Un simpul angajat la tipografie

Rate this post

In calitatea lui de curier anagjat pe langa tipografie avea indatorirea zilnica de a livra catre oameni tot ce iesea de sub tipar. Cu camioneta lui sobra si rosie purta noutatile tiparului cu o importanta nedisimulata. Pentru el conta fiecare colet asezat in spate, fiecare ziar, fiecare fluturas.

Omul se angajase la firma de curierat cand  varsta nu-i permitea sa se mai angajeje in alta parte, dar de cand fusese trimis la tipografie viata i se schimbase total.

Tipografie – maximtipar.ro

Incepuse sa ii pese de cartile pe care le purta in brate si uneori pleca acasa cu cate un volum spre al citi. Niciodata nu citise atat de mult.
Stia toate noile figuri politice ale orasului. El le impartea flayere-le la prima ora.
Ii era cunoscuta si viata culturala, dar si cea de divertisment, tot el lipea pe stalpi sau pe panouri afisele ce infatisau fie o piesa de teatru fie un concert in oras.

In dimineata acea avea de un mare teanc cu pliante pe care trebuia sa le imparta la spital.

Erau niste pliante despre un medicament minune ce putea prelungi durata de viata. Frumos colorate si vesele aveau sa bucure bolnavii, gandise omul nostru, dar cand pasi in primul salon de la parter entuziasmul i se risipi.
Multe perechi de ochi il tintuira de la usa. Unii erau curiosi, alti erau rai, unii erau tristi, altii indiferenti.
– A venit omul cu noutatile, zise un batran care abia se zarea de sub patura.
– Ba cu produse de vanzare, pun pariu ca pliantele lui incearca sa vanda ceva, ai sa vezi, replica altul.
– Fleacuri, zise alt treilea.

Ii asculta pe toti si apoi incepu sa imparta pliantele lasandu-le la picioarele patului. Cand ajunse la cel din urma pat aflat in dreptul ferestrei vru sa se intoarca si sa priveasca spre acei oameni bolnavi, ceva il opri, insa si se multumi sa priveasca lung dincolo de linia orizontului din fata.

– Tocmai noua sa ni se vorbeasca despre prelungirea vietii?! Murmura cineva.
– Aici la spital unde moartea pandeste la fiecare colt! se auzi o completare.
– Ia-ti dom’ne hartiile de aici! I se adresa cineva direct.
Se intoarse si privi chipul dur al barbatului care-i vorbise.
– Nu e vina mea, se scuza repede, asta e treaba mea, sa impart tot ce iese de sub tipar. Lucrez la tipografie, sunt un neinsemnat de curier.
Apoi pleca strangand tare geanta cu pliantele ramase.
O data treaba terminata ajunse in strada, unde, nu departe de poarta pasi peste niste fluturasi pe care ii lasase la chioscul din colt. Cineva se infuriase pe ei si ii risipise pe caldaram. Munca lui parea a fi degeaba. Lumea nu mai primea vesti sau anunturi cu inima deschisa. Privi spre vanzatoarea de la chiosc, ea era responsabila pentru risipa, dar aceasta isi continua calma crosetatul, nici nu ridica ochii spre el.

Nu era prima data cand ceilalti ii batjocoreau munca. Afisele lipite pe panouri erau rupte fara mila, niste personalitati importante ale administratiei se trezisera cu niste mustati imense ce starneau rasul puternic al tinerilor.
Viata hartiilor iesite de sub tipar era atat de scurta, dar nimeni nu avea timp sa vorbeasca despre asta. Singurele cu o soarta mai buna pareai a fi cartile…

Ziua continua sa creasca iar omul se indeparta acum spre un o alta destinatie pentru a distribui mai departe.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: