casa noastra
28Nov

O casa vrem, o casa a noastra

Reading Time: 2 minutes

Ne-am dori o casa. O casa vrem, o casa a noastra.  Atat.
De doua zile ne tot zbatem sa finalizam dosarul, dar mereu mai lipseste o hartie. O hartie! O afurisita de hartie!

O casa vrem, o casa a noastra

La -2 grade cand nici porumbeii nu mai zboara, noi ne luptam cu vantul. Ne taia obrazul si ne inclesta mainile, ne impingea inapoi si se punea contra. Tata ne spunea sa stam acasa. Nu l-am ascultat, intutia ne spunea ca trebuie sa ajungem la asistenta. Pana la urma am ajuns. Era alta doamna la spatiu locativ. Amabila si calda ne-a facut o lista cu cele 3 foi pe care trebuie sa le inlocuim ca totul sa fie in regula.
In sfarsit.
Cat de cinica e viata si de nedreapta uneori . Sa muncesti pentru o casa nu poti. Un loc de munca nu comod nu pot sa obtii, nu te angajeaza nimeni. Bancile iti refuza creditul pentru ca ai venituri [e care nu se poate pune proprire, Ai tai te detesta pentru ca stai acasa si ai bani. Te tin departe ca sa nu le iei casa. Te tarasti prin chirii ca sa ai un acoperis deasupra capului. Esti respins. Cand esti primit ai de inghitit conditii.

Nu e deloc usor sa fii persoana cu dizabilitati in Romania,institutiile financiare rufuza sa te ajute, pentru ca, in caz de neplata, veniturile nu pot fi poprite. De cele mai multe ori acesta este motivul pentru care suntem constant refuzati. E o discriminare, insa nici nu poate fi combatuta.

Exista nedreptati carora trebuie sa le facem fata, altele carora trebuie sa nu le dam importanta si altele cu care trebuie sa ne obisnuim.

Bariera in calea viselor, insa nu iti sta decat lipsa de incredere. Sa iti vizualizezi viitorul nu te opreste nimeni, sa speri e o libertate si cauti sa ai o casa, o casa a ta. Atat.

Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.

casa noastra

Sursa foto  unsplash.

 

Please follow and like us:
Pin Share

6 thoughts on “O casa vrem, o casa a noastra

  1. Eu nu m-am zbatut niciodata pentru casa. Am locuit 7 ani la un camin si a fost fain. Sotia voia sa ne apucam sa strangem bani pentru un apartament, insa eu m-am opus, caci simteam ca nu e nevoie. Si asa a fost, am primit mostenire o casa. Mica, foarte mica, cu o bucata mica-mica de pamant in jurul ei. Suficient de mica incat sa nu putem face agricultura, insa suficient de mare incat sa putem avea pisici si suficient de mare pentru ca copiii sa se poata juca undeva in curte. Si suficient de mare incat sa incapa in ea o masina mica, cum e Matizul. Adica – suficient pentru nevoile noastre. 🙂

    1. Nici noi nu ne-am dori cine stie cati metrii patrati. suficienti cat sa se joace piciul. Cum de mosteniri nu incape vorba, ne mai zbatem tot ca sa-i ramana lui ceva,

  2. Pingback: Si iar venit-a astenia | Jurnal de mamică de rege mic

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *