Laviniei Bertalan dalbe buchete de cuvânt

E alb afară, Alecsandri ar fi mândru să mai scrie o dată Iarna dacă ar privi acum peste Bucureşti. Povestea asta magică de zăpadă se scrie într-o zi în care o doamnă doctor dragă mie îşi sărbătoreşte incepul propriei poveşti, azi e aniversarea Laviniei Bertalan. Desi-s departe şi flori nu pot încă să-I dau din cuvinte fac buchete şi I le întind cu sufletul.

Anul trecut la asta vreme îi scriam tot aici o urare şi mai mult vă vorbeam despre ce fel de medic este dânsa şi cu câtă dragoste şi bunătate mă înconjoară… la ultima noastră întâlnire am rămas uimită să aflu că doamna aflase ale mele rânduri şi bucuraseră, deci dorinţa mi se împlinise fără să mă gândesc decât prin absurd că mi-ar putea citi jurnalul.

La fel ca şi în ianuarie trecut sunt fericită să vorbesc despre o femeie atât de specială, despre un om care se dăruieşte muncii şi oamenilor prin tot ce face. De un an încoace nu fac decât să mă conving încă şi încă o dată că nu cuvintele mele sunt cele ce spun despre dansa, ci chiar propriile sale fapte, pentru ele am pomenit-o în faţa tuturor şi-am recomandat-o celor în nevoie fără ezitare.

Laviniei Bertalan

Mă uit la mine şi ştiu că sunt atât de bine datorită faptului că am ajuns să o întâlnesc, multe lucruri la care nici nu îndrăzneam să visez înainte astăzi sunt posibile tocmai pentru că i-am trecut pragul.
Asta vreau să-mi fie urarea când fulgii parcă aleargă să o îmbrăţişeze, mulţumesc doamnă pentru ziua în care mi-aţi deschis uşa şi mi-aţi dat voie să vă fiu pacientă, cea mai optimistă dintre toţi.

Mulţi ani frumoşi să daţi poveştii dumneavoastră, să fiţi sănătoasă şi la fel de joviala iar fericirea să vi se clădească în palme. Da.

foto

Despre Roxana Trandafir 763 de articole

Sunt Roxana, mama lui David si fac din asta misiune de suflet. Iubesc marea, cartile, toamna si cuvintele ce nasc povesti. Sunt timida ce in lumea ei traieste liber si frumos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Sa nu va lipseasca indrazneala in anul ce vine

Sa nu va lipseasca indrazneala in anul ce vine! Sa indrazniti sa cereti mai mult de la voi Sa indrazniti...

Închide