In ziua in care buni a plecat, la nici doua ore distanta, printre lacrimi si sfaturi o verisoara morarlista ma intreba CAND MA MARIT? Nu de alta, dar cica ii pacat sa stai necununat.
Errare humanum est, sed perseverare diabolicum
A doua zi, la priveghere, o baba zaluda imi spunea ca, se mira ca am ajuns de atat de departe… si-o fi imaginand ca Bucurestiul e pe luna?
In drumul spre cimitir aceasi verisoara imi dadea o icoana sa o pun in casa iubitului si a mea. (!!!)
Pe drum inapoi un cunoscut imi amintea ca buni ar fi vrut un stranepot!
Errare humanum est sed perseverare diabolicum.
sursa foto net
Pingback: De patru ani ramas-a amintire bunica mea | Roxana Trandafir