Mama pana la sacrificiu

O sun pe Flori. Robotul imi spune ca nu-i disponibila. Mai incerc o data, acelasi raspuns. Pentru ca nu vorbisem de multe zile il sun pe Nicu. Nu-mi raspunde. Ciudat, ii scriu lui un sms si ii spun ca minutele nationale au fost motivul tacerii mele.La cateva minute, dupa obicei, ma suna.
– Ce faceti? Intreb vesela.
– Sunt terminat imi spune plangand.
Cuvintele imi pier in gura, suspinele slabe ale barbatului cu voce inceata sunt singurele care sparg minutul de plumb care trece parca tarandu-se.

– Ce s-a intamplat? Simt ca glasul meu plin de emotie nu-i face bine. Ceva se intamplase, Nicu mereu si-a tinut lacrimile pentru ele.
– Flori nu mai e! Au omorat-o.
O lovitura de pumn ma izbeste in timpan. De-a valma vin cuvintele la gura, sunt inclestata si nu-mi vine greu sa mai schitez ceva. Intepatura lacrimilor calde se adanceste in ochii mei.
– Cum asa? Reusesc a silabisi dupa cateva infinite momente in care plangeam amandoi. Nu cred… nu pot sa cred.
– Ba da.Au operat-o la burta, a intrat in coma si-a murit. Mai bine muream si eu.
– Nu…
– Tot ce-am avut mai drag pe lume si mai de pret nu mai e acum, pentru ce sa mai traiesc?
Reusesc sa mai spun ceva, un dialog stupid in care parerile de rau si tot ce imi venea la gura era tardiv. Imi spune cum o operatie i-a declansat metastaza, o operatie de indepartare a uni chist ovarian. Asta dupa ce scapase prin tratament de o operatie pe creier. Nicu se sfarsea, glasul lui totusi ma incurajeaza si-mi promite revederea intr-un alt cadru. Nu vreau sa mai simta si lacrimile mele, inchid asigurandu-l de toata prietenia si sprijinul meu moral. Desi nu mi-a raspuns decat cu “pa” stiu ca m-a inteles si stiu ca o sa-l vad.
Mi-au trebuit clipe multe sa inteleg ce auzisem. Flori nu mai e. Prind telefonul si o sun pe Silvia si ea trebuie sa stie, imi respinge, asta nu-i veste de spus prin sms. E la munca si poate ma va suna. Mi-e greu sa duc mai departe greutatea unei astfel de vesti.

Mama pana la sacrificiu.

Am cunoscut-o cand am intrat in salon, urma sa ocup patul de langa ea, atunci plangea de durere de cap. Un barbat slab cat o aschie ii mangaia fruntea si o ruga sa aiba rabdare ca perfuzia sa se termine, cu ea urma sa ia si durerea. Era Nicu, cel pentru care Flori a fost ratiunea de a fi.
M-am instalat in pat si am stat tacuta. Pana la urma s-a linistit, s-a intors cu privirea sa vada cine ii era noua vecina si mi-a zambit.
– Eu sunt Flori si mi-a intins mana ce era spre mine, stanga, singura in care avea putere, cealalta si piciorul erau insemnate de paralizie.
Asa a inceput o frumoasa apropiere. Am descoperit o femeie cu inima de copil si un barbat cu una de diamant.

Doi oameni a caror dragoste impresiona pe toata lumea si care nu voiau decat atat, sa-si revina Flori ca sa se intoarca la copiii lor. Un baietel diagnosticat cu retard mintal si o fetita nevazatoare.
Paralizase de cateva zile dupa o durere crunta de cap si o criza de plans. Avea hematom occipital si suporta un tratament dur ca sa-l indeparteze.
M-am trezit nopti la rand si i-am dat apa cand Nicu dormea rapus de oboseala cu capul pe noptiera inghesuit intre paturi. Caldura din salonul sufocant o teroriza si n-am simtit o mai mare multumire din partea cuiva decat atunci cand i-am facut vant cu foile mele.
– Sa-ti ia Dumnezeu pana si ultima durere si sa fi sanatoasa toata viata ta, mi-a zis.
Reuseam sa o fac sa rada, stateam sa povestim mult cand somnul nu voia sa ne viziteze, imparteam totul ca si cand ne-am fi stiut de-o viata. Era fericita cautandu-mi si strangandu-mi mana cu forta de fiecare data. Noaptea ma strangeam pe musama langa ea, pentru ca acolo patul ingrozitor lipit de-al ei era mai drept. O vedeam adormind si ne suradeam cand venea dimineata.
Aflasem ca nu avea voie sa aiba copii, dar si-i dorise din suflet si riscase de doua ori. Prima data acum aproape 8 ani cand a nascut o fetita oarba, a doua oara acum un an, cand, a adus pe lume un baietel si el bolnav. Dar copiii erau implinirea ei.
S-a facut mai bine, misca mana si piciorul, urma sa calce, dar eu n-am mai vazut coborarea din pat pentru ca am fost trimisa mai departe. Imi faceam bagajul cand am simtit patul tremurand. Flori cu capul inghesuit in perne suspina si plangea, credeam ca iar o doare capul si-am dat sa-l chem pe Nicu, dar nu ea plangea dupa mine.
– Daca pleci cui ma lasi? Ramn aici intre pereti cu oamenii astia bolnavi si straini, ochii plini de lacrimi tradau o durere adanca. N-am putut sa ma abtin si-am plans si eu. I-am promis sa vorbim la telefon pana iese si ea si sa ne vedem, sa ne vedem bine.
N-a fost asa, desi de Flori si de Paste era vesela pentru ca pasise dupa operatia de la alt spital unde o transferasera urgent nu am mai auzit-o, era prea slabita si doar Nicu imi mai spunea cate ceva. Dar de azi nu-mi va mai putea spune nimic. Flori a plecat sa se odihneasca. Sacrificiul ei a fost suprem si pentru doi copii va ramane mereu mama.
Pentru mine un suflet pur si-o amintire pe care i-am furat-o tot in somn.

As fi vrut sa te vad treaza Flori si-as fi vrut sa-ti spun cat imi esti de draga, dar tot ce spun e parca intotdeauna tardiv.As vrea sa nu simti cum am scris despre tine, cu lacrimi, stiu ca nu iti placea sa ma vezi plangand. Mi-ai dat ce altii nu pot sa-mi dea, toata dragostea unei prietene. Multumesc. O sa fi zi de zi aici cu mine. Eu nu stiu daca as avea puterea sa fiu mama pana la sacrificiu.

Foto