Il simt pe 2016 pana in ultima fibra a constiintei mele, adanc infipt ca o amintire de care nu ai cum sa te desparti, ca un semn dobandit pe care nu poti sa-l stergi, ca pe un reper de la care nu poti sa pornesti altfel. Am cazut de acord cu Alex ca 2016 a fost o rascruce de drumuri.

Anul trecut inca de pe vremea ajunului Craciunului zaceam in pat si eu si el rapusi de gripa. Abia daca ne tineam in capul oaselor sa vedem ce face prichindelul si ne rugam in gand sa nu se contamineze si el. A scapat neatins cu toate ca boala noastra s-a intins pana dupa ultima zi a anului. Deci pe 2016 l-am inceput in pat.

In timpul unui ger cumplit primeam o veste importanta si o casa o data cu ea. A fost prima incercare la care ne punea anul in care abia intrasem. Mai cu zbucium mai cu plans am acceptat apartamentul semnandu-ne astfel o foarte lunga foaie de parcurs greu si anevoios.
Am semnat contractul fara sa vad ce scriu din cauza lacrimilor si-am primit cheile unei case in paragina unde categoric nu puteam sa locuim. Hotarat lucrur  trebuia sa ramanem in chirie pana asezam totul intrun mod firesc si primitor.
Stateam in mijlocul sufrageriei sfatuindu-ne cu ce sa incepem.
Am ales prima curatenia, apoi zugraveala, apoi mobilarea sumara si abia apoi mutarea, in consecinta ne trebuia timp si bani pentru a ne bucura cu adevarat de casa noastra.

La curatenia generala a participat si David cu o curiozitate crescanda, el era mana mea de ajutor si imi dadea ba matura, ba carpa ceruta, ba sticla cu detergent specific. Niciodata nu a rasucit vreun capac, niciodata nu si-a apropiat vreo carpa murdara de haine, niciodata nu s-a jucat cu matura daca nu a avut voie, doar a urmarit cum se descotorosea stralucirea de straturile groase de praf care o acopereau.

Cel mai tare ne-am chinuit cu bucataria, aici fostii locatari ne lasasera amintire untura pe pereti, asa cum v-am spus,  cred ca de pe urma unui conflict casnic. Ne-am rupt degetele incercand sa o indepartam, pentru ca, era prea veche iar degresantul se dovedea neputincios.

O saptama si ceva ne-am straduit sa aducem curatenia in acest spatiu gol, nu prea puteam sa ramanem multe ore pe zi in frig, asa ca lucrurile au mers anevoios, cand am terminat nu ne-a venit a crede.

La zugravit ne-a ajutat un prieten de-a lui Alex care a facut totul repede, dar fara profesionalism. Voind sa ajunga la cei trei copii ce-l asteptau acasa nu ne-a spalat peretii cu amorsa iar ferestrele ni le-a vopsit in graba, astfel pastreaza niste urme urate ale trecutului. Pana la anul trebuie sa ne multumim cu ce a iesit, dar la anul am sa renunt nu doar la serviciul lui, ci si la albul vopselei. M-a oboist si parca ma simt la spital cand ma uit in jur.

2016 a fost o rascruce de drumuri

, pentru ca, ne a fortat sa alegem, ne-a determinat sa renuntam la noi, sa ne riscam sanatatea, sa ne asumam niste probleme finaciare, sa invatam a trai intro saracie lucie la inceput, ne-a facut sa ne cautam resurse acolo unde nici nu gandeam ca se pot gasi.

De mobilat am mobilat cu ajutorul unei  asociatii  si a bunicului. Pana sa primim sau sa cumparam ceva am dormit pe o saltea gonflabila si am mancat pe o noptiera subreda. Pe rand am primit o biblioteca pentru cartile mele, o masa mare pe care o folosim acum in bucatarie, un suport pentru pantofi, un cuier. Toate astea de la oameni buni, nu sunt ele noi, dar in foarte buna stare de functionare. De cumparat am cumparat o masina de spalat mare si un aragaz, cel putin mie imi era foarte frica de cele vechi. Scaune aveam doua, amandoua de birou, dar le-am folosit la masa pana am cumparat altele de plastic.
Patul pentru dormitor si canapeaua pentru sufragerie au venit tarziu, schimbasem a treia saltea, dar continuam sa dormim in acelasi mod.

2016 a fost o rascruce de drumuri pentru ca ne-a solicitat la maxim.

Eu vorbeam greu si uitam cuvintele din cauza stresului. Nu va spun ce nervi aveam cand ma uitam la o farfurie si nu reuseam sa-I spun “farfurie” desi stiam ce e. Am crezut ca e o boala, dar o data ce m-am linistit problema a disparut.
Imi cadea parul teribil, asa ca, am purtat cu mandrie o tunsoare 1.

Alex era agitat si suparat din cauza lipsei banilor pe care nu-i mai aveam la indemana.

Copilul se adapta si crestea, dar am decis sa nu-l dam deocamdata la gradinita datorita schimbarilor ultimului an. S-a dovedit o alegere buna, stresul resimtit de el avea uneori efecte in atitudinea zilnica.
Escapada de la Eforie Nord a fost ca o binecuvantare, nu am apucat sa va povestesc despre intalnirea cu marea, dar va spun ca David si azi imi aduce galetusa si lopatica intrebandu-ma cand ne intoarcem pe plaja sa ne jucam.
De cand am ratat doua interviuri, unul la tipografie si altul pentru un call center de acasa datorita bolii mele mi-a zis ca angajarea nu e pentru mine. Daca societatea nu ne primeste inca trebuie sa gasesc o solutie pe cont propriu. Ma orientez spre blog si invat in fiecare zi cate ceva pentru a face bani din ceea ce scriu.

Ma bucur ca am citi foarte mult, mai mult decat ma asteptam, acum imi propun sa scriu despre fiecare titlu pe care l-am parcus anul asta, am vreo 6 ciorne in asteptare, e nevoie sa am doar dispozitie pentru asta.

2016 a fost o rascruce de drumuri pentru ca David trece prin etape dificile, de multe ori ne luptam cu un mare NU din partea lui. E uneori respins de copii si asta ii da o durere mare pe care inca invatam sa o gestionam impreuna.
Cea mai mare bucurie este ca relatia noastra de cuplu rezista bine desi, am auzit barfe cum ca dupa m-am vazut cu casa o sa ma despart de Alex, ca nu o sa imbatranim impreuna pentru ca asa ne gandeste cineva . Sfidand orice noua ne merge din ce in ce mai bine.
2016 a fost un an de rascruce, dar ne-a adus un dar aparte si acum la final o armonie de care aveam atata nevoie.
Asa a fost anul nostru,  suntem sanatosi si fericiti facand bilantul. Voi cum il realizati?

O rascruce de drumuri pentru noi, dar o lectie de viata.