Cum a devenit David un copil activ

Se uită la el miraţi cu toţii atunci când află că a început să meargă la 11 luni şi o zi. Pentru un băieţel e o dovadă de hărnicie, deoarece băieţii fac primii paşi mult mai târziu considerându-se că sunt mai leneşi. Nu a fost cazul lui David pentru că, el a făcut tot ce a vrut încă de pe când a descoperit mişcarea şi beneficiul ei.

Nu am citit cărţi despre bebeluşi, ci doar mi-am urmat instinctul şi la nevoie sfatul pediatrului.

un copil activ
I-am lărgit spaţiul. La început l-am masat şi am făcut mişcări simple cu toate membrele lui reperând procedura de două trei ori pe zi. Pe la patru luni şi jumătate a fost prima explorare a patului pe care a făcut-o singur împingându-se cu capul înainte. Singura măsură de precauţie  a fost să-I umplu marginea cu perne pentru a nu se rostolii. Următoarea mişcarea a fost ridicarea şezutului . Apoi, o lună mai târziu a început a-şi ridica picioarele ca să le cuprindă cu mâinile. La 6 luni se ridica în semi flotare de pe burtă că la 7 luni să stea în şezut perfect. La nici două săptămâni după a reuşit să meargă de-a buşelea după diverse obiecte.
Am renunţat la premergător, acesta s-a dovedit o investiţie inutilă când la trei săptămâni de folosire prudenta şi-a ridicat şezutul şi s-a aşezat în mâini izbutind să iasă din scăunel.
Am instalat pe jos o plapumă acoperită cu jucării unde el petrecea o mare parte din zi mergând după ele. De fiecare dată când depăşea spaţiul pufos îi mai puneam o pereche de pantalonaşi şi îl lăsăm să exploreze urmărindu-l. În scurt timp se sprijinea de pat susţinându-se nu doar în mâini şi mai apoi urca singur pe el. De coborât a coborât mai greu, tindea să plece cu capul înainte şi atunci am intervenit doar ca să-I arăt coborârea uşoară şi mai puţin periculoasă, în scurtă vreme o executa fără efort.
Când ni se atârnă de picioare sau de orice alt obiect care îl aducea în poziţie verticală l-am lăsat să se chinuie niţel până să reuşească şi reuşea de multe ori fără să ne ceară vreo clipă ajutorul.
La nouă luni îl plimbam cu răbdare prin parc susţinându-l de mâini şi lăsându-l să meargă ţinându-se de bănci.

Am observat că poate să meargă mai mult decât o face pentru că abia atingea obiectele pentru siguranţă.

Pe 12 octombrie, la 11 luni şi o zi a venit la mine ce mă găseam pe scaunul ăsta la laptop, parcurgând distanţa de doi metri de la pat fără probleme.
A fost debutul mersului, deşi unul legănat şi lent făcut cu antebraţele îndoite era unul precoce şi foarte corect.
Ce-am învăţat din experienţă asta a fost că: panica şi grija în plus nu fac decât să limiteze activitatea copilului, l-am privit atent fără să-l sufoc sau să-l opresc din a face diverse. Fără ajutătoare de mers este mult mai uşor pentru că, el explorează şi învaţă singur să se mişte. Obstacolele sunt de folos pentru că va avea grijă să le depăşească. Susţinerea pe distanţe din ce în ce mai lungi în aer liber se dovedeşte extraordinară, totul e să se facă acolo unde nu se afla în pericol iminent. Explorarea şi expansiunea teritorială a copilului el o impune, eu ca mama nu trebuie decât să-l supraveghez.
Toate cele câte le-am spus ţin şi de constituţia copilului şi de determinarea lui, un copil suplu va merge foarte uşor, unul ajutat să descopere lumea singur va învăţa mai repede.
Aşa a devenit David un copil activ, care la 11 luni a făcut primii paşi. Nu e o minune, e doar ambiţie şi perseverenţa reciprocă.

foto

Despre Roxana Trandafir 776 de articole

Sunt Roxana, mama lui David si fac din asta misiune de suflet. Iubesc marea, cartile, toamna si cuvintele ce nasc povesti. Sunt timida ce in lumea ei traieste liber si frumos.

1 comentariu publicat

  1. Dragos a mers undeva pe la 10 luni si cateva zile, la 11 luni mergea si alerga chiar binisor. Cu vorbitul a avut ceva intarziere: spre 2 ani a inceput cu primele silabe inteligibile. Premergatorul este o mare PORCARIE. Punct. Orice parinte care achizitioneaza asa ceva este condus de marketing, ca sa nu spun de idiotenie. Noi am avut un antemergator, care si-a facut foarte bine treaba. Ca sa mearga, baiatul meu trebuia sa-l impinga, nu avea sprijin, trebuia sa munceasca. Fata prietenei mele, pusa in premergator de la 8 luni, nu merge nesustinuta nici la 1 an jumatate. Si nu are niciun fel de problema fizic vorbind.

Trackback-uri și pingback-uri 1

  1. El. Baiatul meu cu ochi de vis si gene de poveste - Roxana Trandafir

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Lucruri neplacute in Centru Vechi

Centrul vechi al Devei e acel loc in care toata lumea vrea sa ajunga. Fie la o promenade, fie in...

Închide