furtuna napraznica

O furtuna napraznica ne-a dat o lectie de viata

In cateva minute am vazut cum iadul se dezlantuie si o furtuna napraznica era sa ne ia pe sus. Eram in parc si mancam linistiti dintrun covrig, cand, o privire spre cer a fost destul ca sa declanseze panica. Cu rucsacele in spate si cu copilul in brate incercam sa parcurcem cateva sute de metri pentru a ne adaposti.

Urgia urla de rupea pamantul. Un vant puternic ne impingea din spate. Copacii se indoiau aproape de pamnat. Capetele ne erau plecate parca sub greutatea cerului. Negrul norilor ii luase toata stralucirea zilei si luminile actionate automat se aprindeau pe rand. Un praf napraznic ne-a oprit respiratia. Copilul zicea ca ii este frica. Fantana artreziana pe care nimeni nu o oprise scuipa violent stropi reci pe caldaram. Masinile goneau nebune, doar una s-a gandit sa tina randul ca sa trecem.

Furtuna napraznica ne impingea si mai tare din spate si cand, in sfarsit am traversat, primul magazin pe care l-am zarit ne-am gandit sa ni-l facem adapost.

Doua femei priveau ingrozite prin geamul de termopan. Am batut si-am incercat usa. Era incuiata. Toate sperantele ni s-au naruit si parca negrul cerului se pogorase peste noi sa ne inghita.  Pana la urma un sunet de chei ne-a trezit, una dintre femei deschisese usa, i-am cerut sa intram si ne-a crapat-o si mai tare.

Cea de langa ea, insa privind mai departe furtuna dezlantuita a tinut sa ne admonesteze:

-Ce cautati afara pe o vreme ca asta? Era cod de furtuni de la meteorologi, de ce ati iesit din casa? mai ales voi care aveti probleme de sanatate.

Am privit-o doar, pana mai devreme nu fusese niciun semn ca se apropia furtuna, pana mai devreme totul fusese normal… de ce sa ni se puna in frunte stigmatul asta?  Uitandu-ma inca o data femeia ce ne spusese asta am renuntat la orice replica. Ochii ei erau reci, nu avea sa inteleaga niciun argument.

David era fericit ca s-a gasit un scaun cald si comod si pentru el, noi eram multumiti ca nu ne bicuise deloc ploaia. Acum dincolo de usa incuiata era o urgie totala. Brazdat de fulgere si zguduit de tunete cerul turna lacrimi grele. Nu prea voiam sa le incomodam pe cele doua doamne din croitorie, magazinul de haine e impartit  si intro parte functioneaza o croitorie, dar alta sansa nu aveam decat sa stam cu ele pana se potolea potopul.

Cel mic spunea continuu ca am avut noroc, ca vantul era puternic si ploaia care bate tare avea sa ne ude de tot. A fost cu adevarat cea mai grea situatie cu care s-a intalnit el pe strada, fara sa mai socotim ca vremea i-a stricat joaca cu baloane de sapun. Pentru asta a vrut sa ne smulga o promisiune ca o vom relua cand va fi soare.

Curios privea furtuna napraznica, isi lipise nasul de geam si ne arata unde sunt norii mai negrii.  Natura dezlantuita, nu mai fu interesanta cand masina de cusut se porni sa coasa. Atunci a parasit geamul si a fugit in cealalta incapere.

Doamna care ne deschisese usa i-a urat sa se faca si el croitor, dat fiind ca e meserie banoasa. Cea cu admonestarea tacea si tacea de parca nu-l voia in preajma.

Cand seninul a inceput sa cucereasca cerul am plecat spre casa. Lectia pe care ne-a dat-o furtuna a fost ca niciodata sa nu asteptam ajutor de la cei care ne ies in cale, nu toti rezoneaza cu noi. Ce faceam daca dincolo de usa incuiata nu era decat femeia cu ochi reci?

furtuna napraznica

Sursa foto shutterstock.com furtuna

Despre Roxana Trandafir 763 de articole

Sunt Roxana, mama lui David si fac din asta misiune de suflet. Iubesc marea, cartile, toamna si cuvintele ce nasc povesti. Sunt timida ce in lumea ei traieste liber si frumos.

2 comentarii publicate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
STUDIU: 2 din 5 copii invata si in timpul verii. In ce activitati investesc parintii

Conform unui studiu realizat de curand, 2 din 5 copii cu varsta cuprinsa intre 7 si 15 ani sunt implicati...

Închide