Uneori mi-e dor de blog, de scrieri pe blog

Uneori mi-e dor de blog, de scrieri pe blog
Rate this post

Uneori mi-e dor de blog, de scrieri pe blog Intr-atat de dor incat o uit pe asta virtuala pentru o bucuta buna de vreme. Mi-e dor de viata aceea in care aveam timp sa simt cum natura se inrudeste cu mine in fiecare zi, puteam sa pun totul intr-o ordine naturala, reuseam sa fac de toate fara sa ma simt mereu la maraton cu timpul. Azi totul e haos iara eu caut firescul si uneori cedez. Intru in depresii si tac apoi dispar doar ca sa reapar. Se intampla asta ciclic, chiar si acum.

Citeam aseara un articol scris de Nice unde, ea gaseste foarte bine cauzele absentei sau disparitiei unora dintre oamenii cu jurnal, dar are si-o intrebare. Ce determina oare blogosfera inca sa se scrie? La inceput am vrut sa-I scriu un comentariu, dar apoi m-am gandit la un articol pentru mine.

I-am facut acestui jurnal promisiuni diverse de la a-l creste si de a-l duce sus in clasamente, de-a insemna macar un gand pe zi,  de a face sa-mi aduca bani. Bani imi aduce, dar de scris zilnic nu i-am scris si nici in top nu e.

Nu m-am straduit suficient de mult cu subiectele si nici o activitate sustinuta de comentator nu am avut, mai mult, toate starile mele depresive si angoasele pe aici se vad. Asta posibil sa nu intereseze pe nimeni in afara de mine.

De cate ori realizez asta ma opresc din scris. Prefer sa vad jurnalul ca o expresie romantica decat una egoista si dramatica.  Nu-mi place de mine ursuza si trista, nu-mi place sa ma plang doar pentru a starni compasiuni si atunci cand nu ma impac cu mine insami ma cert doar in gand.

Revin de fiecare data cand ma ajunge dorul de caietele cu fericiri simple pe care le tineam in adolescenta.

De cand sunt mama e adevarat ca s-au schimbat toate, regele mic nascut din dragoste a luat locul jurnalului nascut din emotie. Am multe de scris despre rege, dar niciodata nu-mi ajunge timpul pe care prefer sa-l impart cu el. Cum nu-mi amintesc de ce era inainte imi place ce se intampla azi si vreau sa-I savurez copilaria pe indelete.

Peste toate aceste pauze se mai adauga un motiv pentru care renunt la scris: De multe ori ma tem ca subiectul meu e scris deja de altcineva. Stiu, e o teama nejustificata si am pus-o pe lista remedierilor la fel cum am facut si cu grija ca nu scriu suficient de bine. Am descoperit de una singura ca ma descurc  cu cuvintele.

Sunt oameni din marea blogosfera de care mi-e dor… caut altii si altii. Mereu pe cei care au suficienta energie pentru a ma face sa gandesc la cuvintele lor.
Gasesc oameni dedicati si asta indeamna  sa cred in puterea lumii asteia altfel atat de intangibila.

Nu mai fac planuri si nici promisiuni catre propria-mi scriitura. Incerc sa ma straduiesc, insa si mai mult.

Vad scrisul in jurnalul public ca pe pace intre doua lumi. Una tangibila, alta in pas cu timpul. Mi-am gasit motivatia de-a continua.
Ale voastre temeri legate de propriul jurnal care sunt?

Va astept si pe pagina de facebook a blogului pentru o apreciere si o discutie in plus.

scrieri pe blog

 

 

foto unsplash.com

 



4 thoughts on “Uneori mi-e dor de blog, de scrieri pe blog”

Lasă un răspuns


%d blogeri au apreciat: