Scrisoarea a doua catre mama

Scrisoarea a doua către mama. Prima scrisoare era o pledoarie a trecutului pierdut, scrisoarea asta va fi mai degrabă o radiografie a prezentului. Sper să fi foarte mândră de ceea ce-ţi voi arăta cu cuvintele mele

Anul trecut a fost pentru mine unul crucial, cu suişuri şi coborâşuri, cu drame şi dezamăgiri crunte, dar şi cu bucurii nemăsurate, tuturor a trebuit să le dovedesc că sunt în stare să le duc şi mie să-mi arăt, totodată că, ştiu să le fac faţă.
Mi-am amintit ce îmi spuneai despre oamenii laşi atunci când înainte-mi era un unul ce nu ştia să-şi asume ce făcuse cu câteva minute mai devreme şi încercă din răsputeri să mă convingă că vina poate-i chiar a mea. Din ziua aceea mi-am impus să fac din scepticism un mod de socializare.
Am descoperit că timpul poate curge în favoarea mea abia după ce ce nu mi-am mai văzut capul dintr-un maldăr de treburi. A fost momentul când am început să-l organizez.
Dezamăgirile cele mai crunte m-au învăţat să am grijă de banii mei, mai ştii deviza ta?” Banii mei sunt ai mei şi doar ai mei.” Aplicând-o mi-am făcut singura carduri despre care eu şi doar eu am cunoştinţă.
Sănătatea costa şi e cea mai scumpă, am realizat şi asta, mama. Mult am strâns din dinţi şi am răbdat ca să mă pot folosi de mine în întreg aşa cum o pot face azi.
Nu-ţi plăcea să mă vezi visând când venea vorba de viitor, îl mai visez şi acum că pe o lume de poveste, o lume ideală, însă nu înainte de a o testa pe cea de lângă mine.
Mi-ai spus că Egoismul nu-i doar o latură negativă a personalitatii-aveai dreptate, de când îmi pasă întâi de ceea ce sunt m-am împăcat cu mine.
Ai dat la o parte fiecare urmă de ranchiună ce mă însoţea în naivitatea copilărie cu gândul de-a mă face un om liber, am reuşit să fiu când am reuşit să iert şi cel mai mare rău ce mi s-a făcut până azi.

Scrisoarea a doua către mama
Despre cum să iubesc nu mi-ai spus niciodată nimic, dar acum ştiu că dincolo de egoismul dragostei există întotdeauna un loc rezervat schimbării.

E o zi tristă, eu sunt tristă când îţi scriu, nu încerc să schimb starea asta, o să trag de pe urmă-i cândva o concluzie, încerc să păstrez spatele drept şi pasul întins şi vreau să ştii că oriunde ajung mereu mi se face dor de tine.

sursa foto http://www.urusbayi.my/



5 thoughts on “Scrisoarea a doua catre mama”

Lasă un răspuns


%d blogeri au apreciat: