Parul meu si problemele lui la inceput de vara

Rate this post

Mi-era parul strans la ceafa in doua codite impletite, atat de strans incat si ochii imi erau trasi inapoi, nu aveam ce comenta caci mainile dibace ale bunicii mi-l sustrageau si mai tare. E amintirea cea mai dureroasa despre parul meu frumos, nu singura din pacate, am mai avut si alte neplaceri, dar atunci eram prea mica sa schimb ceva. Am plecat spre scoala cu scalpul parca in flacari si cu ochii in lacrimi. Colege si majoritatea oamenilor ma invidiau pentru podoaba mea capilara, dar nici nu stiau prin ce furci caudine trec datorita ei in fiecare zi.

Parul mi-a fost pana in adolescenta mare podoaba. Pana am inceput sa numar si eu problemele parului.

Imi amintesc ca la un moment dat mi-a cazut o in mana o poza de pe vremea cand aveam doi ani, mama ma tinea in brate si zambea la buclele mele crete de culoarea castanei coapte. Eram o fetita frumoasa cu par cret, in poza aceea parca eram si mai frumoasa datorita parului.
Bogat, cu fir gros si puternic facea mai apoi senzatie pe spatele meu mai tarziu. Soaptele admirative ale celor ce ma vedeau nu faceau decat sa ma bucure. Il purtam cu mandrie.

Ma facea frumoasa, pretioasa si foarte feminina.

La un moment dat din dorinta de schimbare m-am tuns lasand in mainile celui ce manuia foarfeca o coada lunga si frumoasa. Fascinat, atingea ferm parul incercand sa-l simta, m-a privit zambind si mi-a propus un targ. Sa nu platesc tunsura, ci sa-mi dea el bani pentru cosita pe care isi dorea sa o foloseasca pentru o peruca. Aveam de ales?Pentru ca acasa nu prea voiam sa o iau, nu stiam sa o pastrez, am raspuns repede afirmativ si-am plecat magulita.

Visul frumos s-a terminat pe la 12 ani, atunci parul meu a inceput sa cada. Problemele parului de aici incep.

Nu era dimineata in care sa nu gasesc fire rupte pe pieptan. Ma durea sa le vad cazand, dar nici nu prea stiam ce sa fac si nici ce le determina sa cada. Trauma se marea si mai mult in clipa cand bunica venea si imi arata peria luata din urma mea din baie si sa imi spuna  imperativ si cu rautate. „” Trebuie sa te tunzi, uite cum iti cade parul””, imi plecam ochii si inghiteam in sec fara sa indraznesc a ma tunde. Stradania ei de-a imi arata ca asta trebuie sa fac nu se oprea la o porunca. Imi cauta firele de par cazute pe jos si pe haine, se plangea ca ii infund chiuveta sau cada si ca sa ma simt si mai prost, nu a gustat niste chiftele facute de mine pe motiv ca ar fi gasit par in ele. Taceam in fata ei ca mai apoi sa ma adapostesc in singuratatea camerei mele si sa plang cu sughituri.

Poate ma invidia nu mi-a spus-o niciodata….

Eram prea frageda ca sa imi dau seama ca lipsa de vitamine si dezechilibrul hormonal specific varstei  duceau la acea cadere a parului.

Dar nu doar caderea m-a chinuit constant, ci si ingrasarea parului m-a traumatizat definitiv. Ma spalam des, dar nu scapam de aspectul neplacut de par slinos si intro zi, la scoala, am facut o gluma cum ca m-am saturat sa ma spal pe par. Am sustinut teatral si ferm ca pana nu imi trece unsoarea de la sine nu ma mai spal. Gluma mi s-a intors impotriva cu efect de bumerang caci intro dimineata m-am pomenit ca a mea colega de banca sustine ca are paduchi de la mine. Am povestit intamplarea pe larg anii trecuti, caci m-a durut ingrozitor fiindca era atat de neadevarata.

De la ea inainte am inceput sa imi urasc parul. Sa nu-mi mai pese de el. Sa nu-i mai dau atentie.

Ca tanara femeie nu mai aveam decat un par subtire si rar cu o culoare rosiatica la soare, atat.
Apoi in viata mea a aparut stresul emotional  si asta mi-a necajit pana si starea de spirit nu doar firele de par. Cadeau si cadeau iar eu le-am tratat cu cel mai nepotrivit sampon. Am procedat atat de gresit incat mi-as trage palme de fiecare data cand ma pieptan. Dar raul e facut.
In vara trecuta m-am tuns pentru regenerare si-am inceput un tratament antimatreata  acasa, m-am dat la fiecare spalare si cu ulei de argan pentru fermitate. A functionat pana in prezent, cand s-a instalat vara, parul a vrut sa-mi arate ca nu se simte bine.
De tuns nu m-as mai tunde, ma bate gandul sa merg la dermatolog si sa mai lucrez la alimentatie pentru a da si parului hrana. Am citit indicatiile Oanei Cuzino si cred ca asta-i urmatoare mutare desteapta.

Dar ce sa aiba parul meu in sezonul cald? Trebuie sa aflu.
Stiati ca si firele de par mor de foame? Ca sanatatea parului e strict legata de ceea ce mancam? Ca regenerarea e un proces greu si de lunga durata? Ca daca nu-i dam atentie nu are cum sa fie frumos?
Eu am aflat toate astea tarziu si-acu ma lupt cu suferinta asta majora.

 

Sursa foto internet

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Enjoy this blog? Please spread the word :)

%d blogeri au apreciat: