Agaţatul stradal devenit hărţuire

Urasc sa vorbesc despre hărţuire, dar… De dimineaţă a trebuit să-mi cumpăr seringi şi chiar dacă ploua teribil am fost nevoită să ajung la farmacie. Mi-am pus o bluză lejeră pentru braţul stâng, nişte blugi şi un hanorac cu glugă să nu mă ude toată până mă întorc.aşa echipată şi posacă datorită amorţelii mâinii am ieşit.

Prima oprire a fost la pâine să-mi cumpăr un covrig, pentru prima oară după multe luni mi-e foame dimineaţa. Înăuntru era un bărbat încărcat cu sacose care de cum a dat cu ochii de mine nu mă mai slăbea. Ignorându-l am plecat cu covrigul.El după mine.

Am traversat doar ca să nu ne intersectam, dar el continuă să meargă în acelaşi ritm cu mine pe cealaltă parte tot întorcând capul la dreapta.La farmacie îmi fac repede cumpărăturile şi când mă întorc în strada era tot în faţa vitrinelor, mă aştepta. O pornesc hotărâtă în sens opus blocului meu poate, poate mă va lăsa în pace. El după mine.

La trecerea de pietoni când încă aşteptăm să vină repede verde mă ajunge şi îşi pune sacosele lângă mine holbându-se la gluga mea.

Mă întorc consternata şi asta îi măreşte dilataţia pupilelor.Se uită la mine de parcă nu mai văzuse femeie niciodată. Îmi studia trăsăturile parcă vrând să le scaneze. “Poate am coşuri pe frunte, îmi curg ochii, am muci pe obraz, pasta de dinţi pe buze, ce am?” spun pentru mine şi lui îi adresez o grimasă. Prinde curaj şi cuvânta:

hărţuire

– Eşti frumoasă.

-… (de la gluga mi se trage, gândesc).

– Unde mergi?

-… – Spune ceva.

– Lasă-mă în pace.

– Ai prieten?

-…

– Un telefon mic şi pentru mine?

-… (am o rablă -tot pentru mine)

. – Zi ceva.

-… (mă uit în jur să caut un cunoscut ca să scap de scai, nu-l găsesc). Culoarea verde mă salvează şi grăbesc pasul, reuşesc să mă strecor în mulţime unde mă pierde.

Întâmplările de genul ăsta îmi lasă un gust amar. Mi s-a întâmplat şi nu o dată să mă oprească oamenii pe strada pentru a mă complimenta şi a-mi oferi flori, nu sunt ipocrită şi că orice femeie iubesc să fiu complimentata şi să primesc flori, însă agresivitatea abordării şi modul submediocru de-a deschide un dialog mă fac să mă gândesc la regresul relaţiilor dintre noi.

Apogeul romantic s-a destrămat într-un hilar grotesc, poeziei i-a luat locul bădărănia iar tupeul se transformă groaznic în comunicare.

De ce? Chiar nu mai este urmă de sensibilitate în suflete? Chiar nu mai are nici o şansă frumosul?

La întrebările astea clasica din mine vrea răspunsuri boeme, dar nu mai spera să le poate avea…

foto

Despre Roxana Trandafir 779 de articole
Sunt Roxana, mama lui David si fac din asta misiune de suflet. Iubesc marea, cartile, toamna si cuvintele ce nasc povesti. Sunt timida ce in lumea ei traieste liber si frumos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Pedeapsa sebumului

Fără să-mi fi propus acest lucru se pare că sunt în perioada destăinuirilor dureroase, poate o să vă surprindă cele...

Închide