Un an de casnicie cat unul de poveste. Azi e aniversarea casniciei. Ma infioram la gandul ca peste cateva ore urma sa se schimbe ceva radical in viata noastra. Burtica imi tresarea multumita de ivirea zorilor, el dormea surazand. I-am luat in brate pe-amandoi spunandu-le inca o data cat de mult ii iubesc. Emotia imensa ma stapanea din cap pana in picioare. Nu reuseam sa fac nimic, imi doream doar sa treaca timpul repede repede si sa se intample ce trebuia sa se intample.
Rochiile ma asteptau doua, cea scurta desi generoasa stiam ca nu are sa ma ajute cu nimic, cea lunga, era prea lunga, de dragul burticii, insa trebuia sa fac si un compromis.
Veneau si dragii nostri din Bucuresti, drumul le era lung, oboseala mare, nerabdarea la fel. Blocul fu greu de gasit datorita indicelui care il insoteste, fu gasit pana la urma. Zambete si imbratisari printre sacose, prima intalnire intre cuscrii.
Eu si cumnatica ne masuram burticile, a ei abia inmugurea, a mea se rasfata ca un dovleac in parg. M-am imbracat, dupa care i-am lasat obrajii in grija, un fard discret nu avea sa-mi fure roseata naturala. Barbatii vorbeau despre florarii deschise sambata si telefoane. Mama soacra cauta sa-i fie si cald si bine in ceea ce purta. Mai lipsea doar prietena care imi facea parul, sunt norocoasa sa stea bine doar dupa cateva atingeri si asa ca nu am avut nevoie decat de doua agrafe.
Asa a si fost, eram aproape gata, sandalele mele si cravata lui ne-au dat, insa mari batai de cap. Am plecat. Eu cu durerea in inima ca bunicul ramanea acasa. La parter o vecina, care poate nu avea ce face, se lua la harta cu mine ca nu port nimic pe umeri, nu am vrut sa o iau in seama, dar lumea din jur ii dadea dreptate, zicea ca va sa ploua, pana la masina am ajuns asa, pana la oficiul de stare civila m-au ascultat, dar cand sa cobor erau toate pe mine, mama soacra, cumnatica, prietena, mama ei, toate pentru a face ceva, una sa-mi dea flori, alta sa ma pupe, una sa-mi aseze parul, alta sa-mi puna o bratara… si toate sa ma indese intr-un sacou, care sta sa pocneasca, au capitulat abia cand am zis ca nu m-ai pot. Cand am pasit inauntru a inceput ploaia.
Surpriza, nasul isi uitase buletinul in masina parcata departe, nu am inceput cu oficierea, ci cu sesiunea foto ca sa-l asteptam. “O fi de rau augur”, spuneau unii, nu i-am ascultat si-am strans cat mai multe poze. El nu-si arata emotia, eu ma tineam greu de a lui mana. In sfarsit nasul ajuns a inceput ceremonia si lacrimile mele o data cu ea. Mama soacra pitita pe la spate ma indemna sa-mi tin firea, cumnatul facea poze, lumea zambea. Matusa mea, ofiterul de stare civila din acea zi, plangea o data cu mine, amandoua gandindu-ne ca si mamei i-ar fi placut sa fie prezenta, nu am inteles nimic din noul cod al familiei, am auzit doar cand l-a intrebat daca vrea sa-I fiu soata si pentru prima oara l-am simtit tremurand, a venit randul meu sa raspund, am zis un “da” mic si suspinat, dar s-a luat in considerare. Eram mireasa plansa si dupa mine mai toate damele s-au luat, plangeau.
Cand ne-a chemat sa semnam, desi exersasem mult cu noul nume, nici ca am mai vazut registrul. Ni s-a dat actul roz, ne-am sarutat timid, mi se strica machiajul, mi-am cautat florile si m-am intors la poze. Voiam sa-l iau de acolo si sa plecam, asa printre lacrimi si flori de fericire, nici unuia dintre noi nu ne plac aglomeratiile petrecarete, a trebuit sa iesim, ne expirase jumatatea de ora si abia afara, in lumina soarelui de dupa ploaie am revenit intre oameni, parca ma deconectasem.
Doua picioruse in burta au fost avertismentul ca trebuie sa ma intrerup din vis.
Dar mi-am luat din nou baietii in brate si-am pornit intr-o alta viata, spre fericire.
Asta era anul trecut, azi baiatul cat un pepene e ditamai strengarul si ma striga “Mama”, iar el imi spune si mai des “Te iubesc”.
Si eu ii iubesc pentru ca m-au ales ca sa ma implineasca si le promit ca asa va fi si peste vreme. Parca incep sa iubesc aniversarile!
Un an de casnicie cat unul de poveste.
Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.
Sursa foto arhiva mea
3 thoughts on “Un an de casnicie cat unul de poveste”