Cadoul facut praf

Rate this post

Cearta dintre ai mei de azi m-a intristat tare. Nu am fost la mijloc, dar am cauzat-o in mod indirect, incidentul a pornit de la un telefon pe care i-l dadusem bunicului cu tot dragul.
Cadoul facut praf de multa vreme, pentru ca,  il frustreaza sa nu stie sa-l foloseasca corespunzator, nu stie sa-si citeasca mesajele, nu are rabdare sa il ajute cineva si de cele mai multe ori isi varsa toti nervii pe telefon trantindu-l cat colo.

Sunt trista si nu stiu ce ma doare mai tare: cadoul facut praf sau cearta cauzata de un banal telefon stricat?

Cu cat ma gandesc mai tare ajung sa mult ca ma dor amandoua.

Se facea ca pacatuisem sa dormim mai mult si in incercarea de a ne suna cel mai in varsta dintre noi isi daduse volumul apelurilor la minim. Nu era pentru prima oara, dar batranul nu se dovedeste dispus sa accepte ca el face asta si afuriseste cat poate de mult obiectul minuscul. In plus, desi constient ca nu aude deloc continua sa sune de nspe ori pe toata lumea, in principal pe tata. De aici a izbucnit cearta, primul suna si tipa “alo, alo” fara sa recepteze nimic, al doilea racnea sa nu mai sune.

Cand am reusit sa ma trezesc si mi-au ajuns la urechi aceste motive de scandal si-o parte dintre replici am incercat sa aduc liniste excluzand cadoul facut praf.

O incercare esuata, pentru ca, bunicul nu ma ierta ca am dormit peste “ora normala” si i-am mai dat pe mana si un nenorocit de instrument de comunicare.

Degeaba am incercat sa ii explic ca telefonul nu trebuie izbit, cum ca butoanele nu mai stau la locul lor si ca nu aparatul e de vina ca nu aude , el  tot mi-e mi-a strigat cu tot reprosul de care era in stare.
:
-Nu e adevarat, eu nu am facut nimic, nu il trantesc, apas pe doua butoane. Eu sunt mai prost, bine ca stiti voi…
Instantaneu in minte mi-au venit franturile copilariei cand, fie ca aveam sau nu dreptate, repede eram pusa la punct cu “tu sa taci”, “nu vorbesti in fata mea”, “ceea ce spun eu asa e”. Nu trebuia decat sa ma retrag in coltul meu mustrandu-ma ca am deschis gura.

Despre frustrari si pumnul in gura poate voi pomeni in alt articol mai amplu.
Sa ne intoarcem la azi. Azi nu m-am putut abtine si i-am spus ca  ma doare sa stiu acel cadou facut praf, ca ii dadusem telefonul  asa dupa cum il achizitionasem, in cutie si ca stiu cat de dur il trateaza. Cel mai tare ma deranja sa ascunda adevarul, stia ca tranteste amaratul de telefon, dar incearca sa arunce vina tot asupra mea.

L-am suparat si din nou mi-a trantit taios:
– Renunt la el!
Nu asta era raspunsul, as fi vrut sa inteleaga  ce spun , dar din nou s-a  lasa infrant de superioritatea aroganta a varstei si de orgoliu.
Trebuie sa reflectez asupra gandului de-a innoi mobilul, daca as putea sa-l determin sa se intoarca la fix… dar si asta e din start o misiune imposibila.

Sursa foto

2 comentarii publicate

  1. La mulți ani pentru noul an!
    Of, ce trist! Îți înțeleg tristețea și mai ales neputința de a trece de zidul ăla de încăpățânare și parcă de revoltă împotriva a tot ce este nou. Am pățit-o și eu, chiar dacă nu era vorba de un telefon.
    La mine e taman invers: bunica mea ține la mobilul ăla de parcă ar fi costat zeci de milioane. Deși este foarte ușor de utilizat, aproape că-i este teamă să apese pe butoane, cică să nu-l strice.
    Chiar la telefonul fix mă gândeam că ar fi o soluție…asta până să citesc ultima frază…

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: