba cu viitorii noștri nași, am aflat ca urma sa ii însoțim la Băile Olănești, pentru ca asa își doreau ei.

Plecarea

Am plecat intr-o zi de marți, dimineața devreme, când tot frigul ne întra în bagaje. Soțul meu nu știe sa facă bagaje și în mijlocul toamnei noi purtam după noi tricouri . Burdușiti în taxi am tăiat Bucureștiul în doua și am ajuns fără suflu în Autogara Militari.

Acolo, spre marea noastră surpriza, am aflat ca doar în acea dimineața autocarul nu mergea direct spre ,Băile Olănești, urma sa schimbam la Râmnicu Vâlcea. Boții de neșansa am acceptat și asa. Am cumpărat 5 bilete, cel pentru copil costa 29 de lei.

Drumul

Autocarul era din acela cu scări în care m-am urcat cu greu. Insuntru era frig, din nou frig din cauza aerului condiționat. Șoferul strângea biletele, dar l-a reglat și totul a întrat în normal.

Mi-am ales locul la geam și am sperat sa fac cele mai faine poze. Nu a fost deloc asa, și foarte curând mi -a făcut dor de o carte. Lângă mine , David manca stick-uri și ma ținea de mana. Șoferul era profesionist și asa am călătorit fără sa îmi fie teama în gat.

La Vâlcea, un autocar mov ne prelua spre destinație. Al doilea șofer nu avea același calm și nici nu voia sa ne lase la Hotel Olănești , după o clipa de gândire a acceptat.

Sosirea in Băile Olănești

În stânga drumului,in  panta se înaltă hotelul renume al stațiunii, Olănești. La dreapta șerpuit se făcea drumul spre piața, acolo, în spatele ei trebuia sa ajungem. Când am coborât am ajuns într-un parc foarte frumos, construit pe poduri ce purtau pe ele ghivece cu flori.

Panta era abruptă și picioarele ne duceau singure la vale, o doamna vesela și mandra ca e bunica, ne veni în întâmpinare. Era gazda nostra.

Spre casa am făcut prezentările și știam ca am nimerit în loc bun.

Cazarea.

O casa alba, fără nume, avea sa ne fie cămin câteva zile. I-am urat scările, fiindcă le am urcat greu, însă sus ne-a întâmpinat un spațiu luminos și plin de flori ca o răsplată. Din cele doua încăperi am ales-o pe cea cu holisor și baie separată. Camera avea un pat frumos, doua veioze, termometru și televizor. În balcon era amenajata o mica bucătărie, de la fereastra se vedea dealul, izvorul ce sudura continuu și biserica.

Odihna

În spatele ușilor închise nu domnea decat liniștea. Somnul ne-a fost profund și mult. Nici un tipat, nici un claxon, nici un tramvai și nici o pasare . Doar susurul apei atat de liniștitor.

Prima zi.

Acomodarea cu localitatea s-a făcut greu, gazda ne-a arătat o scurtătura care mai rău ne-a încurcat, purtandu-ne pe străzi lăturalnice. Pana la urma, o localnica ne-a spus sa facem cale întoarsă, asa am găsit hotel Stogu, unde urma sa mâncăm.

Clădirea era impozanta și mare, făcută intr-o arhitectura frunoasa și noua, terasa așezată pe rău la fel de frumoasa, dar cu mese lipicioase. Din meniu ei au ales cartofi prăjiți și mici, iar eu o pizza vegetariană pentru ca ,le lipsea meniul zilei

Micii erau nefacuti și din carne de perișoare, cartofii tari.

baile olanesti

Dar pizza mea vegetariană a fost de departe un eșec culinar, ca era mica nu ma deranja, dar era îngrozitor de săracă și de proasta. Un blat uns cu bulion , câteva felii de roșii, câteva de ardei, rondele de ceapa și măsline . Nici cel mai prost bucătar nu putea sa greșească atat de tare . Dacă ajungeți pe aici nu mâncați la Stogu.

baile olanesti
Pizza vegetariană Stogu

Am plecat dezamăgiți și cu gândul sa mergem la lacul cu nuferi și Vila lui Ceaușescu de aici. Nu am ajuns la vila fiindcă era puțin departe.

Băile Olănești

Băile Olănești

Îmi pare tare rău că aici m-a lăsat bateria. Dar lacul cu nuferi este o zona minunata și protejata, unde frumusețea nu are egal. Cele doua întinderi de apa și pădurea sunt incredibile.

A doua zi am vizitat târgul cu suveniruri din care ne-am achiziționat cate ceva, dar gândul meu a rămas la niște lămpi de sare fantastic de frumoase.Poate data viitoare.

Alături am găsit Pensiunea Europa la care am băut cel mai bun vin fiert cu scorțișoară și gutuie.

Și am mâncat o buna ciorba cu legume.

 Copilul s-a bucurat de toate și si-a savurat tacticos sucul.

Aici zona era mai populata, mulți turiști vârstnici veniseră sa se bucure de beneficiile apelor și izvoarelor din Băile Olănești.

Locul este de poveste, construit pe coline și izvoare se bucura de tot darul vieții. Pădurea șerpuiește de-a iar dealurile acum toamna se colorează în arămiu.

Din păcate am prins și zile ploioase în care am stat în camera, eu citind, copilul scriind

 Data viitoare as vrea sa vizitez Piatra scrisa, Aleea izvoarelor , vila lui Ceaușescu și castelul Turn. Băile Olănești rămâne în inima mea un loc magic .

Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.