O poezie,o amintire si o portocala….

O poezie,o amintire si o portocala….

O poezie,o amintire si o portocala….sau cum ne obisnuim cu moartea
Avea 92 de ani si era sprintena si vesela. Toti iubeau.Si ea ii iubea. Pentru mine avea, insa o dragoste aparte. Nu stiu de ce. N-am intrebat-o niciodata.
Imi era draga dimineata cand o vedeam cu pisica de fiecare data cand imi deschideam fereastra. Imi era draga in orele de dupa cand imi deschidea usa sa-mi aduca o portocala. Imi era draga cand imi citea poeziile scrise de sotul ei inainte de casatorie. Imi era draga pentru colectia ei de margele. Pentru eleganta cu care se imbraca. Pentru cursivitatea cu care citea. Pentru povestile pe care le spunea. Pentru vorba ei peltica. Pentru bun simt si pentru dragostea pentru animale. Pentru umor. Pentru intelepciune. Pentru blandete. Pentru toate. Draga tare imi era.
Se duc rand pe rand oamenii la care tin… se duc si uita sa-si ia ramas bun.
Ramai cu bine tanti. Maine o sa mananc o portocala amara.

Nu stiu cum sa primesc moartea, nu stiu stiu sa o inteleg nici sa o primesc in viata mea. E trist, e greu, e incomensurabil acest gol pe care ea il lasa. Stiu, o sa spuneti ca acest lucru cert e inevitabil in viata fiecaruia, dar cine ne invata sa ne obisnuim cu moartea? Cine si cum? Suntem atat de aproape de ea si totusi nu ne obisnuim cu moartea. Cum sa ii ducem greul? Cum sa o privim ca o trecere? ca pe binecuvantare se poate? Eu nu pot. Mie imi e tare greu sa spun ramas bun, mi-e greu sa pierd, mi-e greu sa inteleg de ce?

Aceasta batranica mi-e fost mai aproape decat bunica mea, nu stiu cum a reusit sa imi fie, dar mi-a fost. M-a inteles M-a iubit, m-a rasfatat, m-a tinut in brate, mi-a spus povesti, ceea ce bunica nu mi-a spus niciodata.

Vă invit să vă abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne antrena la discuții zilnice.

obisnuim cu moartea
SURSA FOTO

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: