Rautatea unui om bun

Rautatea unui om bun
Rate this post

Rautatea unui om bun. Pare incredibil titlul asta… daca mi-ar fi spus cineva in urma cu cateva luni ca mai jos voi scrie despre bunicul meu l-as fi socotit cu siguranta nebun… azi despre el scriu, dureros si incredibil.

Acelasi bunic care mi-a vegheat cu dragoste copilaria grea , acelasi care in urma cu cateva luni ne primea cu bucurie in casa si sufletul lui, acelasi care ne oferea de toate azi pare ca nu ne mai suporta. Dar nu ne mai suporta defel, mai ales pe mine. De ce? O intrebare ce mi s-a rasucit in minte de multe ori pana sa gaseasca un raspuns, acesta este la fel de dureros ca si schimbarea lui, pentru ca am ramas insarcinata.

S-a intamplat sa ma intorc acasa dupa ruptura dintre mine si tatal pruncului am gasit un alt om. Dur, justitiar, nemilos, neintelegator, rece, indiferent, rau.

La inceput mi-a pus o conditie, sa-I dau bani pentru ridicarea crucii bunicii, asta dupa primul mic dejun luat acasa fara sa intrebe daca am rezerve dupa pierderea locului de munca. A fost trocul pe care am fost nevoita sa-l accept fara a comenta. Apoi au venit reprosurile care imi spuneau ca nu sunt in stare de un copil, ca o sa nasc un monstru pentru ca si alte femei fara boli nasc copii asa daramite eu cu o boala de la nastere, ca daca el nu va mai fi si eu si bebelusul ne vom prapadi.

Am inghitit in sec si-am plans amar, cuvintele lui dor cel mai tare.

Intre timp relatia intre mine si cel drag s-a reinnodat si a venit dupa noi hotarat sa ne fie alaturi, atunci toate rautatile s-au dublat, bunicul a tinut sa ne aduca aminte ca eu umblu greu iar el nu vede, ca nu suntem capabili nici de noi si nicidecum de un prunc, ca daca nu el nu ar mai fi noi toti trei ne-am duce in hau. Din nou am plans si-am mers mai departe, nu mai eram singura.

A fost greu, pentru ca din partea lui nu aveam sprijin doar pretentii financiare pe care apoi ni le reprosa ca si cand i-am fi dat bani doar pentru ce am mancat noi doi.

Dimineata, spre exemplu, nici timp sa ne bem cafeaua si ceaiul nu aveam, ne zorea ca si cand l-am fi deranjat. Alteori daca zaboveam un pat putin intra pur si simplu peste noi sa ne reproseze ca nu am plecat la cumparaturi devreme. Tot ce am cumparat nu a fost bun: branza a fost prea multa, ouale prea mici, usturoiul verde o greseala pentru ca I se usuca frunzele, rosile prea scumpe si laptele in plus.

Apostrofarile au fost zilnice, fara crutare, fara parere de rau, gratuite. Nici rugamintea mea de-a nu ma mai presa daca nu pentru mine, pentru prunc nu l-a imblanzit deloc. Mai mult, am ajuns sa aud ca plecarea bunicii in mare parte mi se datoreaza! De ce!? Pentru ca s-a necajit dupa plecarea mea la Bucuresti. Cat amar au pus in sufletul meu asemenea acuze nu am cuvinte sa descriu.  🙁

Bunicul ne vorbeste rau in fata tuturor, bunicul se ia de mine la orice ora din orice fleac, bunicul se uita la mine cu o privire glaciala. Fie ca incerc sa intretin o conversatie, fie ca vreau sa ii spun ce ni se intampla, fie ca mi-e rau el trece pe langa mine impasibil. Expresia de rautate I s-a intiparit pe chip, veninul I s-a pus pe limba si tot se varsa inspre noi. De ce? Pentru ca i-am adus un plod pe cap si asta considera ca-I o povara. Asta-I purul adevar. 🙁

In seara asta m-am asezat in fata jurnalului ca sa uit ca atunci cand i-am spus ca mi-e foame mi-a raspuns ca: Abia am mancat!… au trecut cateva ore bune de la ultima masa, dar el a baut si trebuie sa-mi inchida gura. Pana maine foamea imi va da branci cu siguranta, pana maine greata imi va face din nou rau, insa prefer sa nu mai ies din dormitor. 🙁

Ma doare, ma doare sufletul rau, mai curg lacrimi pe obrajii mei, as vrea sa se termine cosmarul daca se poate chiar acum. 🙁

ursac Rautatea unui om bun

 

sursa foto



11 thoughts on “Rautatea unui om bun”

Lasă un răspuns


%d blogeri au apreciat: