Stiu, stiu cum e, am fost si eu dependenta de telefon. De la prima ora a diminetii pana tarziu in noapte il tot urmaream. Ma trezeam cautandu-l cu mana ca sa-I opresc alarma galagioasa, apoi, cu un ochii inchis ma holbam la el ca sa descifrez ora.
Pasul doi il duceam dupa mine la baie si ma spalam pe moaca numai ca sa vad mai bine cat e ceasul. In timp ce-mi fierbea ceaiul ma jucam sa deschid facebook-ul sau aplicatia de gmail cu toate ca, la fel ca si Denisa, urasc notificarile.
Cu cana in mana stanga si cu telefonul in dreapta sorbeam o inghititura citeam o notificare, sau invers (?) si tot asa pana la ultima picatura. Dimineata mea inseamna nouatati din online si stiri din ziare.
- Wi-fi-ul ramanea activ pentru a ma anunta fiecare mesaj nou, la fiecare sunet si saream sa vad ce s-a intamplat. Imi verificam casutele si profilul facebook de doua ori pe ora.Nu era atat de important incat sa nu suporte amanare, insa eu nu constientizam, ziceam ca imi iubesc telefonul, dar eram dependenta de el.
- Daca dupa nastere s-au mai imputinat convorbirile lungi , nu acelasi lucru puteam sa-l sustin despre informatia scrisa, eram ahtiata sa stiu tot.
- Pe strada mergeam cu datele celurare active ca nu cumva sa nu spun facebook-ului unde sunt, ce vad, cum e, daca e… si cui ii pasa? Poate mie, celor care imi vedeau peretele totul le putea ramane indiferent.
- Aveam totul in telefon, date de nastere, insemnari, aduceri aminte, tot ceea ce imi definea activitatea si asa ma chinuiam sa tin obiectul magic cat mai aproape de mine.
- Seara la culcare potriveam alarma si mai priveam o data ceasul, deci ma intorceam in acelasi cerc.
Cand am rupt cercul?
Intro zi cand am observat ca nu mai priveam drept minusculul ecran, ci era nevoie sa inclin capul spre stanga ca sa vad bine. Ma bucuram ca astigmatismul miopic se gandise sa ma traga de guler, dar era putin tarziu.
A fost ziua in care mi-am recunoscut si mie ca sunt dependenta de telefon, pana atunci doar ma jucasem. M-am ocarat si mi-am tras doua palme in gand cu groaza, ma temeam de posibila batranete fara vedere sau la dioprii si mai mari.Oh, nu!
Se rasturnase si ma vedeam plutind intre ruinele ei ca o bezmetica. Cu un faras in mana si o mustrare in cealata mi-am strans decizia din moloz si-am spus : Gata cu dependenta, telefonul e un bun, nu un stapan. Inca mai aveam puterea sa-I spun bun, deh, asta e firea mea ingaduitoare.
Masurile necesare elibararii din cercul numit dependenta de telefon au fost radicale:
- Inca mai potrivesc alarma, dar o opreste sotul cand nu ma trezesc inaintea ei, de regula ma trezesc.
- Il intreb tot pe el cat e ceasul.
- Telefonul ramane pe noptiera cat imi beau ceaiul.
- Am pus notificarile in modul silentios.
- Mailul are o ora la care il deschid, de regula la 9, iar la facebook ma uit cand am timp.
- wi-fi-ul nu-l mai activez decat la nevoie.
- cei care ma suna stiu si numarul de rezerva, a lui Alex si daca nu e necesara opinia mea, vorbesc doar cu el.
- Il las intetionat acasa daca plec la cumparaturi sau la plimbare, stabilesc redirectionari tot catre sot si nu am nici o grija.
- Seara nu ma reped sa vad cat e ceasul, pot sa ghicesc pentru ca adorm cam la aceeasi ora.
Ce-am castigat din asta?
- Timp pentru a citi carti dimineata devreme.
- O stire de la radio, limpede si nu pe bucati.
- Bucuria de a revedea rasaritul.
- Timp pentru ceea ce-mi place si mai mult, clipe pentru David.
- M-am dezobisnuit sa am grija la buzunare.
- Iar cand merg afara pot sa vad tot ce mi se intampla fara a mai da raportul.
Deci, se poate scapa de dependenta de telefon, tine doar de vointa si un pic de astigmatism.
Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.
Sursa foto unsplash.com
