Imi purtam durerea cu stoicism

Da, eu imi purtam durerea cu  stoicism. Nu ma speria durerea nici macar putin. Am rabdat de-a lungul anilor mai multe operatii dificile care, m-au infratit cu ea oarecum si totodata m-au facut sa o privesc ca pe-un firesc.
Durerea nu era pentru mine nici grea, nici de povestit ca drama personala, nici motiv de-a ma transforma intro victima a sortii, nu era nici macar o cumpana. Era mai degraba o prag pe care trebuia sa-l depasesc punandu-mi toate puterile. Si mi le-am pus de fiecare data. Umerii mei lati dupa constructia anatomica erau parca facuti ca sa poate duce durerea oriunde.
Nu s-au clintit decat cand am pierdut-o pe mama, durerea strabatuse hotarul firescului si imi arsese inima pentru totdeauna. Aceasta este singura durere care m-a ingenunchiat. In rest, mi-am purtat durerea cu stoicism. In fiecare zi.

Nu mi-a fost niciodata frica.

-Am suportat pe viu o incizie la nivelul cotului de unde trebuia sa mi se extirpe un furuncul plin de puroi.
-Am trecut peste 10 copci in cap dupa ce l-am spart de doua ori.
– Am strans din dinti asudand in timp ce o vecina imi scotea unghia din carne de la piciorul meu imobilizat in gips.
– Imi purtam durerea cu stoicism si cand usa de la lift mi-a fost inchisa peste mana.
– Nu m-am speriat de durerile ce coborau in mine dupa mai multe zile de convalescenta.
-Nu am plans nici cand mi-am oparit genunchiul.
– M-am incapatanat sa nu ma dau batuta si pur si simplu  sa nu i-au in seama toate cate ma necajeau.
In fata rautatilor am tacut , m-am retras si mi-am inghitit lacrimile ca mai apoi sa devin mai puternica.

Dar, total s-a schimbat dupa nastere.

Cezariana ma durea ingrozitor si simteam cum se plimba toate madularele in mine la cea mai mica miscare. Priveam cu mirare la  cea care nu putea sa-si stapaneasca tremurul. Ma inspaimantau toate atingerile, pielea mea mi le transmitea acut, perforator, prea dureros. A doua zi cand uterul mi se contracta fara mila am crezut ca mor.
In acele zile s-a schimbat ceva definitiv inautrul meu. Niciodata nu am mai reusit sa imi port durerea cu stoicism, ci sa o las a ma copleseasca. Mental sunt pregatita pentru dureri, fizic nu le mai fac fata.

De ce? Nu am idee. Detest sensibilitatea prezenta acum si ma sperie si o migrena.

Ca si cea de azi care m-a tarat intrun spasm crunt si m-a purtat cu brutalitate in pat, acolo unde ziua nu prea ajung defel.
sursa foto

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: