Tu ai cere bani unui om cu care te-ai întâlnit o dată?

Rate this post

Tu ai cere bani unui om cu care te-ai întâlnit o dată? Nu e vorba de un caz social, nu vă scandalizaţi, nu-i nici măcar vorba de o problemă care nu se poate rezolva altfel şi nu apelând la mine, e vorba de o îndrăzneală pe care deşi e dublată de nevoie, nu o înţeleg.

În spital la Bucureşti am întâlnit mai multă lume, unele poveşti le-am scris până acum, altele le-am trecut cu vederea şi altele nu s-au sfârşit, ci continuă la telefon. Din rândul acestora din urmă vreau să vă dezvălui una care m-a lăsat fără reacţie.

Tu ai cere bani unui om cu care te-ai întâlnit o dată?

Elena e o femeie sărmană, nu are nici soţ care să o susţină şi nici băieţii alături. Stă singură cu fetiţa ei de câteva luni şi se întreţine din venitul fetei. Este operată de anevrism pentru că, după ce a născut singură în bucătărie (!!!) i-a căzut o pleoapă şi au apărut nişte dureri mari de cap. Era vecina de salon cu mine, ne-am înţeles excelent şi am păstrat legătura prin schimbul numerelor de telefon. Nu vorbeam la fel de des pe cât vorbesc cu Nicu, dar o dată la două luni tot ne auzeam.

Povestea se învârtea mereu în acelaşi cerc, sănătate, nemulţumiri, bani puţini, fiecare o înţelegea şi o susţinea pe cealaltă cum se pricepea mai bine sperând că ajutorul moral este şi cel mai bun.

Până mai dăunezi totul era identic cu prima conversaţie telefonică. Ultimul apel, însă mi-a lăsat gust amar. Elena, plângându-se că nu mai are bani şi că nu se mai poate descurca îmi cerea mie o anumită sumă. Paralizată de surpriză nu am mai zis nimic ceva vreme. Apoi i-am spus limpede că nici situaţia mea nu-i formidabilă deci nu-mi permit să o împrumut. Am supărat-o, credea că pot empatiza mai ales că am trecut amândouă prin acelaşi iad. I-am sugerat să meargă la toate cunoştinţele răspunsul a fost că “nu-mi dă nimeni”. (Oare de ce?), i-am sugerat să facă un împrumut pe baza ultimului salariu, nici asta nu primea. I-am sugerat să-şi lase orgoliul la o parte şi să ceară fostei soacre la care îi stau băieţii, a sărit ca arsă repetând ideea “dă-mi tu.” La fel de limpede i-am spus cu toată persuasiunea de care sunt în stare ca nu pot pentru că, nu am nici eu. Lista costurilor mele nu era pentru ea relevantă, a ei fiind şi mai însemnată. N-am ajuns la nici o concluzie şi-am închis dezamăgite amândouă.

Dacă aveam mai mult de 650 de lei cât am îi dădeam, dar aşa…: (

Poate am greşit, poate am acţionat egoist, poate sunt rea, poate sunt insensibilă, dar totuşi am nişte întrebări care nu-mi dau pace. Oare de ce nimeni nu-i mai împrumuta nimic? De ce nu căuta şi băieţii a se împrumuta pentru mama lor? Unde-s colegii despre care vorbea cu atâta patos când îşi amintea de serviciu şi de ce nu reuşea să-şi facă un altfel de împrumut?

Tu ai da bani unui astfel de om? Dar ai cere unuia pe care l-ai întâlnit întâmplător la spital? Eu una m-aş simţi foarte prost. Tu ai cere bani unui om cu care te-ai întâlnit o dată?

sursa foto internet

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Enjoy this blog? Please spread the word :)

%d blogeri au apreciat: