Celei de-a doua

Bunica mea era altfel…Niciodată nu îi plăceau drumurile lungi, dar eu de departe am ajuns în cea din urmă clipă să o văd. Nu acceptat nici o clipă că m-aş putea desprinde de cuib şi să zbor în înalt şi totuşi ne despărţeau 500 de km.

bunica

Nu îi venea să creadă că am ajuns să pot duce responsabilitatea unei gospodarii şi nici greul unei vieţi agitate şi totuşi i-am dovedit contrariul… în ultima vreme parcă făcusem totul contra dorinţei sale, dar cu toate astea gândul ei nu m-a părăsit defel.

Când m-am născut am devenit faţa ei şi ea avusese una dar murise nenăscută. Mi-a cumpărat cea mai frumoasă rochiţa şi cea mai frumoasă pernuţa cu volane ca să mă poarte pe braţe când doctorii s-au convins că nu mai eram în pericol.

Prima mea baie a speriat-o, eram atât de mică încât până şi apă dintr-o lingură mă îneca.

Când adormeam mă ţinea cu ambele mâini ca să nu mă scape în sân.

Îmi cumpărase păpuşă cu păr de abanos şi mărgele care scâncea şi strigă: “Mamaa”.

Mai târziu îmi lăsase părul să crească şi mi-l prindea în două codiţe legate cu fundiţe roşii, privea cu încântare şi lacrimi în ochi la primul meu tablou, cel din clasa întâi.

Îmi mângâia mâna şi plângea pentru durerea mea înainte de fiecare operaţie. Îmi turna ceai amar pe buze ca să mă trezesc mai uşor, iar când deschideam ochii fericirea era desăvârşită. Peste tot m-a însoţit la doctori mă însoţea şi încercă cu putina-I pricepere să înţeleagă ce mi se întâmplă. Toţi o întrebau dacă mi-e mama şi aşa îi plăcea să le răspundă.

Unde se simţea depăşită se retrăgea şi aşteptă ca eu să fac restul pe cont propriu, se mândrea cu mine deşi nu mi-a spus-o niciodată.

În adolescenţă îi luăm din supremaţia femina şi ne-am cam îndepărtat, dar continua să mă vorbească de bine pe la lume.

În ultima vreme boala o transformase, încăpăţânată până peste poate, însă o făcea să refuze vehement orice tratament sau medicaţie. O lăsasem bine când m-a îmbrăţişat şi totuşi într-o dimineaţă acum două săptămâni telefonul îmi sună ca să aud că i-a cedat inima.

Mi-am luat amintirile, dorul şi greul amar şi-am plecat înapoi. Gara de nord, unde acum 11 ani cu ea am intrat prima oară, acum plângea ca şi mine.

Colosul de fier şuieră parcă încercând să alunge trecutul, dar cea de-a doua era tot cu mine că şic când aş fi fost a ei. Nu îmi era bunica, mama îmi era.

sursa foto

 

Despre Roxana Trandafir 763 de articole

Sunt Roxana, mama lui David si fac din asta misiune de suflet. Iubesc marea, cartile, toamna si cuvintele ce nasc povesti. Sunt timida ce in lumea ei traieste liber si frumos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Laviniei Bertalan dalbe buchete de cuvânt

Laviniei Bertalan dalbe buchete de cuvânt.E alb afară, Alecsandri ar fi mândru să mai scrie o dată Iarna dacă ar...

Închide