prima intalnire

Au trecut cinci ani de la prima intalnire

Era un soare in parg atunci cand ne-am intalnit. Eram timizi. Taceam. Tremuram. Ca niste adolescenti la prima intalnire. Privindu-ne pe sub gene nici nu aveam de unde sa stim ca de-atunci, chiar din acea clipa, v-om ramane impreuna pentru totdeauna.

Prima intalnire a fost posibila printro aliniere de stele, altfel, sansele de-a ne vedea erau aproape nule.

O fata din Deva si un baiat din Bucuresti nu prea au ocazia sa se vada decat daca Universul vrea asa. Pentru noi a vrut si ii suntem recunoscuatori.

Vreau sa va povestesc despre felul in care ne-am gasit. Dat fiindca distanta geografica dintre noi nu putea sa ne permita sa dam nas in nas pe strada in ajutor ne-a venit internetul si nu oricum, ci pe un site de intalniri pentru persoanele cu dizabilitati. Acolo eu imi spuneam Seherezada si nu faceam decat sa povestesc cu cei din jur. Sa povestesc, pentru ca, imi pierdusem incredere in orice tip de relatie, cu atat mai mult in aceste intalniri online. Fusesera destui aceaia care sa-mi fure  speranta. Avusesem deja o relatie ratata si nimic nu ma determina sa imi doresc alta.

Sub protectia unui astfel de username imi rezervam dreptul de a comunica. Era felul de relationare indirecta, una de care ma agatam  pentru a nu fi singura de tot.

Ma amuzau acele anunturi matrimoniale care incercau sa imi zugraveasca barbatul perfect, ma enervau cei care imi ceeau poza din primele replici pe care le schimbam, ma dezgustau cei care ma cereau de nevasta dupa cateva zile, ii ignoram pe cei care faultau grav gramatica, dar imi placeau cei siguri pe ei si sinceri.

Printre acestia a fost si sotul meu. Am zambit cand intre mesaje am gasit ceva de la un domn cu username de prestator de servicii de telefonie, dar pentru ca aveam o pasiune comuna, telefoanele, i-am si raspuns.

Prima intalnire online nu a fost, insa una de bun augur, am reusit sa ii par aroganta si imposibila si atat de tare l-am suparat ca a vrut sa-mi dea ignore

Apoi, ca pe o oarecare, m-a uitat in lista ca sa dau la numar si ca tot el sa revina din cand in cand la mine, cand se plictisea.

Mie imi placea fiindca fuseses sincer si nu imi ascunsese ca are o fetita, pentru ca avea principii sanatoase si bine definite, pentru ca era altfel decat tot ceilalti cu care vorbisem.

Lui ii placeam pentru ca eram serioasa, linistita si blanda.

Niciunul dintre noi nu se gandea la casatorie, niciunul nu se gandea la o relatie, asa o distanta ne reteza orice vis. Si totusi… intro zi de trei august ne-am vazut. M-a luat acasa la el pentru cateva ore si de-atunci nu ne-am mai despartit.

Suntem impreuna din prima noastra zi.

Ii multumesc sotului pentru toata iubirea din acea zi si pana azi. Pentru toata grija si atentia cu care ma inconjoara, Pentru tot ce am realizat impreuna. Pentru felul in care ne sustinem. Pentru tot ce am vizitat. Pentru tot ce-am cladit impreuna. Pentru felul in care ne asculatam. Pentru faptul ca nu ne certam. Pentru ca ne acceptam asa cum suntem. Pentru ca zilnic ne e drag sa ne luam in brate. Pentru simplitatea si frumusetea fericiriilor comune. Dar mai ales pentru David, copilul pe care cel mai mult pe lume il doream.

Iti multumesc, iubitule si te asigur ca si azi simt ce-am simtit in prima noastra zi, dupa cinci ani!

sursa foto 

Despre Roxana Trandafir 763 de articole

Sunt Roxana, mama lui David si fac din asta misiune de suflet. Iubesc marea, cartile, toamna si cuvintele ce nasc povesti. Sunt timida ce in lumea ei traieste liber si frumos.

1 comentariu publicat

Trackback-uri și pingback-uri 1

  1. Calatoria cu trenul de la estaz la agonie | Roxana Trandafir

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
o cariera de succes
Top 3 detalii la care trebuie sa fii ATENTA pentru a avea o cariera de succes

Orice femeie isi doreste sa aiba o cariera de succes, insa prea putine au gasit reteta perfecta care le-a ajutat...

Închide