Cand distanta nu exista

Rate this post

Cand distanta nu exista Intotdeauna mi-a fost drag să scriu despre oamenii importanţi pentru mine, despre cei cu care am împărţit bune şi rele, despre cei a căror prezenţă m-a marcat, despre cei care mi-au adus emoţii puternice… ei fiecare au însemnat momente de-a lungul timpului ce au devenit din clipa în care s-au întâmplat de neuitat.

Cand distanta nu exista

O prietenă dragă, poate cea mai dragă, este Raluca. Ei i-aş da Brăţara White Princess cu tot sufletul, pentru că, ne ştim de-o când eram de-o şchioapă şi pentru că, deşi ne despart mii de kilometri am rămas la fel de apropiate.

Eram în prima zi de şcoală, eu ascunsă după mâna mare a bunicului timida şi cu ochii în pământ, ea fetiţa zglobie cu păr lung blond roşcat, care m-a luat când ne ruga învăţătoarea să ne aşezăm după cum dorim în bănci. De atunci am fost colege.

Datorită timidităţii şi a bolii mele eram retrasă, prea cuminte, prea neintegrata. Raluca a înţeles de atunci să mă apere de răutăţile micuţilor de lângă noi, să mă ajute să trec peste problemele de sănătate şi nu le privesc ca pe un minus şi să mă integreze în colectiv. Mâncăm pachetele după ce le rupeam în jumătate, iar mele le tăiam până să aflăm de microbi, cu rigla.

Raluca m-a apară în faţa celei de la catedră, când mă certă că nu scriu pe linii, spunându-I că mă aplec mult spre caiet şi nu văd bine, mă însoţea în pauze, când ne-am mai mărit chiar mă ducea acasă.
Aşa a început prietenia noastră, simplu, frumos, copilăresc de sincer.
Mai târziu Raluca mi-a fost alături, când, a organizat o venire la spital în grup, eram proaspăt operată. Tot ea a venit zi de zi să-mi aducă maculatoarele să nu rămân deloc în urmă. După ce m-am făcut bine ea a fost prima mea susţinătoare la olimpiada de romană. Ajunsesem deja în clasa a V-a şi nu ne despărţisem. Ea creştea înaltă şi frumoasă, eu rămâneam răţuşca mică şi drăguţă aflată demult în grija ei.

Mai apoi mama a plecat departe, Raluca mi-a fost sprijin şi în toate lunile de depresie ce au urmat.
Înainte de examenele din clasa a VIII-a ne-am jurat să ne înscriem la acelaşi liceu… s-a nimerit să fim în aceeaşi clasă, care purta pentru noi încă din prima zi litera C.

Colegii şi profii noi ne dădeau prietenia drept exemplu şi asta ne umplea de emoţie.
A venit şi dragostea peste mine, prietenei mele i-am spus bineînţeles secretul numelui lui.
Într-o oră liberă, de exemplu, Raluca m-a chemat la fereastră voia să văd un curcubeu, ştia că nu văzusem decât în cărţi.
Altă dată mi-a dat manualul ei de engleză să-l xeroxez, nu avusesem bani pentru a-mi cumpăra unul.
Îmi strecura lăcrămioare în caiet în fiecare primăvară, nu uita niciodată cât de mult le iubeam.
Pe urmele paşilor mei a fost, la greu tot lângă mine, la bine s-a bucurat şi ea.

Drumurile ni s-au separate abia o dată cu începerea facultăţii, nu ne mai plăcea acelaşi lucru.
Ea în Cluj, eu în Bucureşti păstrăm legătura. Am aflat că are o relaţie cu unul dintre profii noştri preferaţi şi că urmează să îi fie doamnă. Cu sufletul m-am bucurat.

După căsătorie a plecat, e în Canada de 6 ani şi nu prea are gând să se întoarcă, distanta doare… dar prietenia noastră a rămas intactă. Vorbim, ne împărtăşim secrete… kilometri s-au transformat în cuvinte şi speranţa unei revederi, chiar dacă ea nu prea mai vrea să audă de România.

Pentru tot ce a făcut şi face Raluca pentru mine îi mulţumesc, pentru prietenie îi dăruiesc o brăţară… ca şi munca, prietenia e brăţara de aur.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Enjoy this blog? Please spread the word :)

%d blogeri au apreciat: