6 saptamani si 2 zile

Ziua de gratie 29 martie 2013 a fost asa:

Din primul moment am stiut ca urma sa merg la ecografie. Gandul ca urma sa fac ce trebuie imi dadea o putere inexplicabila contrar oboselii continue pe care o resimteam. O prietena de pe aici s-a oferit sa-mi faca programare la medical cu care nascuse, lucru foarte bun, pentru ca, deocamdata nu cunosc prea multi medici ai capitaliei. Zis si programat, la 15.30- 16.00 trebuia sa fim la Ginecologia Spitalului clinic judetean de urgenta Ilfov. Prietena mea isi facea si ea consult inainte doar doar ca sa ma faca sa trec mai usor peste emotie.

Ce spun eu emotie? Era o avalansa de emotii, pana la ora fixata nu am fost in stare decat sa butonez laptopul, sa ma spal pe maini si sa inghit doi cartofi prajiti. Nimic in plus, imi simteam mainile ude si noduri in gat.

Vine ora mult asteptata, incercam sa facem comanda la taxi, la prima companie nu s-a gasit masina, nici la a doua, mai ca ne batea gandul sa plecam sa-l cautam pe strada, la a treia companie ni se anunta cineva. Coboram, un frig taios ma facea sa tremur si mai tare, masina galbena nu venea, am vazut una parcata si-am crezut ca a gresit scara, nu a fost asa, inca un minut de asteptare. O masina galbena parcheaza in cealalta parte, nu era nici ea pentru noi. Of, tremur, nod in gat, spaima. Pana la urma ajunge.

Ne suim si plecam. Nu o data ne-am intalnit cu niste inconstienti care ne barau drum, la toate semafoarele rosu am prins, minutele treceau, inauntrul meu neastamparul crestea.
Si destinatia a venit, am intrat pe poarta si-un portar jovial ne spune ca trebuie sa fi intrat cu tot cu taxi, l-am intrebat despre medic si ne-a trimis in fundul curtii, pentru ca, spunea ca s-a mutat Ginecologia mai departe.

O traversam, trecem pe langa UPU, dam de o baraca, un om dinauntru ne informeaza ca mai avem un corp de cladire pana sa gasim. Mergem, nici un indiciu scris pe nicaieri. Vine o femeie pe care o abordeaza prietena mea, aceea o trateaza cu indiferenta, mai mergem. Pana la urma vad doua usi albe si o trapa, prima usa nu era, a doua, insa ascunde un corp de sectie materno-fetala.

Rasuflam usurati, gasisem. Il suna pe doctor si suntem indrumati la primul etaj. Un lift pentru persoane cu dizabilitati era, dar ne-am permis sa-l luam, am urcat scarile ingrozitor de inalte si cu o balustrada ce nu o puteam cuprinde cu mana. Cu greu ne gasim la etajul intai, niste usi inchise si de-o parte si de alta nicaieri indicatori spre sectia noastra.

La usa din stanga apar doi oameni in varsta care se chinuiau sa apese un interfon, ne spuneau noua sa-l apasam pe cel din fata, dar nu am inteles exact ce numar indicau. Pana la urma reusesc sa deschida usa stanga, femeia iese si ne intreaba ce cautam. Mirosea atat de mult a ceapa incat a trebuit sa ma intorc ca sa nu ii vars in fata. Intrebam de doctor la care pe un ton rastit ne spune ca nu era acolo sectia.

Dezamagiti si dezgustati dam sa plecam, vine o asistenta pe scari o chestionam la fel, ne arunca plictisita ca trebuia sa intrebam la poarta si de la poarta ce-am aflat. Am coborat afurisitele de scari si l-a sunat din nou pe medic, de la el vine indicatia salvatoare, trebuia sa intram pe la UPU.

Facem cale intoarsa prin curtea plina de noroaie, la UPU e mai usor de intrat, gasim si scarile la fel de inaccesibile si suim, vine o femeie sa ne sprijine. Posterele cu bebelusi ma linsiteau gasisem, evident ca am intarziat si doctoral era prins in altceva.

Pe holul strampt si infiorator de cald trebuia sa-l asteptam. Mai erau doi oameni acolo care mergeau sa viziteze o lauza, intai s-a dus femeia. Sprijiniti de pereti asteptam, vine si doctorul, am stiut ca-I el pentru ca se uita la prietena mea, un tanar inalt si vorbaret ne primeste cu zambet, instantaneu ma relasez, caldura lui era un confort, dar prima veste fu proasta, mai trebuia sa asteptam o jumatate de ora, era chemat in sala de la celalalt etaj.

Timpul parea o povara, in timp ce o graviduta nastea eu speram la o confirmare. Ca sa fie mai usor m-am asezat pe scaun, dar in clipa aia am simtit ca ma sufoc si cad, era grozav de cald si nici un pic de aer.

Trebuia sa fac fata neaparat neaparat. Intre timp femeia venise, urma sa plece barbatul spre lauza, eu mi-am pironit ochi pe un afis cu si despre igiena mainilor. Zugravii veneau si plecau pentru ca acolo era sala cu scule si vopseluri. La fiecare pas speram sa fie medicul, dar… O asistenta veni si lasa usa deschisa la salonul din stanga mea.

6 saptamani si 2 zile

Doua colege de suferinta isi impartaseau pareri despre primavara si copii cu casnicii distruse pe un grai moldovenesc. Infirmiera la aducea cina: orez cu lapte, mai ca imi venea sa mananc si eu desi nu-mi place, doar doar ca sa vina inapoi cel plecat. Intre timp telefonul femeii de pe scaunele albastre sparse linistea, era o greseala, m-am intors cu ochii la afis. Dupa alte minute doctorul veni la noi scurtul interogatoriu il facu sa inteleaga ca amandoua aveam nevoie de ecografie.

Ea prima, l-am urmat la cabinet si dupa aceea am ajuns sa stau langa iubitul meu pe alte scaune albastre.

La toaleta rezervata doar pacientilor veni o tanara sub douazeci de ani cu burtica, o invidiam deja. Doctorul iesi si cauta ceva intr-o cutie cu instrumente, la auzul acelui sunet m-am infiorat, dar el voia doar manusi.
Dupa alte cateva minute veni cu prietena mea, era randul meu. Intraram toti trei. Ii recunoscui tanarului doctor Andrei Cucu ca, desi sunt familiarizata cu cei din breasla lui, acum aveam cea mai mare emotie.

Ma asez pe pat, imi spune sa merg mai sus pana pe perna si imi explica ce urma sa insemne examinarea, in dreapta era monitorul care avea sa-I spuna daca e sarcina s-au nu o sarcina.

Dumneavoastra vreti sa fie sau sa nu fie? Intreaba.
– Eu vreau sa fie, ma grabesc sa raspund fericita.
– Pai e.

Mi-am dus ochii in sus, nu vedeam bine, dar undeva la dimensiuni de monitor am zarit o pata alba. Rasuflarea mi s-a luat de tot, nu mai stiam sa vorbesc, sa rad, aveam lacrimi in ochii, ele imi mai spuneam ca nu visez. Era mogaldeata mea de 6 saptamani si 1 zi dupa ecografie si dupa calculul calendarului.

Panicat iubitul meu aduce vorba de intrerupere, la asta medicul imi spune ca se poate face pana in 10 saptamani si imi recomanda una neinvaziva medicamentoasa.
Promit sa ma gandesc. Ma intreaba asupra istoricul bolilor si recunoaste ca eu sunt prima gravida cu o asemenea boala neurologica pe care o vazuse. Imi cere date despre medicatie, noteaza si urmeaza sa se intereseze ca astazi sau maine sa ne auzim ca sa imi poata spune ce sa mai iau si ce nu.
Am plecat usurati, dar incordati. Acasa o alta discutie asupra pastrarii si avortului care numai bine nu mi-a facut, inca o data stiu ca trebuie sa aleg si asta in mod radical.
Asa s-a incheiat cea mai lunga, mai grea, dar cea mai frumoasa zi din viata mea.

Azi sunt 6 saptamani si 2 zile!

foto

 

Despre Roxana Trandafir 763 de articole

Sunt Roxana, mama lui David si fac din asta misiune de suflet. Iubesc marea, cartile, toamna si cuvintele ce nasc povesti. Sunt timida ce in lumea ei traieste liber si frumos.

9 comentarii publicate

  1. Dar boala neurologica pe care spui ca o ai ar putea afecta in vreun fel bebelusul?
    Sunt sigura ca instinctul iti va fi calauza si te va ajuta sa faci alegerea potrivita.

  2. Daca ti-ai expus problema, probabil astepti comentarii la obiect.
    Dupa cum stii sunt profesoara si am vazut multe situatii familiale grele. Cea mai grea, insa, este a parintilor unici (de fapt numai mame) si, mai ales, a copiilor crescuti de acestia. Nu intru in detalii si nu iti dau sfaturi intr-o chestiune atat de delicata, dar trebuia sa-ti spun macar atat.
    Sa fii sanatoasa, Roxana !

  3. Eu n-am hotarat ce sa fac in privinta copiilor. Lacramioara e cea care a hotarat daca sa-l pastreze sau nu, eu am respectat alegerea ei. Cum mie nu-mi plac copiii mici, nu mi-a convenit, insa acum sunt multumit ca am procedat asa, caci… acum copiii sunt suficient de mari incat sa merg la pescuit cu ei sau chiar sa beau o bere cu ei. Acum am niste prieteni adevarati. 🙂

Trackback-uri și pingback-uri 2

  1. Urmeaza ecografia a doua | Insemnari …
  2. Randuri pentru Preadoritul | Insemnari ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Cumpana grea: Iubitul sau pruncul?

Inca din prima clipa in care m-am mutat in capitala alaturi de barbatul iubit, bunica m-a intrebat cand ii fac...

Închide