vecinii nu iti sunt prieteni

Vecinii nu iti sunt prieteni aproape niciodata

Vecinii nu iti sunt prieteni, am tras concluzia asta dupa ce am trecut prin 5 locuinte. Relatiile cu vecinii nu mai sunt la fel de cordiale pe cat erau pe vremuri, bunicii si parintii nostri sunt indreptatiti sa sustina ca un vecin e mai mult decat un frate, dar in ziua de azi interactiunile dintre noi  sunt din ce in ce mai reci, din ce in ce mai superficiale.

In locul unei relatii de vecinitate armonioase nastem tot mai des invidii si conflicte iremediabile.

Cea ma importanta intre toate este educatia, acolo unde locatarii au un anumit nivel de educatie,  de bun simt lucrurile sunt frumoase si foarte la locul lor. Ni s-a intamplat sa avem astfel de vecini cand am locuit in centru. Scara aceea facea nota distincta intre toate scarile  la care am locuit. Curata, ingrijita, bine organizata, plina de flori, de oameni pasnici, calzi, eleganti  Toata zona de langa bloc era ingrijita si curata, oglinda celor care aveau grija de ea.

Chiar daca plecasem de-o vreme, atunci cand am fost in vizita in zona  am fost primiti cu bratele deschise. Ba chiar au venit sa ne salute, au coborat special sa-i dea lui David cate ceva, sa ne intrebe cum ne e in noua casa, sa ne asigure de toata prietenia lor.

Nu peste tot e la fel,  vecinii nu iti sunt prieteni, stiu asta inca din copilarie, la vremea aia am descoperit tot felul  vecini, niciunul nu seamna cu celalalt.

Ii stiu pe vecinii care barfesc si din orice informatie fac un ditamai subiect de discutie. Fie in particular la ceas de seara, cand se strang in casa unuia si incep a spune tot ce le scorneste mintea  Fie pe palier, in vazul tuturor, dar in soapta. Se intalnesc langa calorifere si se opresc lasandu-si jos sarsanalele dupa ce au urcat jumatate de drum, ba  uitandu-si mancarea pe foc sau lasandu-si usa larg deschisa ca sa poata refugia in case daca aparea „barfitul'”.

Ii stiu chiar si pe cei care intotdeauna duc lipsa de ceva.

De zahar, de ulei, de-o ceapa, de un mixer, de-o cana de orez, de-un cui,  de un minut de convorbire de pe telefon, de absolut orice nimic. Vecinul care cere are intodeauna vasul personal in mana, pe care tu, ca un bun crestin, binevoiesti sa-l umpli.

I-am remarcat si pe vecinii buni la toate, sunt aceia care se implica in orice activitate administrativa sau pentru a veni in ajutor, stiu ceva despre toti colocatarii si pot sa ghiceasca dupa trasaturi daca locuiesti sau nu in zona.

Fug de vecinii de complezenta, cei care doar  te saluta si iti vorbesc din varful buzelor.

Stiu ca vecinii nu iti sunt prieteni si datorita vecinilor de complezenta.

Reprezentanti acestei categorii se adapteaza dupa oricine, spun ceea ce vrei sa auzi, urmaresc o relatie cu tine, doar pentru a-si urmari interesele, sunt ipocriti si cu doua fete, au un discurs pregatit pentru fiecare, chiar daca trebuie sa prezinte doua pareri diferite.

Nu-mi plac nici vecinii aroganti, cei care te privesc nu de la inaltimea educatiei, ci a banilor pe care ii au si iti mai si arunca in nas opulenta lor.

Cea mai neplacuta experienta cu vecinii a fost, insa la prima locuinta pe care am inchiriat-o.

Blocul era exclusiv locuit de oameni varstnici, mai multe babute, si chiriasi. Noi eram doi tineri diferiti cu un un copil de 3 saptamani in brate. Straja unicii scari ii statea o batrana garbovita de ani, care, in clipa in care am ajuns in dreptul ei s-a oferit sa ne de-a cartela fara sa ne intrebe nimic. Am privit-o in ochi si i-am zambit atunci. Prima impresia fost-a una buna, dar la cateva zile dupa prima intalnire am auzit-o vorbind despre noi nu tocmai frumos.

Abia ne departasem ca si incepuse discutia cu octogenerale din preajma, isi manifesta dezacordul cu relatia noastra si cu faptul ca, bolnavi stiindu-ne, am facut un copil. „La ce le trebuia lor copil?” zicea cu rautate. „Ei nu se poarta bine pe ei si au facut si un suflet ca sa-l chinuie.” In inima mea de proaspata mama au ars cuvintele astea. Am plans amar si am vrut sa ma intorc ca sa ripostez, in fata ei si a celorlalte, dar am tacut.

Am tacut pana in ziua in care am plecat de acolo ca sa nu dau apa la moara discutiei, fara sa se astept vreo voce care sa ne pledeze cauza, fara sa astept ingaduinta sau alta pozitie din partea celorlalti,  pentru ca,  vecinii nu iti sunt prieteni aproape niciodata.

Acolo eram doar niste curiozitati.

Pe tot parcursul mutarilor am intalnit si colocatari pentru care nici macar nu existam, altii care ne dadeau coate pe cand treceau pe langa noi, unora le starneam curiozitatea si unora indiferenta.

Aici, la ultima noastra casa, am intrat in gura vecinilor pe cand inca nu ne mutasem, cea mai colorata remarca a facut-o o tanti de pe palierul celalalt, in mintea ei era imposibil ca un cuplu  cu probleme de sanatate sa faca un copil frumos si perfect sanatos.

Mai multi sopteau pe la colturi ca am primit o casa de la primarie si nu ne mutam mai repede in ea. Putini stiau ca renovam din greu.

Nici nu era nevoie sa stie, nu vrem sa le fim prieteni, nu vrem nici sa-i deranjam, nu vrem nici sa ii barfim, nu vrem decat sa convietuim impreuna in limita bunului simt si a regulilor administrative.

Dupa atatea experiente am inteles de ce occidentalii au relatii reci cu cei din jur, in mare masura sunt indrepatati, o implicare afectiva inseamna mult mai mult penreu a se numi relatie. Vecinii nu iti sunt prieteni.

Sursa foto

 

 

 

Despre Roxana Trandafir 763 de articole

Sunt Roxana, mama lui David si fac din asta misiune de suflet. Iubesc marea, cartile, toamna si cuvintele ce nasc povesti. Sunt timida ce in lumea ei traieste liber si frumos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
magicianul
Magicianul de John Fowles

Auzisem foarte multe lucruri bune despre Magicianul lui John Fowles si anul asta mi-am facut timp si rabdare sa o...

Închide