Asteptarile imi provoaca dese conulsii de constiinta

Publicat de Roxana pe

Rate this post

Asteptarile imi provoaca dese conulsii de constiinta. Dar in mare parte sunt asteptari nerealiste. In viata mea asteptarile au fost viitoruri fade ale unor false sperante. Niciodata nu mi-a placut sa astept pentru ca nu reuseam sa simt o realitate concreta a acelor momente. Pentru mine, o fiinta fundamental afectiva angoasa si nelinistea lor nu faceau decat sa-mi scada increderea in mine.

Asteptarile nerealiste mi-au adus mereu doar lacrimi in ochi.

Pulsiunile negative pe care reuseau sa le transmite ma sufocau ca un val urias caruia nici o ratiune pura nu le facea fata. Nu-mi face placere sa astept pentru ca asta imi da un sentiment de nesiguranta iar nesiguranta adanceste prapastia din mine pe buza caruia picioarele nu mai par sa fie franghii.

Nu-mi place sentimentul haului stiind ca el ma transforma in bulgare greoi de dezamagire. Intunericul cu atat mai putin datorita unor demonii ai fricii pe care nu-i reusesc ai indeparta, pentru ca nu le cunosc inca structura.
Asteptarea ea insasi un demon cu forma nedefinite ma azvarle fara mila in temnite unde aud doar departatele spasme ale neputintei.
Si totusi, toata timpul am asteptat. Asteptarea ma loveste in cele mai vulnerabile clipe, cand bulversata fiind, iau cele mai proaste decizii.

Toata copilaria mi-a asteptat mama ca pe o izbavire, o sarbatoare sau o zana buna. Voiam sa-i arat cum imi vine cordeluta in clasa intai, cat am crescut in clasa a patra, mapa mea cu diplome de premiu, oracolele mele, fundele mele, bluzele mele, pasii mei, bradutii, primele rezultate de la olimpiade, voiam sa-i destainui si sa avem secrete, voiam sa o fac tovarasa mea in mici excursii, nebunii, povesti.

Voiam sa ma imbratiseze asa cum doar mamele pot s-o faca si sa o simt multumita de mine.
Nu a venit. Cand am inteles de ce era prea tarziu, franghia de represori imi sugrumase sperantele.

A doua mare asteptare a fost a sanatatii. Cum e sa petreci cea mai mare parte a varstei tinere intre peretii reci ai unui centru? Sa n-ai sarbatori, apartinatori si nici parte de joaca. Sa faci totul pana la limita epuizarii plangand de deznadejde singura intr-un colt de gradina cand nimic nu iesea? Sa stii ca aceia care se ocupa de tin e ridica neputinciosi din umeri si promit neputand sa faca altceva?

Asteptarile nerealiste sunt la fel de periculoase si de dureroase ca si demonii interiori.

Am asteptat si ca prietenia sa dureze din partea unor oameni de neinlocuit in inima mea, dar departarea a spus ochilor sa se uite si ceea ce parea cladit ca o fortareata se transforma in castel de nisip.
Am vrut de la mine sa pot multe si-am asteptat prilejul sa-mi dovedesc ca sunt capabila. Putin a durat iluzia unei traiectorii firesti.

Am asteptat sa fiu fericita

fara si stiu ca fericirea nu e predefinit, ci are mai multe trepte spre ceruri diferite.
Am asteptat sa ma vindec de depresie pana cand am inteles ca vindecarea nu va veni niciodata, ci ea va starui in mine in camarute ascunse, asteptand la randu-i pasiva sa se exprime din nou.
Am asteptat schimbari fara sa inteleg sensul tranzitiei literalmente.
Am asteptat in iluzia ca nu exista iluzii.

Si m-am izbit de o fiinta slaba, cu caracter schizoid, intemnitata in ea insasi ale carei contacte cu realitate sunt mai brutale decat izbirile directe intre doua idei. Sunt prea introvertita ca sa descopar ce trebuie asteptat de la lumea externa si prea tematoare sa sfasii gratiile din mine.De asta nu-mi place sa astept.

sursa foto internet.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Enjoy this blog? Please spread the word :)

%d blogeri au apreciat: