Amprenta neplăcută a cartierelor sărace ale capitalei

Amprenta neplăcută a cartierelor sărace ale capitalei, Baicului, un cartier mic şi pestriţ vecin al Pantelimonului îmi este de 6 luni şi jumătate casă. M-am adaptat uşor cu toate de prin jur, mai puţin cu mizeria şi decibelii boxelor date la maxim.
Cartierul ăsta sărac al Bucureştiului are printre altele:

• Populaţie multietnică: aici auzi ţipete ce pentru vecini sunt vorbe sau rugăciunile către Alah ce au loc la ore fixe.
  Oameni şi copii pe alei, vorbesc tare mult şi prost. Uneori mi-e teamă până şi să îi privesc în ochi.
• Haite de câini în număr din ce în ce mai mare, care se bat când nu au ce să mănânce.
• Străzi care deşi se curăţa parcă nici nu a trecut matura peste ele.
• O scară lăsată complet în întuneric, pentru că, locatarii nu aveau becuri pentru ei.
• Trepte pline uneori cu gunoaie sau balustrade după care trebuie să te speli pe mâini cu spirt.
• Vecini care nu răspund la salut, dar care te înghiontesc când nu au loc să treacă.
• Ţipete şi certuri la orice oră din zi şi din noapte. Copii care fac adevărate crize de nervi când nu le sunt îndeplinite dorinţele.
• Spaţii mult prea mici.
• Idea de saracie e stringenta, prezenta in mintea tuturor, nevoia de a etala neputinta si lipsurile.
• Nevoia de a depasi conditia, epatarea.
• Agresivitatea si frustrarea sunt la ele acasa. E firesc sa fie asa;
• Aglomeratia din fata scarii, mai ales vara, cand simt nevoia de-a iesi din casa.
• Descrierea asta a părţii mai puţin frumoase a Bucureştiului nu este neapărat un amendament dat capitalei în sine, ci mai degrabă nivelului de educaţie la care unii s-au străduit să rămână. Un loc sărac şi simplu poate fi şi frumos, căci omul sfinţeşte locul, dar uneori îl şi spurcă.

Aceasta este Amprenta neplăcută a cartierelor sărace ale capitalei.
 
sursa foto