De când a fost David foarte mic ne-am împărţit sarcinile între noi. Sunt lucruri pe care unul dintre noi le face mai repede şi mai eficient decât celălalt şi atunci am echilibrat balanţa asumându-ne ceea ce ne reprezenta mai bine.

Îndatoririle mele şi îndatoririle tatălui său

Când e langă mine stie că:
– Eu îi dau să mănânce.
– Am grijă de garderoba lui.
– L-am învăţat să folosească oliţa.
– Îl ajut să se spele pe mâini sau pe dinţi.
– Ii susţin activităţile creative ca: desenatul, coloratul, jucatul în parc.
– Îl supraveghez în magazine, nu pentru că şi-ar strecura mânuţele în printre produse, ci pentru că tinde să meargă în faţa noastră uneori.
-Eu citesc poveştile de fiecare zi.
-Îi explic unde greşeşte cu calm şi răbdare.
-Îl ajut să facă ordine.
-Îi arăt toate obiectele din jur.
-Îl îndemn să nu se teamă de nimic: să ceară, să spună ce simte, să îndrăznească.
Cu taică-su el descoperă:
– Că lucrurile dificile se fac între băieţi.
– Cum se poartă o cămaşă.
– Unde se ţine încălţămintea după ce venim de afară.
– La ce foloseşte o şurubelniţă.
– Plăcerea scărilor coborâte în fugă.
-Ce înseamnă puterea fizică

-Autoritatea masculină.
– Fascinaţia imaginilor privite de sus.
– Bucuria de-a inventa tot felul de obiecte.
– Datul în leagăn.

Am făcut delimitarea asta şi pentru a oferi copilului şansă de a relaţiona cu fiecare dintre noi, pentru a nu pune monopol pe timpul şi activităţile celui mic şi pentru a-l deprinde cu ceea ce putem face fiecare mai bine. Rezultatul e unul pe măsură, puştiul a învăţat unde şi cui să ceară răspunsuri atunci când are nevoie de ele.

sursa foto