“Trosc” facu tare sina inainte sa-mi termin fraza…
Cand m-am intors David privea cu ochii plini de lacrimi niste bucati din ea incercand sa le imbine. Era clar ca trenuletul de la Mos Craciun a ramas doar o amintire.
Ma apropii ca sa-l ajut sa stranga urmele dezastrului.
– Maamii… ma implora descumpanit.
– Imi pare rau, dragule, chiar imi pare rau, dar ma indoiesc ca putem face ceva pentru saraca sina.
– Era trenuletul de la Mos Craciun.
– Era, o sa incercam sa lipim ce s-a rupt, zic ca o consolare.
– O sa-mi cumpere Mos altul…
– Poate, dar Mosul nu mai vine pana la anul.
Dezamagit si dezarmat strangea bucata cu bucata sina. Am simtit in asta regretul ca nu a dat crezare vorbelor mele si a vrut sa tarasca trenul pe hol.
Am pus bucatile la loc si-am incercat sa le lipesc. N-au rezistat, ci au pocnit in alta parte. Trenuletul de la Mos Craciun nu era unul trainic. In curand, mai mult ca sa dea dreptate presupunerii mele, vagoanele au rams si ele fara roti foarte usor.
M-a durut “pierderea” trenuletului pentru ca si-l dorise enorm.
Ma durut sa-l vad lasandu-si balta toate celelalte jucarii si incercand iar si iar sa puna totul la loc si trenul in miscare…
Pe el sigur l-a durut si mai tare, inca il doare.
Sursa foto
