Imi purtam durerea cu stoicism

Rate this post

Da, eu imi purtam durerea cu  stoicism. Nu ma speria durerea nici macar putin. Am rabdat de-a lungul anilor mai multe operatii dificile care, m-au infratit cu ea oarecum si totodata m-au facut sa o privesc ca pe-un firesc.
Durerea nu era pentru mine nici grea, nici de povestit ca drama personala, nici motiv de-a ma transforma intro victima a sortii, nu era nici macar o cumpana. Era mai degraba o prag pe care trebuia sa-l depasesc punandu-mi toate puterile. Si mi le-am pus de fiecare data. Umerii mei lati dupa constructia anatomica erau parca facuti ca sa poate duce durerea oriunde.
Nu s-au clintit decat cand am pierdut-o pe mama, durerea strabatuse hotarul firescului si imi arsese inima pentru totdeauna. Aceasta este singura durere care m-a ingenunchiat. In rest, mi-am purtat durerea cu stoicism. In fiecare zi.

Nu mi-a fost niciodata frica.

-Am suportat pe viu o incizie la nivelul cotului de unde trebuia sa mi se extirpe un furuncul plin de puroi.
-Am trecut peste 10 copci in cap dupa ce l-am spart de doua ori.
– Am strans din dinti asudand in timp ce o vecina imi scotea unghia din carne de la piciorul meu imobilizat in gips.
– Imi purtam durerea cu stoicism si cand usa de la lift mi-a fost inchisa peste mana.
– Nu m-am speriat de durerile ce coborau in mine dupa mai multe zile de convalescenta.

-Nu am plans nici cand mi-am oparit genunchiul.
– M-am incapatanat sa nu ma dau batuta si pur si simplu  sa nu i-au in seama toate cate ma necajeau.

In fata rautatilor am tacut , m-am retras si mi-am inghitit lacrimile ca mai apoi sa devin mai puternica.

Dar, total s-a schimbat dupa nastere.

Cezariana ma durea ingrozitor si simteam cum se plimba toate madularele in mine la cea mai mica miscare. Priveam cu mirare la  cea care nu putea sa-si stapaneasca tremurul. Ma inspaimantau toate atingerile, pielea mea mi le transmitea acut, perforator, prea dureros. A doua zi cand uterul mi se contracta fara mila am crezut ca mor.
In acele zile s-a schimbat ceva definitiv inautrul meu. Niciodata nu am mai reusit sa imi port durerea cu stoicism, ci sa o las a ma copleseasca. Mental sunt pregatita pentru dureri, fizic nu le mai fac fata.

De ce? Nu am idee. Detest sensibilitatea prezenta acum si ma sperie si o migrena.

Ca si cea de azi care m-a tarat intrun spasm crunt si m-a purtat cu brutalitate in pat, acolo unde ziua nu prea ajung defel.

sursa foto

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: