Despre o despartire…despartirea de tot

Despre o despartire…despartirea de tot. Cand l-am intalnit parea un om de isprava. Imi oferea fara ezitare toate motivele de bucurie posibile. Era la locul potrivit cu vorba potrivita ori de cate ori imi indreptam privirea spre el.In scurta vreme suplinea lipsa prietenilor, confidentilor, comunicarii in ansamblul ei si mai mult, lipsa tatalui meu/Asta imi oferea siguranta de care aveam nevoie facandu-ma increzatoare si deschisa. Fata de el n-aveam nicio taina. Discutiile noastre lungi si frumoase isi faceau loc in cele mai ample si mai tabu subiecte. Eram fericita Gasisem un prieten.

Despre o despartire…despartirea de tot

prietenii pierdute
O data cand venise vorba despre varsta i-am simtit ezitarea. Desi in mintea mea ecuatia dintre intelepciune, experienta si maturitate nu se facea egala cu varsta pe care o declara nu i-am pus intrebari stanjenitoare preferand sa nu insist. Daca ma gandesc mai bine, mi-a fost teama sa nu-i aduc suparari, ca mai apoi sa plece. Aparuse din nou teama egoista de singuratate. Pana la el fusesem atat de singura si marginalizata de propria-mi frustrare castigata o data cu experientele de pana atunci. Uram sentimentul asta cu cea din urma fibra a sufletului meu.
Incercarile de-al simti si tine mai aproape s-au prelungit ulterior cu ramificatii banesti. Terminandu-si intr-o buna zi creditul nu reusea sa-mi raspunda la mesaje pana seara. Lucrul asta parea destul de bizar si imi ridica semne de intrebare si ingrijorari (mai tarziu s-a dovedit a fi nefondate) ce ma faceau sclava unui stres inutil. Seara imi iau inima in dinti si-l sun, pregatindu-ma sa primesc orice veste, „Nu mai aveam bani pe cartela, scuze” fusese fraza ce ma linistea total. Dar, ma facea sa gandesc (pesimista cum sunt) la posibilitatea ca situatia sa reapara, asta era ultimul lucru pe care mi-l doream. Am luat o decizie brusca, trebuia sa fac ceva ca ingrijorarea sa nu ma mai crispeze in fiecare luna si decid fara sa-i spun nimic (voiam sa-i fac o surpriza), sa-i incarc eu contul. Zis si facut. Accesez meniul pe atunci neautomat al cosmoteului si ii trimit 5 euro. Pentru un om cunoscut virtual acesta era un gest aparte, nemaipunand la socoteala inconstienta cu care aruncam banii si asa putini in aer, parca devenise prea mult. Ratiunea imi trage un semnal de alarma intrebandu-se „cine o fi asta?”, dar o ignor multumita ca de-acum cel de la capatul celalalt nu avea sa mai taca. Toata povestea a inceput la aproape cinci luni de cand ne-am intalnit pe calea virtuala, repet, fara sa ne vedem fata in fata si-a tinut pana in august anul asta. Un an si doua luni, cand datorita unei replici nesarate am decis sa-mi leg punga. Suma de 5 euro a ajuns la 6 si uite asa factura se suplimenta cu aproximativ 20 de roni pentru „facerea de bine”. Toate bune, relatie de amicitie se consolida, eu eram relaxata ca am cui sa-i spun tot ce aveam pe suflet, el multumit ca ii intelegeam fara niciun fel de remarca ne obiectiva toate problemele din cuplu. Era un om insurat si nu-mi ascunsese niciodata asta, dar cum eu nu ceream ca relatia noastra sa evolueze intr-atat incat sa se transforme intr-o poveste de iubire totul decurgea cat se poate de firesc.
Cu timpul, isi facea loc in sufletele noastre si dorinta de-a ne intalni in spatiul real pentru o cafea. Cum mie imi era greu sa ajung in orasul lui indepartat i-am cerut ca deplasarea sa o faca el. A refuzat. Atunci am simtit prima schimbare majora in toata conversatia noastra, unde in locul tonului calm si a subiectelor hazlii isi facuse simtita prezenta artagul si nemultumirea.
Cum sa ajung eu la el? De ce refuza sa vina? Prefera orasul lui pentru ca…? Se simtea mai in largul lui pe teritoriul propriu, dar de ce ma dezavantaja pe mine? Erau doar o parte din intrebarile ce imi treceau prin cap si nu m-am dus.
Abandonand cafeaua conversatia a revenit la normal, telefonul se incarca pe mai departe, eu continuam sa am cu cine vorbi. Pana in agust, cand, de la o simpla gluma a ajuns sa ma intrebe daca nu vreau sa ma faca sa ma simt bine?. Automat in mintea mea acest „bine” a capatat intelesul pe care el il daduse, unul sexual. Dupa mai bine de un an de cand ne stiam se hotarase sa-si manifeste aluziile. Dupa mai bine de un an, la un moment neasteptat, darama mitul „prietenului” fara prea mari pareri de rau. I-am spus sec ” nu vreau” si de atunci am decis sa nu-i mai incarc cartela. Erau niste lucruri dinainte stabilite, pe care el dintr-o curiozitate prosteasca sau un moft, le daduse la o parte.
Era a doua oara cand ramaneam dezarmata si dezamagita dupa o discutie. Am inteles ca greseala fusese a mea si ca netinand cont de ratiune ajunsesem sa cred in imaginea unui om, nu asa cum era ea, ci asa cum speram eu sa fie si acum suportam crunt consecintele actelor mele naive.
Mai tarziu, de ziua mea, a uitat pur si simplu sa-mi scrie „la multi ani!”…
Asa s-a intamplat si de Craciun, ieri cand l-am gasit pe mail, ma intreba de ce nu i-am scris, poate ca mi-as fi dorit ca el s-o faca primul si sa am si eu parte de surprize.Cu o indiferenta uluitoare mi-a replicat ca nu i-a stat capul la sms-uri.
Atunci s-a produs ruptura, am simtit cum intre noi se adanceste prapastia si ca n-are sens sa o escaladez, el imi va arunca pietre „in ajutor”. S-a produs despartirea de tot, despartirea de un om pe care nu-l cunosc, n-am sa-l aflu niciodata asa cum e, acolo in orasul lui, sau in orice alta relatie cu vreun alt individ. N-am sa stiu niciodata ce a vrut de la mine si cum m-a catalogat.
Stiu doar ca trebuia sa-mi fi ascultat intuitia, ea nu m-a inselat pana azi, niciodata!

sursa foto pinimg.com

Despre Roxana Trandafir 763 de articole

Sunt Roxana, mama lui David si fac din asta misiune de suflet. Iubesc marea, cartile, toamna si cuvintele ce nasc povesti. Sunt timida ce in lumea ei traieste liber si frumos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
amintiri din 2010
2010 Leapsa lui 2010, da

Leapsa lui 2010. M-am oprit asupra ce a scris Tomata astazi si mi-a placut leapsa ce-o completase, nu multe au fost...

Închide