Astazi este ultima zi in care renunt la mine

Astazi este ultima zi in care renunt la mine. Se intampla demult, acum exact 8 ani, eram studenta in anul 3 in plina sesiune, nimic nu parea sa imi ia entuziasmul sau sa imi taie elanul, captive in lumea stresanta a examenelor nu prea puteam si nici nu reactionam la stimuli externi.

Astazi este ultima zi in care renunt la mine

Asta pana intr-o zi, cand, dupa ce-am iesit din sala mi-am verificat telefonul, aveam 15 apeluri pierdute si 4 mesaje cu acelasi continut: “Suna urgent”.

Incoltita de gandurile cele mai negre si de o infioratoare panica am apelat numarul de acasa. Vocea tatalui meu tinea sa ma anunte ferm si imperativ ca era nevoie de prezenta mea pentru ca bunicul patise ceva teribil. Cu inima stransa si mustrata de constiinta mi-am luat bilet pentru primul tren lasandu-mi ultimul examen pentru toamna.

O data inapoiata la domiciliu am aflat ca era nevoie de bani ca bunicul sa-si faca o operatie la picior si de undeva trebuia ca acestia sa vina. Si de unde sa vina daca nu cumva din cei de chirie si din agoniselile mele. Mai de voie de nevoie am acceptat stiind ca il ajut la randu-mi pe cel care candva ma crescuse.

Gandul ca toamna imi va fi mai usor sa sustin acel examen amanat ma facea sa respir usurata.

Dar in toamna nu a mai fost deloc dupa cum gandeam, nu s-au mai gasit bani pentru chiria in Bucuresti si nici pentru manualele mele extrem de multe si de scumpe. Am fost nevoita sa inghet anul. Asta a fost prima renuntare.

Lucrurile nu s-au oprit la asta, nu, deja se obisnuisera cu totii ca eu sa cedez. Pe slabiciunea mea au mizat si la o zi dupa aniversarea mea de 25 de ani, cand, mi-au luat absolut toti banii primiti cadou si m-au facut sa ma simt ultima fiinta de pe lume. Cum s-a intamplat.
A fost aniversarea mea, am fost peste poate de rasfatata de musafirii avuti, ei nu doar ca m-au bucurat cu prezenta, florile si cadourile, dar au suplimentat totul si cu cativa bani. M-am bucurat sa numar 130 de lei cu care planuiam sa-mi cumpar niste haine.

A doua zi dimineata nici nu apucasem sa ma ridic din pat ca bunica si venise la mine sa ma anunte ca vrea sa plece la tara si are nevoie de bani.

M-am intristat si ce-i drept am avut o replica: “dar sunt cadoul pentru mine...” Daca taceam nu aveam sa aud ce-am auzit, bunica infuriate avea sa inceapa a-mi reprosa ca am mereu pretentii, ca ale mele carti costa, ca aduc prea putini bani in casa si ca aceasta este a lor si nu a mea. Am inghitit in sec, am deschis cutia mea cu valori si i-am dat pana la ultimul leut.

Cand a iesit de la mine zicea ca aveam sa-I primesc inapoi peste 20 de zile. In suflet ceva mi-a spus ca nu va fi asa si intuitia nu s-a inselat.

Au mai fost si alte dati, multe extrem de multe in care eu mi-am oferit banutii ca altii sa poata sa faca tot ce vor, am scris exact ce m-a durut mai tare si mai tare, nimicurile cine sa le mai ia in seama…

Azi, azi, insa a fost ultima oara cand am renuntat la mine. Daca zilele trecute scriam ca a trebuit sa renunt de  azi nu mai vreau sa o fac, dar sub nici o forma. Sa invat cum se spune acel categoric si mare: Nu!

Era ziua cu ecografia, toata lumea stia asta, inclusive voi ce-mi cititi randurile, dar si cei din casa. Eram emotionata cand m-am trezit si extrem de fericita in ciuda starii de rau, pentru ca, urma sa vad si sa stiu ce face pruncul meu.

Bucuria nu a tinut mult, dupa micul dejun bunicul ma anunta transant ca are nevoie de bani, din pacate erau singurii pe care ii mai aveam si erau pentru ceva atat de special. L-am rugat sa imprumute, nu a primit prea bine sugestia mea, ba chiar m-am ales si cu apostrofarea: “tu trebuie sa mergi azi si azi trebuie sa mergi!!

Da, nu e un moft, azi trebuia sa merg, nu era doar pentru mine, ci si pentru cel mic. Dar cui ii pasa? Am pus mana pe telefon si-am facut o amanare pentru joia viitoare. Inca o data am fost infranta de mine insami, dar asta a fost ultima renuntare.

Poate daca as fi avut-o pe mama nu ar fi fost asa, daca…
Gandindu-ma ca de cateva saptamani sunt responsabila nu doar pentru mine trebuie sa pot sa spun clar si raspicat: Nu!

Uneori ma simt extrem de singura, de nesustinuta si de nesigura, insa e cineva aici in burtica care imi spune ca trebuie sa incerc sa fiu puternica, nu mai sunt atat de singura.
Astazi este ultima zi in care renunt la mine

sursa foto

 

 

Despre Roxana Trandafir 763 de articole

Sunt Roxana, mama lui David si fac din asta misiune de suflet. Iubesc marea, cartile, toamna si cuvintele ce nasc povesti. Sunt timida ce in lumea ei traieste liber si frumos.

4 comentarii publicate

  1. Nu mai lăsa pe nimeni să speculeze bunătatea ta. Știu că nu este ușor, dar gândește-te la tine și la cea mică. Ea este singura pentru care ai voie să renunți la ceva. Îți doresc multă putere și liniștea de care ai nevoie acum.

  2. Buna si multe, multe felicitari!!! Este o dezicie importanta, aceasta de a deveni parinte, care te mobilizeaza si face sa mergi mai departe cu putere. Este si o mare responsabilitate, pe care trebuie sa ti-o asumi de acum incolo pe tot restul vietii. Vor si momente frumoase, dar si momente dificile, dar copii, mai mult decat orice altceva, ofera lumii acesteia un sens. Pentru mine asa este! Sunt si eu parinte si va doresc numai bine si sanatate!

  3. E tare trist ceea ce povestesti…si nu stiu ce as putea sa iti spun. Doar atat: de azi inainte atunc cand renunti nu mai renunti la tine, ci la copilul tau. Poate asta o sa iti dea putere s spui : NU. Dumnezeu sa te ajute, draga mea, vad ca pentru tine lupta continua…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Prieteni nepretuiti

Prieteni nepretuiti.Ii stiu de cand erau doi pui, au crescut cu bunavointa locatarilor si acum sunt cainii scarii. I-am salvat...

Închide