Minunile si aroganta, Beatificarea Papei Ioan Paul

Beatificarea Papei Ioan PaulBeatificarea Papei Ioan Paul. Povestile au fost dintotdeauna sursa de incantare pentru mintea oamenilor dar, cand ele au avut ceva miraculos in ele au starnit adevarate isterii. Acum Biserica Catolica, pentru ca intrase intr-o tacere mediatica nefavorabila, ne spune povestea unei vindecari extraordinare. Se spune ca o calugarita ar fi fost vindecata de Parkinson (boala de care suferea si pontiful) intr-un mod total neasteptat.

Minunile si aroganta, Beatificarea Papei Ioan Paul

Aceasta minune este atribuita celui care era Papa Ioan Paul al II-lea si validata (?) de Congregatia pentru cauzele sfintilor (:))). Astfel fostul suveran va fi beatificat in a doua duminica dupa Pasti la bazilica unde e inhumat fara a fi scos din sicriu. (:))), doar din cripta. Slujba va trece probabil prin sarcofag iar minunile se vor implini si mai tare dupa ce Pontiful candva unul dintre cei mai puternici oameni isi va primi locul intre zei (tot cu binecuvantarea oamenilor).

Acum aceasta Congregatie ce apara dreptul sfintilor este in asteptare, mai e nevoie de o vindecare care sa-i traga de maneca pe membrii ei si sa atraga presa ca un magnet la Portile Vaticanului.

Stirea este aici

Iar ceea ce ma nedumereste pe mine:
Cum se face ca desi avea aceeasi boala, Papa Ioan Paul nu a fost chiar el vindecat prin propria credinta?
De ce se intampla asta dupa moarte? A ajuns in Rai si a devenit brusc mai puternic si de acolo sa gandit sa ajute o femeie cu care a impartit aceeasi suferinta?
Ce a facut calugarita ca sa poata fi vrednica de asa un miracol?
Congregatia care apara sfinti de ce nu apara si oameni?
Daca a doua minune nu va mai veni va ramane doar beatificat?
Sunt aproape convinsa ca aceasta bomba a Vaticanului va umple pagina ziarelor cu mii de cuvinte si tot atatia credinciosi disperati si in nevoie vor umple curtea mculuii.

Sunt aproape convinsa ca acum aroganta celor mai catolici dintre catolici se va inalta pana la nouri doar pentru ca au fost binecuvantati cu asa un lucru extraordinar tocmai pentru ca se numesc catolici si au nevoie de centrul universului crestin si de cel al atentiei.

sursa foto antena3.ro

Despre Roxana Trandafir 779 de articole
Sunt Roxana, mama lui David si fac din asta misiune de suflet. Iubesc marea, cartile, toamna si cuvintele ce nasc povesti. Sunt timida ce in lumea ei traieste liber si frumos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Cine mi-a luat veselia?

Cine mi-a luat veselia? Ca sunt singura si posaca n-ar trebui sa mai spun, se simte, stiti cu totii. Dar...

Închide