Ploua peste noi cu furie de vară

Rate this post

Ploua peste noi cu furie de vara  Avertismentul meteorologic se adeverise, ploua cumplit de greu afară şi totuşi noi eram nevoiţi să plecm, eram programaţi la o întâlnire matinală. Am lăsat copilul în seama bunicului şi-am iesit, întâiul gând a fost să comandăm un taxi, când am ajuns jos cu un ochi la cer cu altul în portofelul aproape gol am luat o hotărâre, să mergem printre stropi. Soţ e a devărat că se codea, dar eu am insistat de dragul ploii.

Ploua peste noi cu furie de vară

Şi-am plecat după voia mea. Era lumea zgribulită ca şi vrăbiile după bălăceala  şi se grăbea şi se grăbea mai cu umbrele, mai în pantofi, mai nervoasă înainta totuşi. Treptat norii s-au rupt şi picurii ce ne-ajungeau erau mai leneşi, când am ajuns la întâlnire . abia ne atingeau. Surâzătoare mă bucuram de alegerea făcută. Pentru mine fusese aproape o plimbare romantică.
La întâlnire interlocutorul lipsea, plecase pentru că nu se strânsese auditoriu. Opera ploii.
Am stat la un pahar de vorbă cu cei prezenţi, am schimbat păreri, am stabilit o nouă întâlnire şi-am plecat.
Afară urgia. Aproape noapte cu norii strânşi grămadă şi bice ce trosneau din cer. Ploua şi mai greu şi mai rece şi mai dur, umbrela jucându-ne feste, mă udă mai ales pe mine şi mai mult (eu alesesem mersul pe jos şi o scosesem în lupta cu apa). Nu se mai vedea decât în ceaţă culoarea verde a pomilor, singurii care mai primeau cu nesaţ ploaia în afară de mine. Străzile aproape pâraie ne umpleau încălţămintea, vântul ne dezgolea creştetul rânjind de încântare, zgomotul amplificat al dezlănţuirii ne ţinea parcă pe loc. Cea mai grea pedeapsă a fost răzbunarea rigolelor pe sub care treceam. Ele ne mai suportând povara rece ne-o turnau pe toată nouă.

Cetatea veghea în tăcere peste prăpăd şi a se ascundea treptat în paturi străvezii. Soţ mârâia, eu chicoteam.
În casa am ajuns cu totul udă, ciuciulete. Mi-am amintit de duşurile reci făcute cu furtune deţinuţilor. Diferenţa e că eu după isprava mă simţeam mult mai liberă şi mai plină de energie. Era un sentiment ascuns de a cărui redescoperire aveam nevoie.

Am aruncat hainele cât colo şi m-am încălzit la picioare spunându-I râzând soţului că nu am să răcesc.
Nu am răcit şi dacă ar fi să mă mai lupt cu ploaia pentru libertate aş face-o încă o dată.

foto

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: