Nu e bărbatul perfect, dar îl iubesc pentru asta

Ştie că nu e bărbatul perfect şi îşi asumă pe rând defectele oricât de mari ar fi acestea. Ştie cum să gestioneze tot ceea ce nu-I tocmai în regulă aşa încât să nu mă enerveze constant şi mai mult, ştie când să-mi spună că un cusur de-al lui va periclita o acţiune. Îmi place asta la el foarte mult, mă ajuta să-I accept hachiţele şi să-l înţeleg.
Am vorbit cu drag despre noi şi căsnicia noastră, despre lucrurile ce pun în ordine viaţa de cuplu, despre familia noastră de invidiat şi totuşi între micile fericiri se mai strecoară câte un neajuns, care, uneori ne mai strâmbă nasurile. În seara asta am început cu ale lui cusururi, dar am să îl întreb asupra alor mele aşa încât să fac şi din ele o listă bună de pus pe blog.

Şi hai cu nemulţumirile, Roxana:

bărbatul perfect

  1. Nu mi-a adus niciodată flori. Nici când ne-am întâlnit prima oară, nici când ne-am logodit, nici când am născut, nici de ziua mea, niciodată. I-am spus că le iubesc şi că mi-ar face o reală plăcere să mi le ofere şi totuşi m-a refuzat, chiar mi-a dat bani să-mi cumpăr singura deşi nu are niciun farmec. Spune că nu ştie să ofere flori şi nu se simte în stare să îşi depăşească situaţia de om ce nu le respecta.
  2. Nu îmi înţelege umorul şi de cele mai multe ori când am de gând să scot vreo prostiuta pe gură trebuie să-I pun şi un avertisment verbal cu “am glumit”.
  3. Vrea să îsi dovedească rapiditatea în mişcări în defavoarea lentorii mele şi aproape de fiecare dată îmi râde în nas superior.
  4. Mă enervează când e misogin, doh, mai are şi toane de astea şi atunci reuşeşte să mă facă să nu-I vorbesc până nu-şi corectează atitudinea
  5.  Nerăbdarea de care dă dovadă strica momente esenţiale cum ar fi sfârşitul unei conversaţii, o plimbare, o aşteptare ce nu poate fi întreruptă.
  6. .E prapăstios, nu că eu aş fi altfel, dar când e vorba de rău el nu doar că îl simte peste tot, ci îl vede în cel mai neimportant amănunt.
  7. Se mobilizează greu, uneori îi vine să zacă în pat toată ziuă tot analizând de ce e mai bine să nu facă acel ceva ce trebuie făcut.
  8. E dezordonat, împrăştie haine, uită unde pune cheile, niciodată nu îşi găseşte şosetele şi culmea, se descurcă perfect în dezordine reuşind să o ignore. Eu devin alergică la tot ce nu e la locul lui şi uite aşa am pus de o mobilizare forţată spre a face curăţenie.
  9. Nu-I place să gătească şi nici nu înţelege ce e cu obsesia mea pentru crătiţi şi preparate perfecte.
  10. Mănâca repede, atât de repede încât eu rămân la masa încă un sfert de oră, atunci când se ridică să-şi pună farfuria la spălat îmi dă senzaţia că mă grăbeşte.
  11. .E meteorologul de pe balcon  dând-o în bară cu prognoza ori de câte ori plecăm afară, ba ne îmbrăcam în haine groase când soarele arde cumplit, ba dârdăim de frig când vântul e prea furios.
  12. Are obiceiul de a povesti cu lux de amănunte toate probleme cu unii prieteni, lucru dovedit a nu fi bun pentru că unii au purtat vorba mai departe şi-am ajuns să fim bârfiţi de cine nu trebuia.

Mă uit la el acum, e cu spatele la mine încercând să doarmă intro poziţie chinuită, imperfectă. Aşteaptă să mi se facă şi mie somn, pentru că eu sunt cea care adoarme prima, iar în seara asta a ţinut să-mi amintească. Cu toate micile lui ironii, aşa în poziţia aia chircita tot vreau să-l iau în braţe când mă bag în pat. E din dragoste, îl iubesc oricum.

Sursa foto 

Despre Roxana Trandafir 763 de articole

Sunt Roxana, mama lui David si fac din asta misiune de suflet. Iubesc marea, cartile, toamna si cuvintele ce nasc povesti. Sunt timida ce in lumea ei traieste liber si frumos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Toamna mă va duce la Webstock 2016

  Am venit din vacanţă cu un lucru sigur, toamna mă va duce la Webstock 2016, mi-am confirmat participarea că blogger...

Închide