Sub felinare un prim spiridus si vesnicul Mos Craciun

Sub felinare un prim spiridus si vesnicul Mos Craciun. In ziua aceea ninsese si sub perdeaua de nea toti oamenii devenisera, dintr-o data, oameni de zapada mobili. Insa, spre diferenta de cei plamaditi din omat, dintr-o scurta privire puteai ghici ca, astora, toate oalele li se spargeau in cap, morcovii le intrasera in cur si nu mai erau — in curti, in parcuri s.a.m.d. — spre bucuria nimanui.

vesnicul mos craciun
Cand se intalneau — pe strada sau in cadru intim —, si voiau sa-si scoata palariile, unii in fata altora, nu puteau ca, se intepenisera, iar cuvintele si le scuipau in mainile, acum devenite maturi si, la primul container intalnit, le depozitau acolo. Cateodata isi lingeau si degetele — locul scuipat, deh!

Nu se stie cand s-a intamplat cu exactitate primul lor inghet, dar de-atunci toate alunecau in patina timpului ca si cum oamenii fusesera dintotdeauna un ceva care sclipeste noaptea in lumina felinarelor frumos si, intr-un final, se topeste…

…Vroiam sa-i vada si David pe ceilalti oameni inainte de a se topi.

Era prima iarna in care el constientiza existenta zapezii si-am alergat cu totii afara sa vedem oamenii mici si albi din omat. El infofolit se purta asa cum era, un mic om de zapada, de sub fular si caciula i se vedeau doar ochii tari si nasul curios de rosu macina mirosul curat al vantului, doar el il mai avea. Noi ne doream nasurile inapoi, ca sa  simtim mirosul scortisoarei, al cetinii si-al stelelor cazute peste bucurie, dar ne taram in omat, nu reuseam sa ne purtam ca niste oameni de zapada adevarati.

Sub felinare zapada pufoasa luase o infatisare perfecta. Imi era frica sa nu ne topim. Ne-am tavalit de fericire framantand-o cu entuziasmul regasirii de peste an, facand-o bulgari si aruncand-o sus spre eternitate.

Baiatul cu o curiozitate crescuta cauta ceva foarte adanc si nu privea cerul. I-am urmarit matura dibace si-am vazut ca tragea de un bat portocaliu. Era un nas de om de zapada,l-am luat pe rand si l-am incercat, nu era al nostru…al altuia era… daca nu ajungeam la timp ca sa-l vada asa cum e? Dezamagirea nu trebuia sa o simta el. Ne-am aplecat si i-am explicat ca, trebuie sa-l gasim pe posesorul nasului si atunci baiatul cu o dorinta neasteptata roti privirile pana gasi omul fara nas.

Cu bratele maturi intinse si morcovul tinut bine, alerga parca sa-l imbratiseze. Cand a ajuns langa om s-a oprit si spre surprinderea noastra nu i-a intins nasul dupa cu il cerea cu glas acela, ci si-a scos prima caciula si fularul si I le-a dat. Nasul il mai pastra. In timp ce se imbraca omul de zapada se topea si scutura bomboane de pom zicand:

– Daca imi dai si nasul o sa ai o surpriza.
Baiatul  nu stia daca sa lase nasul ca sa culeaga bomboanele si se uita la el mirat.
– Da-mi-l, da-mi-l si o sa vezi unde mergem. I l-a dat atunci. Si cand si-a rasucit dezapezitul nasul la loc luna isi cobori coltul drept si ii invita pe amandoi sa suie. Era transformata in saniuta, iara fularul se facu haturi si caciula se transforma in ren.

Baiatului cu mainile pline de bomboane ii se impodobisera hainutele in stele. Era primul spiridus al Craciunului si pornea spre cer sa-mparta darul nasterii si-al copilariei alaturi de vesnicul Mos Craciun.

Pentru ca stiu ca-mi va urma povata si va stii cum sa daruiasca, inscriu povestea aceasta scrisa pentru David in concursul lansat de Armanahe .
Tineti-i pumnii stransi in manusi, va rog.

sursa foto

Despre Roxana Trandafir 763 de articole

Sunt Roxana, mama lui David si fac din asta misiune de suflet. Iubesc marea, cartile, toamna si cuvintele ce nasc povesti. Sunt timida ce in lumea ei traieste liber si frumos.

4 comentarii publicate

Trackback-uri și pingback-uri 1

  1. Sub felinare | Alma Nahe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Povesti despre un cub de gheata

Il tineam intre palme si ca printr-o minune in timp ce el disparea mainile mele frigeau. Un amarat cub de...

Închide