Dorintele prea mari provoaca dezamagiri pe masura. Am crezut că o să devin o mamă şi mai bună dacă îmi doresc totul pentru copilul meu. Am crezut că dorinţele mele pot să îi ofere tot ce nu am avut eu. Mare greşeală căci dorinţele prea mari provoacă dezamăgiri pe măsură.

Dorinţele se prăbuşesc ca un castel de nisip când nu au un fond realist.

Eu, spre exemplu, am iubit mereu Bucureştiul cu bune şi rele şi în clipa când am ajuns să locuim în el am sperat că, tot ce-am visat se va realiza cât ai clipi. Idealista din fire am vrut să ating norii fără să învăţ să zbor iar planul de iluzii din cap m-a dus pe o cale greşită.

Îmi doream să merg la un medic ortoped bun, nu am ajuns pentru că nu avea cine să stea cu copilul iar cu el de mână pe la uşi nu puteam să stăm pentru mai mult de câteva minute.

Visam să îl ducem pe David în locuri frumoase, să vadă parcuri mari, să se plimbe cu barca, să vadă spectacole pentru copii, să se joace cu ei în locuri special amenajate.

Niciodată nu am izbutit pentru că el nu putea să urce în mijloacele de transport în comun prea mic fiind pentru asta iar bani de taxi pentru destinaţii lungi nu aveam. Trebuia să se mulţumească cu Parcul Lunca Florilor, asta era lângă blocul nostru şi ne scutea de drum, dar vizitându-l des obiceiul intrase în rutină iar piciul privea orice activitate cu plictiseală.

Am sperat să găsim companie bună pentru micuţ, dar ne era teamă de latura nocivă a celor ce populează cartierul sărac şi l-am ferit de copii nepotriviţi. Singurii lui prieteni erau Sebi, nepotul unui cunoscut şi Antonia, verişoara şi doar câţiva puşti din parc.

Îl şi vedeam pe David crescând şi mergând la o şcoală foarte bună. Anticipând speram să ajungă fără greutate şi la o facultate de renume. Mie, la vremea când eram studentă, mi-a fost mai greu să găsesc gazdă, mi-au trebuit bani pentru a mă întreţine departe de casă şi pentru a plăti cazarea… El stând aproape de toate nu avea să treacă printrun astfel de calvar.

Puf, câte aşteptări nerealiste mai aveam şi eu.

Până să crească micul rege totul avea să se schimbe şi ceea ce era mai important era că, dorinţele mele pentru el putea să nu mi le împărtăşească fiind liber să le aibă pe ale lui.

Am vrut să îi cumpărăm tot ce îi lipsea începând de la haine până la jucării şi să îi facem orice poftă. Eh şi… încă o dorinţă în lista dorinţelor neîmplinite, pentru că, lista datoriilor noastre depăşea demult bugetul şi era necesar să o acoperim.

O mutare dintrun oraş în altul costa mult, tariful oricărui transportator e de cca 1 leu pe kilometru iar ruta se calculează dus şi întors. O rută Deva Bucureşti ajunge până la 1000 de lei.

O dată reîntorşi în capitala am încercat să punem casa mamei soacre la punct, am cumpărat o chiuvetă nouă la bucătărie şi-am montat o centrală termică doar ca să scăpăm de încălzirea cu un calorifer electric. Investiţia a fost bună, toată iarna am stat în tricouri, dar de plătit pentru aceste lucruri mai trebuie să plătim încă vreo 10 luni de acum înainte.

Unul dintre visele cele mai de preţ era să ajung la Biblioteca naţională şi bineînţeles, nu am ajuns. Era mult prea departe şi nimeni nu putea să stea cu David pentru un moft de-al meu.

Ne-am hazardat să ne dorim o afacere care să ne scoată din problema financiară şi nici bine nu ne-a încolţit ideea în minte că am şi primit o casă la Deva şi ne-am întors aici.

Am lăsat totul în urma şi-am plecat, nu ştiu de ce a trebuit să plătim cu preţul destrămării viselor şi nu ştiu de ce ne-a fost dat să ne întoarcem mereu în cerc. Poate că o să aflu cândva.

Am ajuns din nou în oraşul de provincie celebru pentru cetatea lui pe care îl privim de sus şi îl cuprindem cu totul. Aici nu sunt nici parcuri în care să te plimbi cu barca, nici locuri multe de văzut şi liceele se închid, educaţia nu e că intrun oraş mare. Totul e cam cu 20 de ani în urmă faţă de Bucureşti.

Îmi tremură emoţia în barbă recitind ce am scris, dar e timpul să accept nouă viaţă şi încep a visa realist.

Sursa foto http://cuvintecelebre.ro/ Citat-William-Shakespeare