Balanţa justiţiei încă nu e dreaptă

Rate this post

Mediafax anunţa ştirea zilei, ucigaşul japonezei Yurika Masuno, Nicolae Vlad a fost condamnat la închisoare pe viaţă. În cele din urmă justiţia arată că se poate face dreptate.

Balanţa justiţiei încă nu e dreaptă

Cazul amplu, controversat şi greu a lui Nicolae Vlad se judecă încă de la arestarea lui preventiva din august 2012 sub acuzaţia de omor şi iată că după 5 luni I se dă soluţia finală. Soluţie care, că orice altă soluţie finală, este supusă recursului, deci omul care a ucis, a violat, a tâlhărit şi-a ultragiat poate să ceară o rejudecare, acesta fiindu-I drept asigurat prin constituţie.

Un criminal, un violator, un tâlhar a fost acoperit de incompetenţă şi lenea unui reprezentant al poliţiei, un astfel de individ era liber să ucidă, să violeze şi să tâlhăreasca ori de câte ori avea chef.

Cu toate că acum este acolo unde îi e locul, Nicolae Vlad (Ramaru al II-lea) mai are o şansă peste douăzeci de ani, când, dacă are dovezi solide de îndreptare poate fi eliberat.
Oare în astfel de cazuri extreme mai e loc de clemenţă? Oare unui astfel de individ I s-a dat pedeapsa meritată? De ce nu injecţia letală?
Având în vedere că întrebările mele vin datorită fisurilor legislaţiei e clar ca justiţia e totuşi bolnavă.



Lasă un răspuns


%d blogeri au apreciat: