Pe facebook vestile circula ca vantul. A venit și o moarte subita. Ieri peste contul meu a batut unul de moarte. Vantul de moarte subita e cel mai aspru si mai puternic dintre toate. Doare. Usuca. Raneste. Aveam ochii la monitor si nu-mi venea sa cred ca numele lui Mircea era scris aici. Dar era, era… Rascolind prin alte conturi am aflat ca stirea era adevarata. Mircea a avut o moarte subita pe motocicleta. Pe motocicleta pe care o iubise asa de tare. Afurisita fie, e un Sicriu pe doua roti.
O moarte subita il luase pe primul dintre noi. Atat de nedrept si atat de devreme.
Noi ne stiam de-o viata, de prin clasa a-III-a, atunci cand venise prin transfer in clasa noastra. O viata a trecut de atunci. O viata si-atatea amintiri frumoase. Mi-l amintesc pe Mircea cel cu graiul moldovean, cu ochii mari ca marea si cu o sfiala specifica in atitudine. Mi-l amintesc din toate excursiile claselor primare cand devenea curiosul. Mi-l amintesc din vremea orelor de curs cand devenea haiosul. La geografie si desen tare ii mai placea sa-i necajjeasca pe profi si bine mai facea.
O data cu timpul, Mircea s-a transformat intr-un baiat frumos si multe fete ii bateau la usa.
Dupa ce drumurile ni s-au separat in clasa a -VIII-a, am aflat despre el doar de la lume. Nu ne-am mai intalnit niciodata si totusi am auzit ca plecase in Spania unde era rezident si avea o relatie frumoasa. Pe facebook nu mi-a acceptat prietenia, numele de dupa casatorie probabil ca l-a indus in eroare, dar il urmaream.
Si l-am vazut atat de indragostit de viata si de motoare, atat de zambitor si de realizat, atat de puternic si de implinit.
Pana ieri, cand vantul de moarte subita a inceput sa bata ingrozitor. Mi-a fost atat de greu sa dau vestea mai departe, dar am raspandit-o tot in memoria lui. Si spre mirarea mea, multi ne-am strans la un loc ca sa ne-amintim de el cu regret.
Ne-am strans pentru prima oara pentru o astfel de veste, pentru primul dintre noi care pleaca printro moarte subita, atat de nedreapta.
Mie inca nu-mi vine sa cred, inca mai caut indicii care sa-mi spuna ca nu-i adevarat, inca mi-e teama sa deschid facebook-ul cel care pentru a doua oara imi aduce vestea unei morti. Il urasc pentru asta si totusi daca ast site nu era… poate nu aveam sa ne mai strangem niciodata la un loc, nu aveam sa aflam niciodata nimic unul de celalalt, mai ales, pentru ca multi ne-am raspandit in lume.
Mi-e inima stransa si parca ceva e incomplet in amitirile acelea unice din trecut. Pana acum erau de neatins si de nepatrans, dar acum nimic nu mai e la fel.
Ramas bun, Mircea. Regret cumplit ca astfel scriu despre tine, dar totusi o fac ca sa imi ramai vesnic in jurnal. Exista ceva ce nimeni nu va sterge, nici timpul, nici moartea, e clipa aceea magica in care am fost elevi, in care purtam in suflet flori de salcam si eram copii frumosi si naivi.
Ramas bun, Mircea. Te urăsc moarte subita.
Vă invit să va abonați la postări și pe noua pagina de Facebook pentru a ne atrena la discuții zilnice.
sursa foto facebook, contul lui.
1 thought on “Ramas bun, Mircea!”