Am avut mereu un par frumos. Cositele mele puternice si groase atarnau pe umerii firavi de fetita naiva. Aveam cinci ani in poza pe care o agatase mama deasupra patului, o priveam cu placere ori de cate ori cineva imi facea un compliment , eram mandra de frumusetea parului meu lung si cret.
Cu toate ca nu a fost deloc usor de intretinut, ma visam Ileana Cosanzeana cu cosite negre si-mi doream din suflet ca pletele sa-mi ajunga pana la brau. Din pricina asta am intampinat multe probleme cu a mea bunica. Eu ma incapatana sa il ingrijesc ca sa creasca, ea se indarjea sa ma vada tunsa. In primii ani de scoala imi impletea parul strans, atat de strans incat ma dureau tamplele, cu lacrimi in ochi trebuia sa plec la ore de fiecare data cand avea sa imi tina mana in plete mai mult.
Motivul mi se parea sinistru. “ca sa nu ma umplu de paduchi si sa nu-mi cada fire prin clasa”. Era adevarat ca parul imi cadea, aveam sa aflu mult mai tarziu care era cauza: nu respira, dar nu in cantitate alarmanta, asa cum semnala batrana.
Intre colege am fost atat invidiata cat si apreciata. Aveau fetitele o placere nebuna in a-mi desface cositele si in a-mi rasfira suvitele pe spate. Parul frumos o adevarata comoara.
In adolescenta am dus greu povara unui par gras, dar niciodata nu puteam sa renunt la el. Il spalam cu indarjire o data la trei zile cu tot felul de sampoane, doar, doar ca sa scap de pedeapsa. In momentul acela incepeau adevaratele complimente care ma flatau si totodata ma fastaceau. Incercam nenumarate coafuri si ma mandream cu feminitatea pe care mi-o dadea. Nu am avut niciodata nevoie de o coafeza.
Cu o spuma, un fixativ si-o agrafa aveam exact ce imi doream pentru fiecare ocazie. Fetele de aceeasi varsta aveau diverse preocupari. Isi vopseau parul. Il ondulau, mai toate posesoarele de par drept tanjeau dupa un ondulator par. Aveau cele mai cu dare de mana unul si-l dadeau pe rand celorlalte. Dandu-mi seama cat sunt de norocoasa imi ascundeam de data asta de buna voie parul in cozi, vazandu-le cum se chinuie sa se vopseasca, sa se onduleze, sa isi de-a o forma si-un volum podoabei lor. De multe ori ma incerca un sentiment de mila atunci cand ele erau vopsite prost, cu varfurile tocite sau chiar cu parul ars.
Dupa un timp parul mi-a devenit arma de seductie, asta desivarsindu-mi evident bucuria.
Daca ele isi doreau bucle, eu visam la un par drept, e paradoxul de care nu a reusit sa scap inca, dar tot nu mi-am achizitionat o placa de indreptat parul.Parca m-am obisnuit asa.
Singura mea problema cu parul este cu acela nedorit, dar pentru asta planuiesc sa am in curand un Ipl de la Philips
Imi placea sa simt privirea in timp ce-mi cerceteaza curioasa suvitele rebele. Imi plac susotelile pe la spate cand atrage atentia. Fara el cret si lung nu as mai fi aceeasi.
Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.
Sursa foto si unsplash.
Și eu am părul natural. Se joacă buclele în voie. Dar am avut o perioadă în care îl îndreptam că așa visam eu… păr drept. Deocamdată mi-a trecut dar nu se știe 😀
Chiar asa, cine stie. Parul cret ne face imprevisibile. 🙂
Si eu am parul cret si stiu cum e. L-am îndreptat de foarte multe ori. L-am ars de tot atâtea ori încât nu reusea sa crească nicicum. De ceva timp am,început sa folosesc ulei de ricin si ulei de argan. E o schimbare. Nu mai am nevoie nici de spuma ca sa îl aranjez ondulat nici de placa ca sa îl îndrept. Mă folosesc de feon acum cat este frig si nu am încotro, altfel ar fi o perioada in care acord f multa atentie parului meu.