Desculti in zapada

 anvelope de iarna de la Acvila
Daca aveam   anvelope de iarna de la  Acvila  …Aceasta nu este o poveste cu printi si printese, nici o amintire frumoasa a copilariei in care alergam prin omat dupa covrigei si nuci, nu, acesta este un cosmar despre un drum de munte strabatut cu inconstienta.

Intr-o zi cu ninsoare abundenta de dragul de a pleca cat mai departe de casa am acceptat invitatia prietenei mele la bunica ei, exact in muntii Fagarasului. Ne-am suit in masina, eram 4 pasageri, eu, ea, mama ei si tatal care era si sofer. Eram cu totii plini de ganduri bune, pusi pe facut poze si fascinati de peisaj. Atmosfera idilica ma ajuta sa uit ca afara erau minus nu stiu cate grade si ca nu eram parte din acea familie.

50721

Si cum mergeam noi inainte cu ochii cat cepele la brazii inalti pana la cer, fredonand cantece de la radio si fara sa ne pese de nimic altceva nici nu am simtit ca inaintam anevoie. Mama prietenei mele precauta din fire a pus la un moment dat o intrebare:

– Ai anvelopele la tine, nu?

-Am pe roti, zicea laconic barbatul.

Dintr-o data am simtit toate trei deraparea in stomac. Incercand sa ne linisteasca  soferul ne repeta constant sa fim calme ca e sigur pe volan. Pe masura ce trecea timpul ne miscam precum testoasele aruncate in desert, ora inserarii se apropia de noi mai repede decat ne-am fi dorit. Incepuse sa ne mai placa nici macar peisajul.

In tacere fiicare ne doream sa ajungem mai repede la destinatie. Cand nu  mai speram la minuni ne-am oprit in troieni, pur si simplu am intepenit in mijlocul lui nicaieri. Tatal Amaliei se enervase la culme, noi ingrozite ca v-a incepe sa ninga din nou nu mai faceam decat sa ii ascultam supararea.

 

S-a uitat in portbagaj dupa lanturi, nici vorba sa le gaseasca, ne-a chemat sa impingem amarata de Dacie, nu am urnit-o nici un doi metri, am incercat sa sunam dupa ajutor doar ca nu aveam semnal. Dupa parerea singurului barbat dintre noi eram in apropiere de Victoria, deci nu mai erau decat cativa kilometri pana sa ajungem, dar cand ghinionul e sa iasa in drum sa tot avem parte de el.

Eram obositi, dezorientati si izolati, singura solutie era sa se porneasca avariile si sa stam in asteptarea unei masini utilate cu anvelope specifice iernii care sa ne tracteze. Era frig, ne era teama si ninsoarea se intorsese si ea. Jurasem sa nu mai plec niciodata iarna chiar si atunci cand o masina de teren isi facea loc langa noi.

 

A fost sansa de-a iesi din zapada si ne simteam de parca am fi fost desculti cu frigul patrunzator ne ardea talpile.

O regula simpla ar fi trebuit sa respecte tatal Amaliei, sa-si echipeze masina cu anvelope de iarna de la  Acvila  de indata ce temperaturile  erau sub 7 grade. Cat de usor ar fi fost drumul, daca ar fi ascultat sfatul consultantului aflat in permanenta la dispozitia clientilor de pe site. Ca si cand iarna ar fi fost ca vara.

Daca aveam   anvelope de iarna de la  Acvila

Despre Roxana Trandafir 763 de articole

Sunt Roxana, mama lui David si fac din asta misiune de suflet. Iubesc marea, cartile, toamna si cuvintele ce nasc povesti. Sunt timida ce in lumea ei traieste liber si frumos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Prima floare de la sotul meu

Prima floare de la sotul meu. Cu o ora inainte de a ajunge la prima noastra intalnire  pe atunci iubitul...

Închide