Cât de mult seamănă David cu mine

Cât de mult seamănă David cu mine Mult, aşa a spus toată lumea din prima clipă în care ne-a văzut împreună. Eu ştiam asta încă dinainte să nasc şi i-am spus-o şi soţului sceptic, lucru care ne-a dus la un dulce pariu, pe care evident, l-am câştigat.

A fost acel instinct matern care nu se (prea) înşeală. Unii, doar ca să-I măgulească pe taică-su ori pe bunica-su aruncă vorba că ar semăna cu ei, aiurea, copilul e bucăţică ruptă din mine şi asta-I evident. Dar pe lângă nasul în vânt, ochii migdalaţi, buzele frumoase şi mânile mici avem şi multe alte asemănări izbitoare.
Ieri comentasem cu câteva  exemple la postarea pe aceeaşi temă a Andreei, azi m-am gândit să completez lista cu un întreg articol.

Cât de mult seamănă David cu mine

Când ne trezim dimineata amândoi ne uităm spre fereastră, e un obicei atât de prezent în viaţa noastră, încât dacă nu-l facem din lipsă de fereastră în apropiere e ca şi cum am începe ziua diferit.

E un gurmand, nu face mofturi la mâncare, el poate mânca aproape orice de la supe la sosuri, de la tocături la spaghete, de la îngheţata la cartofi prăjiţi, de la pizza la friptură la cuptor, de la prăjituri la toate fructele. Mă mândresc cu asta, mănâncă orice fruct şi aşa a fost de mic, avea intro mana banană şi în cealaltă prună şi muşca pe rând din amândouă. Ceea ce nu-I place deloc, asemeni mie e pilaful şi creierul pane. Bleah, se strâmbă şi pleacă fără a da vreo şansă să fie întors la masă.

Pe stradă se manifestă diferit, acelora pe care îi simte buni le răspunde, le vorbeşte, dansează în faţa lor, pe când, către cei pe care nu-I prea place nici nu se uită, mai mult, se ascunde în spatele meu că nici ei să nu îl vadă.

Îi plac plimbările în aer liber, plimbări cât mai lungi şi cât mai dese, încă de pe când nu l-am mai purtat în cărucior, David merge mult şi bine pe jos cu o plăcere desăvârşită. Nu se plânge, nu cere în braţe, nu vrea acasă, spune doar când e obosit şi ne ajută să găsim o bancă.
Nu îi plac spaţiile închise, cum apelăm zilnic la lift, (cum să fie altfel că doar stăm la cinci) el ca şi mine tremura şi murmură ceva, poate o rugă să ajungem mai repede sus sau jos.
E bun şi milos, nu suportă să plâng sau să mă doară ceva, în primul rând pe mine, dar şip e toţi cei apropiaţi. “Nu plânge, nu plânge, vin eu să pup” spune şi ne sare în braţe. Asta e vizibil si la taxu, nu doar de la mine a luat-o.

Iubeşte marea, am văzut-o anul trecut la Techirghiol când, o zbughea pe faleză fericit şi când ne opream să admirăm marea făcea ochii mari şi stătea nemişcat.
Doarme neîntors toată noaptea, singurele nopţi albe pe care le-am avut de la naştere până acum au fost trei: prima când ia dat cea dintâi măsea, a doua când i-a urcat febra la 39 şi a treia atunci când zăcea în perfuzii după o enterocolită.În rest pace, se face mic în braţele mele şi doarme dus şi neîntrerupt.

ÎI plac culorile verde, violet şi galben, aţi ghicit, la fel şi mie.
Mai sunt şi alte asemănări şi nu mă satur să le descopăr, dar acuma mă opresc aici, ca să nu-l defavorizez pe taică-su.
De la el a luat textura părului, are păr drept, nu creţ ca mine.
E pasionat de orice maşină vede pe drum.
Stă picior peste picior deja.
Are o mobilitate incredibilă şi ne surprinde când aproape se contorsionează.
Uşor repezit.
Şi politicos, când intrăm în case străine sau în magazine şi el salută frumos.
Orice mamă se laudă cu asemănările dintre ea şi pui, dar ce e mai frumos decât să te regăseşti în copilul tău?

Cât de mult seamănă David cu mine Mult

Despre Roxana Trandafir 776 de articole

Sunt Roxana, mama lui David si fac din asta misiune de suflet. Iubesc marea, cartile, toamna si cuvintele ce nasc povesti. Sunt timida ce in lumea ei traieste liber si frumos.

3 comentarii publicate

    • Asta ti se datoreaza si tie draga mea, daca nu-mi spuneai ca exista DizabilLove nu prea stiu daca
      il gaseam pe Alex, asa ca, Multumesc, de fapt multumim!
      Imbratisari si de la mine.

Trackback-uri și pingback-uri 1

  1. El. Baiatul meu cu ochi de vis si gene de poveste - Roxana Trandafir

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Am scăpat de mătreaţă!

Cum se simte părul vostru pe canicula? E tern sau s-a îngrăşat? E frumos sau o povară? Eu am scăpat de...

Închide