Viata amoroasa a fost un subiect vesnic tabu

Rate this post

Am crezut in povestea berzei care aduce copiii pana in clasa a-VII-a, cand, cu ajutorul manualului de anatomie am gasit singura adevarul. Aveam curiozitatile mele despre viata amoroasa, viata sexuala si relatii pe care nimeni nu avusese rabdare sa mi le satisfaca.  Asta se intampla tuturor copiilor crescuti de bunici, li se spun povesti si mituri tocmai pentru ai tine departe de adevar.

Principiile invechite fac din viata amoroasa un tabu, iar orice discutie in jurul subiectului se transforma voit intro poveste de adormit copiii.

Ca orice fetita crescuta de bunici  m-am trezit inconjurata de mituri, am avut o atitudine rezervata, eram asezata si ascultatoare, timida, deloc nazbatioasa si  mult prea cuminte. Toate actiunile mele trebuiau sa primeasca aprobare de la ei,  fiecare intrebare mai putin potrivite era tratata cu “Nu e treaba ta, esti prea mica pentru asta, o sa afli cand va fi vremea.

Cand era vremea? De ce in viziunea lor eram mereu mica?Nu vedeau oare ca si eu cresc ca toti ceilalti copiii? Nu prea vedeau si ori de cate ori aveam o nelamurire mi se inchidea gura si eram trimisa la culcare.

Despre diferenta dintre baieti si fete am aflat in joaca, partenerul meu de atunci, un baiat cu cativa ani mai mare si-a scos pe neasteptate chilotii in fata mea si inceput sa faca haz de fata mea stupefiata si rosie. Cu imaginea aceea in minte am cerut sa plec acasa in acel moment. Bineinteles, nu am avut curajul sa spun nimanui ce vazusem si nici ca vecinul se dezbracase inaintea ochilor mei, pentru ca, tot aveam sa fiu certata si avea sa mi se interzica sa mai vorbesc despre subiect sau sa imi vad partenerul de joaca.

 

Bunica nu a luat intotdeauna locul mamei. Ma privea ca pe o vesnica fetita si in loc sa imi explice procesul cresterii mele firesti prefera sa susoteasca cu vecinele sau colegele de serviciu despre cat de repede m-am facut mare, prefera sa ma ignore, sa creada sau sa spere ca nu o aud, sa ma repeada daca interveneam cu o intrebare cand eram incurajata de prezenta cuiva mai prietenos.

Viata amoroasa a fost ultima la care trebuia sa ma gandesc, dar temerile mele au fost mult mai multe, nici nu aveam curajul sa deschid gura si sa fiu indiscreta.

  • Am crescut sub semnul rusinii. Sub imperativul unei porunci am aflat ca e rusine sa ma scobesc in nas, sa imi rod unghiile, sa vorbesc despre partile anatomice ale corpului cu cineva, sa am curiozitati asupra felului in care arata oamenii mai mari, sa ma adresez strainilor, sa spun tot ce imi trece prin minte, sa deschid subiecte indiscrete de fata cu altii, sa vorbesc prea mult cu baietii, sa le stau in preajma. Dar si sa fiu prea curioasa sau sa le adresez intrebari care nu se cuvin. Asupra acelui “nu se cuvin”nu am primit nicio lamurire, doar mi s-a retezat scurt: “taci ca nu se cade!
  • Mi s-a cultivat timiditatea. Da, m-au ajutat sa fiu timida ca nu cumva sa fiu prea indrazneata si sa aflu ceva nepotrivit. Cu acel “”esti prea mica eram oprita cand  mergeam la cumparaturi si voiam sa achizitionez si sa platesc eu produsele, cand ne aflam in vizita, atunci trebuia sa ma retrag in colt, sa nu vorbesc mult, ci sa ma joc in liniste, cand intalneam straini nu aveam voie sa ii privesc prea curios si nici sa ma trezesc ca ii intreb cate ceva. daca voiam sa fac treburi casnice, fie daca voiam sa particip la discutiile adultilor.
  • Bau-bau si asistenta cu injectia erau armele invizibile cu care se lupta constant. Daca intrun avant energic rasturnam casa cu susul in jos un ochi nemultumit si un deget amenintator ma anuntat ca daca nu sunt cuminte vine asistenta si… si nu venea, dar toata ziua mea era compromisa si ma simteam extrem de vinovata pentru dezordinea creata. Seara era randul lui bau bau sa ma bage in sperieti daca aveam curajul sa nu adorm prea repede.
  • Mi s-au cultivat frici, de la luatul copiilor rai de pe strada de catre tigani, pana la frica de ridicol in fata celorlalti, e ridicol sa intrebi, lumea rade, copiii nu inteleg… Asa am invatat sa tin in mine nu doar curiozitati, ci si frustrari si temeri. Am inceput sa ma tem de oameni involuntar.
  • Subiectele tabu erau de neingaduit in discutii. Am aflat despre menstruatie la scoala, din soaptele fetelor, din cautarile dupa vata perfecta, din dorinta de a fi la curent cu starea si curiozitatea lor. Pana intro dimineata cand m-am trezit intro balta de sange si-am ascuns cearsaful de frica si de rusine. Durerile de crestere a sanilor le-am suportat fara sa intreb daca sunt normale pana am avut un bust mare de care se mirau toti. Barza aducea copiii in burta femeilor varandu-i pe gura, asta am stiut pana am devenit adolescenta, socul adevarului descoperit in manual m-a coplesit. Pilozitatea era o rusine si trebuia ascunsa. Legatura cu baietii de varsta mea sau cu altii mai mari trebuiau de acum limitate.
  • Relatia intima cu cineva sau viata amoroasa mi s-au prezentat ca fiind ceva urat, rusinos, drept un pacat pentru care aveam sa platesc scump daca aveam sa fiu curioasa sa le incerc.

Asa m-am trezit in liceu tanjind dupa o relatie cu un baiat. Cand primul dintre ei mi-a dat atentie eram trecuta bine de 20 de ani si inca mai luptam cu principiile alor mei.

Am stat si-am plans pentru ca nimeni nu-mi explicase cum e sa te indragostesti, cum e sa te saruti, cum e sa suferi. Toti ma considerau  copila prostuta ce nu are inca sentimente. Probabil in mintea lor nu aveam sa am niciodata. Cand am avut prima deziluzie nu a stiut nimeni de ce plang, viata amoroasa nu privea pe nimeni, nu interesa pe nimeni.

Cand mi-am gasit alesul a trebuit sa plec si sa ma rup de casa doar ca sa nu intervina nimeni in relatia noastra. I-am suparat definitiv si din partea bunicului nu am primit iertare nici in ultimele lui zile de viata.

Cu bagajul asta de temeri frustrari si reprimari merg inainte, uneori schiopatand, dar invatatnd la fiecare pas cum e sa fiu puternica, cum e sa invat singura din experiente.

Sursa foto, tanara femeie curioasa.

 

 



2 thoughts on “Viata amoroasa a fost un subiect vesnic tabu”

  • Roxana, cu totii am dobandit frici, rusini, complexe din cauza nestiintei ori a lipsei de timp. Stai linistita! Nu e adult fara ,,sechele”, doar ca unii se pricep sa le ascunda mai bine ca altii. In viata tb sa te descurci cu ce ai, cu ce ai primit. Uneori chiar tb sa te bucuri ca a fost doar atat. Se poate si mai rau!

  • nici cu mine nu discutau parintii. târziu am aflat lucruri pe care cei de vârsta mea le știau de mult. totuși, nu am încercat să aflu prea multe. am preferat să copilăresc. le-am aflat pe toate la timpul lor. cu fetele mele am de gând să discut deschis, din timp. trăim alte vremuri.

Lasă un răspuns


%d blogeri au apreciat: