Care e momentul potrivit să ai un copil?

Rate this post

Zilele trecute ne-am întâlnit întâmplător cu o fostă colega de-a mea de liceu. Nu ne văzusem de la absolvire şi trebuia sa ne vorbim, să ne întrebăm, să ne mirăm, să ne-am ascultăm aşa că, ne-am luat un timp al nostru, acolo în mijlocul străzii cu soarele rânjind cu dinţi de fier încins la noi şi ne-am pus pe vorbă.
Şi eram la fel ca şi atunci tot noi, două vorbareţe care trecuserăm prin multe, dar nu ne schimbasem sufletele deloc. Singura diferenţa dintre fetele de atunci şi femeile de acum e că am renunţat la vise, amândouă. Fiecare cu povara neîmplinirii sale, cu depresia ei, cu grijile ei, eram dureros de realiste şi neîncrezătoare în viitor.

Dacă eu priveam eşecul din cariera ca pe o deznădejde ea mă privea cu admiraţie şi un soi de amar pentru familia mea frumoasă.
Îl urmărea pe David cu un zâmbet larg, fericită să simtă un copil în preajmă şi ţinea să-mi spună că toată lumea vorbeşte de curajul meu de-a face un copil, nu contenea să mă admire că sunt mama şi că nu am renunţat măcar la acest vis.

Ea avusese o sarcină extrauterină şi alte două întreruperi în evoluţie şi acum, acum îi era teamă să mai rămână însărcinată. “Poate că trebuia să fac copii la 20 de ani, atunci aveam mai mult curaj. “ Mi-a spus. Am privit-o căutând teamă pe chipul ei frumos şi-am găsit-o în spatele unei relaţii la distanţă, soţul îi munceşte în afară, dar şi în spatele unei frici legate de bani.
“Acum, e poate târziu pentru mine!” şi are 32 de ani…. ca si mine. Am vrut să o întreb de ce?, însă examinând-o mai atent am realizat că deja îmi răspunsese.

Care e momentul potrivit să ai un copil?

Cu cuvintele ei în cap m-am tot gândit la subiectul ăsta întrebându-mă dacă eu am ales bine clipa când am devenit mamă. Răspunsul e că nu am ales-o eu, ci ea m-a ales pe mine. Cunosc nenumărate femei care îşi fac calcule şi planuri despre acea clipă vrând parcă în aritmetica lor să sugrume neprevăzutul, să se joace cu alinierea intamplarilor, să îşi clădească o stabilitate şi abia apoi să devină mame. Aşteptarea de după, însă de cele mai multe ori nu se fructifica aşa după cum şi-au planificat.
Sunt mai mulţi factori de care şi eu am ţinut seama, dar nu mi-a fost niciodată frică de un copil, sarcina nu ţine de Curaj, ci mai degrabă de asumare.

 

Vârsta, e drept că de multe ori avântul anilor tineri fie îţi aduce copii de devreme, fie face să amâni venirea unui copil  până e prea târziu. Unele mame îi fac pe cei mici când abia au trecut de adolescentă şi cresc o dată cu ei, altele se chinuie după ce-au sărit de 30 de ani să nu pară mame prea bătrâne. Eu la 30 şi 3 luni l-am născut pe David şi cu toate că mă privea lumea dezaprobator spunându-mi că e cam târziu nu am simţit niciodată asta. De ce să fie târziu? Doar pentru că al meu calendar o luase înainte, dar în mentalul colectiv românesc e bine să naşti pe la 20 de ani? O aiureală, poţi să ai destulă energie, putere şi răbdare pentru a creşte un copil chiar dacă nu mai eşti chiar aşa de tânără.
Nu neapărat vârsta, ci atitudinea contează.

Starea de sănătate. Asta e primordială şi atunci când poţi să mizezi că sănătatea te ajută eşti liberă să devii mama. Am avut temerile mele, însă în acelaşi timp, am avut puterea să mă informez şi să elimin nesiguranţa. Am făcut din starea mea de echilibru un aliat şi-am crezut că pot să merg până la capătul celor nouă luni pentru că mă asigurasem că trupul meu este capabil să ducă pruncul, pentru că , menţinându-mă optimistă şi sănătoasă am câştigat putere.

Situaţia financiară. Nu aş putea spune că suntem săraci, dar nici că David are de toate. Suntem o familie cu venituri modeste care îşi creşte copilul decent, fără ifose şi pretenţii, fără cadouri costisitoare, dar cu darul unui zâmbet în fiecare zi. Mă uit la alţi copii ce poartă haine noi, au jucării cu carul şi se răsfăţa în vacanţe cu părinţii lor. Noi i-am oferit compania noastră şi nu haine ale căror valoare nu le înţelege şi jucării de care să se plictisească. Atunci când am vrut să ieşim din cotidian am plecat la Techirghiol şi am avut o vacanţă minunată. Am echilibrat lipsa banilor sudând apropierea dintre noi şi am câştigat, credeţi-mă.

Maturitatea emoţională, cred că pe picior de egalitate cu starea de sănătate şi maturitatea emoţională este esenţială. Un copil nu e un capăt de drum, ci o responsabilitate pe care ca părinte trebuie să poţi să ţi-o asumi. Atunci când poţi să iei decizii înţelepte nu doar pentru tine, ci şi pentru altcineva ce depinde de tine , atunci da, poţi să ai un copil.

Omul potrivit. Da, omul potrivit, acela cu care împarţi şi binele şi greul, cel care îţi oferă stabilitate, încredere, putere. Omul cu care împărţi acelaşi set de valori, cu care eşti la acelaşi nivel emoţional şi intelectual, acela care îşi asumă să fie părinte alături de tine, pe acela să-l cauţi. Abia când l-am găsit am ştiut că pot avea un copil, am ştiut pur şi simplu.
Am crezut mereu că pot şi vreau aşa am devenit mamă, dincolo de prejudecata, de mentalităţile celor din jur, de greutatea financiară, de rautati.
Momentul potrivit pentru a avea un copil e atunci când eşti capabil să nu te mai temi, să-ţi depăşeşti limita, să nu mai fi egoist şi să nu-ţi mai pui înainte bariere, căci un copil înseamnă libertate.

Please follow and like us:

2 comentarii publicate

Lasă un răspuns

Enjoy this blog? Please spread the word :)

%d blogeri au apreciat: