Sanul meu si zambetul lui Dimineata cand se crapa de ziua se trezeste si trage puternic de bluza, ii e foame si acum cauta singur sursa laptelui cald. Peste vreo cateva ore la micul dejun in timp ce se zbenguie cu lingura in mana mai trage o data puternic de bluza, ii e dor de lapte. Se cuibareste in bratele mele si suge, apoi mananca din nou.
Pe strada incepe sa faca gesturi agitate, trebuie sa ne abatem din drum si sa gasim o banca, el vrea sa bea lapte din nou. Si daca avem musafiri imi ridica tricourile sus si strange de sani cu ambele maini, e ora laptelui
. Seara daca mai zabovesc pe la bucatarie sau prin fata blogului vine si mi se atarna de picioare, fara mine nu adoarme fiindca trebuie sa-si ia ultima portie de lapte matern.
Am trecut peste pudoare, peste oboseala, peste criza de timp ca sa-l alaptez. Mi-a aratat chiar el cat e de importanta misiunea asta in viata de prichindel, iar eu mi-am luat rolul in serios. Pentru alaptare nu are program, suge cand vrea si cat vrea. Peste 10 minute dureaza o masa lichida. Suge mult, des si cu pofta. Cand termina are o lumina aparte in ochi si de fiecare data imi zambeste. E un zambet doar al meu.
Pentru asta si pentru vivacitatea de care da dovada il alaptez.
Are un an si doua saptamani si stiu ca la sfarsitul alaptarii vom plange amandoi dupa aceste clipe incredibile. Din fericire inca am lapte din belsug.
Foto internet
