Franturi din negura copilariei

Franturi din negura copilariei . Nu ma astepta nimeni, nu stia nici unul ca vin, banuiala ca ar bate un copil la portile vietii a aparut tarziu cand pantecul mamei era mult prea marit ca sa fie vorba de o acumulare de kilograme.

Franturi din negura copilariei

Am fost grabita si-am pasit inainte de vreme afara, in fata celorlalti eram o ghinda de fata cu ochi mari mult prea firava ca sa trec de provocarea zilelor. S-au hotarat atunci sa-mi stabileasca un termen, ca si cand as fi fost o sticla de lapte perisabil, m-am incapatanat sa-i sperii cu respiratia si le-am naruit asteptarile.

Tata si-a dorit intotdeauna sa fiu baietel, indrazneala de a nu fi l-a adus la mine mai mult din obligatie. Pe mama am legat-o fara sa vreau de un sot mai tanar si un barbat nepotrivit pentru ea. Nu stiam ca eu am facut asta atunci caci zau, nu mai faceam.
Castigasem o lupta, insa o lupta care era doar a mea. Ma bucuram de castig si incercam din rasputeri sa ajung un bebelus normal.

Cand pentru prima data am vazut si eu cum arata soarele el era deja aramiu, m-am incruntat pentru ca trebuia sa-l vad pe cand dadea holdelor chiar podoaba lui. Asta a fost prima suparare. Nu singura, pentru ca, se pare zana ursitoare nu mi-a sortit prea multe lucruri facatoare de zambet.

Eram mult prea marunta si riposta mea galagioasa nu a fost deloc luata in seama.
Cand am inceput a creste nu eram la sanul mamei, ea please demult, ci intr-un patut din fier de unde nu puteam prea usor sa cobor. O data ajunsa jos, insa am dat nas in nas cu realitatea care-mi arata ca nu sunt o fetita obisnuita. Lacrimile ce alergau pe obrajorii mei nu le-a sters nimeni, pentru ca, erau insimnifiante venind de la o copila atat de mica.

Copilaria nu a fost cu soare pentru mine , a fost cu pereti inchisi pe care incercam sa-i manjesc cu culoare ca sa nu ma mai sperie.

N-a fost nici cu alinturi, ci cu brate de papusi reci.
Mi-au lipsit intotdeauna jocul si ceilalti, singura ma agatam de putinele jucarele personificate ca sa simt ca era cineva cu mine.
Nu am alergat dupa gaze, nu mi-am zdrelit genunchii, nu am vazut cum creste iarba o data cu mine, mi-am lipit nasucul de fereastra intr-un oftat adanc si-am scrutat zarile meditativ.

Nu m-am intalnit prea des cu Mos Craciun, ci cu oamenii de gheata imbracati in alb.

Am asteptat-o in zadar pe mama, bratele ei nu m-au strans decat foarte tarziu. Abia aflasem ca ii este interzis sa vina la mine. Cand o vedeam strecurandu-se pe langa peretele scolii tresaream sperand ca dupa ce il ia pe fratele meu din clasa va trece sa ma vada si nu venea…

In clasa a IV a aveam serbare, straluceam in banca mandra de premiul meu intai si ma uitam zambitoare la ceilalti, o prietena veni sa ma anunte ca mama e in clasa fratelui meu si poate va veni sa-mi vada coronita.
In culmea fericirii frematam de emotie vrand sa-i arat rochita rosie si parul lasat pe spate… dar nu a venit.
Am vrut si eu un urs, toate fetitele au un urs… si nu am primit, cei care ma cresteau nu au inteles cat de important era  pentru mine ursul cu care sa pot dormi Vazand cum se inaltau sper cer baloane multe am vrut si eu baloanele mele, dar ce sa faci cu baloanele intre caramizi?

Visam sa am un calut cu rotite care sa ma duca departe, voiam sa fie verde si suficient de puternic incat sa ma duca peste noua mari si noua tari. Calul verde a fost doar un gand.

Imi doream cu ardoare o sticluta cu clabuci de unde sa fac balonase, dar nici asta nu am primit si cat am plans.
Visam la o funda uriasa asa cum vazusem ca are fetita din vecini, insa a trebuit sa ma multumesc cu funditele mele.

Nici o dorinta nu mi se implinea, nu stiu de ce… ma intrebam cu ce ii gresisem ursitoarei, poate ma uitasem prea urat la ea. Sigur asta era.

Cand am trecut de genunchiul broastei am primit in dar de la o matusa, o carte, o mai am si azi, e prima mea carte de colorat de care nici timpul nu are voie sa se atinga.
Prima si cea mai blanda istorisire o inchei aici, urmeaza alta mult mai dura, stiam de atunci ca nu avea sa fie altfel… eu nu eram o fetita obisnuita.

 Franturi din negura copilariei am povestit.

 

Foto internet

 

 

Despre Roxana Trandafir 763 de articole

Sunt Roxana, mama lui David si fac din asta misiune de suflet. Iubesc marea, cartile, toamna si cuvintele ce nasc povesti. Sunt timida ce in lumea ei traieste liber si frumos.

4 comentarii publicate

  1. E o poveste trista si cutremuratoare. Dar e o poveste de viata si e plina de invataminte. Vreai sa iti spun ceva? Cu toate greutatile si tristetile prn care ai trecut, a reusit sa faci ceva foarte frumos: sa vsezi. Stii ca visele sunt dorinte pe jumatate indeplinite? O sa vin un timp cand viata ta se va schimba asa cum nici macar in vise nu ai banuit.

  2. Fata frumoasa, nu ai trait lucrurile astea triste in zadar, le-ai trait ca sa te faca mai buna, mai puternica. Si iata, vei tine in curand la san o noua viata, careia ii vei darui cu prisosinta tot ce nu ai avut tu: dragostea si protectie si vise implinite.

  3. Dacă ai învins acele greutăți ale copilăriei înseamnă că ești pregătită să mai treci câteva obstacole. Fii sigură că partea întunecată ai lăsat-o în urma ta. Numai cei care renunță la speranță. Eu știu că suferințele tale au servit la ceva și că viața ta are un sens; și pentru tine și pentru alții. Cu drag și cu admirație!

Trackback-uri și pingback-uri 1

  1. Urandu-ti copilul speri sa ajungi in imparatia Cerului? | Jurnal de graviduta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Urasc Paypal-ul

Urasc Paypal-ul De cand am gazduire platita am preferat sa-mi achit facturile prin PayPal, pentru ca era mult mai la...

Închide