Obraz de profesoara

Rate this post

Se spune ca nostalgia anilor de liceu e una dintre cele mai puternice, se spune ca acesti ani ajungi sa-i regreti de indata ce te desparti de ei, se spune ca prieteniile legate atunci sunt indestructibile… Din punctul meu de vedere toate-s conjuncturale si nici pe departe general valabile. Am si refuzat sa particip la intalnirea de 10 ani si bine am facut, in afara de amintirea cu paduchii inexistenti, primul chiul si prietenia cu Raluca , prietenie mult mai veche, nimic nu ma lega de perioada respectiva.

De curand, dupa o revedere cu profesoara  de romana dintr-a IX-a, m-am convins o data in plus ca nu am tras o concluzie gresita. Nu am vazut-o de cand am terminat era neschimbata, dar purta in brate un baietel ce-i semana perfect, am remarcat-o cand s-a intors spre mine si i-am adresat un salut.

Raspunsul a fost atat de flegmatic incat imi parea rau ca nu mi-am inghitit cuvintele, nu doar ca nu ii facea placere conversatia abia deschisa, dar parea ca am deranjat-o dintr-un moment contemplativ. Am insistat totusi intreband-o ce mai face, asta a fost a doua greseala, mi-a raspuns abia miscandu-si buzele cu o greata vizibila. Deh, cel putin imi indeplinisem  datoria, nu incercam sa-i fur timpul statului la rand, nu voiam sa mi-o apropii, nu facusem decat sa o salut.

Morala: Daca taceam multe nu pierdeam. Si… Nu doar educatia te face mare, pentru a fi om ai nevoie si de caracter.

sursa foto



Lasă un răspuns


%d blogeri au apreciat: