tratament pentru depresie

Depresia e un iad, dar nu unul in care sa ramai vesnic. Tratament pentru depresie exista!

Exista tratament pentru depresie? In primul rand exista motivatia si apoi vine vindecarea. O solutie universal valabila nu exista, ceea ce ti se potriveste tie pentru ceilalti nu are niciun rezultat si invers. Daca nu merge prin autosugestie si psihoterapie, poti sa apelezi la tratament medicamentos. Acesta, insa cu totii il recomanda ca ultima solutie si se face numai cu ajutorul unui psihiatru.

Povestea tristetii mele inainte de a gasi echilibrul si un tratament pentru depresie care sa dea rezultate.

Sunt o fire drepresiva. Ani la rand am scris despre tristetea ce ma apasa la intervale regulate, mai ales iarna, ani la rand am sperat sa nu ma ajunga din urma si atunci cand m-a coplesit amarul i-am simtit si mai intens amarul. Ani la rand m-am abandonat pe mine, actiunile mele si  tot ce ma inconjoara pentru ca, imi parea ca nu am putere, ca nu am de ce sa lupt cu mine. Negrul depresiei imi era suficient, nu imi doream nimic altceva, decat sa stau si sa plang, sa ma inchid de ochii lumii, sa nu ma simt in plus, sa uit de toate.

M-am urat pentru ca eram miniona, prea grasa, prea timida, prea tacuta, prea credula, prea nepriceputa in negocieri, prea singura, prea putin implicata, prea delasatoare. Toate inainte sa ma marit si sa devin mama. Dupa ce asta s-a intamplat ma intristam pentru ca nu ma simteam suficient de frumoasa, de gospodina, de buna sotie, de buna mama. Ma simteam nedemna si neputincioasa in fata noilor mele statuturi si roluri.

Depresia, aceasta tristete acuta ce apare fara un motiv si tine mai tot timpul ma incoltea cu precadere iarna.

In momentele in care delasarea si apatia mea crestea, in clipa in care imi abandonam activitatile, atunci cand faceam totul automat, intram in jocul rutine zilnice, atunci cand ma complaceam in situatii, cand lasam garda jos, cand deveneam, cu voia mea, vulnerabila. Atunci cand REFUZAM sa caut si sa vad solutii.

In acest an chiar am apelat la psihoterapie si nu mi-a fost rusine sa recunosc ca sunt depresiva si vreau ajutor. Am spus asta si public aici si azi m-am decis sa scriu despre tot ce mi s-a intamplat.

Cum m-a ajutat mersul la psiholog?

  1. sa inteleg ca psihoterapia e importanta atunci cand nu mai vad solutii.
  2. sa caut adevaratele cauze ale framantarilor mele privind atat in ansamblu, cat si in adancime.
  3. sa nu ma judec.
  4. sa nu caut responsabili in alta parte.
  5. sa gasesc bucurii marunte in fiecare zi.
  6. sa fac schimbari in ceea ce priveste actiunile mele.
  7. sa comunic cu sotul despre tot ce ma framanta.
  8. sa nu astept solutii din cer, ele toate TIN de mine.
  9. sa nu uit sa fiu Femeie, doamna, cititoare, pasionata de scris, cinefila si tot ce imi place sa fiu si nu fiu doar Mama.
  10. sa imi stabilesc prioritati marunte, cotidiene si sa incerc a le indeplini.
  11. sa nu ma multumesc doar cu visele mari si indepartate.
  12. sa imi impart timpul eficient.
  13. sa imi recapat increderea in mine ingrijindu-ma, fiind cocheta, eleganta, frumoasa, pentru mine intai si apoi pentru ceilalti.
  14. sa renunt la gandurile nocive care au efect de bumerang asupra mea.

Ce sa intamplat in timpul terapiei de sustinere?

Am inceput sa vorbesc cu cel de langa mine despre starea mea. I-am spus ca ma intristeaza ca am ajuns sa neglijez o parte dintre lucruri doar pentru a pune copilul pe primul loc. Am ajuns amandoi la concluzia ca trebuie sa ne acordam si noua timp, dar si ca trebuie sa an grija de sanatatea mea si asa subreda.

Pe el il amuzau colaceii pe care ii prezentam, pe mine remarcile lui jucause ma intristau peste masura. Ma invinovateam ca mi-am pierdut din suplete, ma uram privindu-mi obrajii prea durdulii. Am vorbit si despre problema kilogramelor (prea multe) in plus si spre surprinderea mea, el ma vedea tot frumoasa si atragatoarea, eu ii interpretasem glumitele gresit.

Cand toate astea erau lamurite a venit ca o furtuna boala bunicului si a maturat totul in jur. La inceput a fost neacceptarea: Bunicului meu nu i se poate intampla asta. Nelinistea pusese stapanire pe mine, cautam cu inversunare solutii, voiam alt diagnostic si nu un cancer in metastaza, voiam sa fac minuni, ma certam ca nu i-am fost suficient alaturi, ca nu l-am ascultat. Apoi a venit revolta? DE CE bunicul meu? De ce? Plangeam aproape continuu, ma sufocam in casa, nu suportam sa vad locurile pe unde stiam ca m-a purtat si ne sunt familiare, mi-era din ce in ce mai greu sa-l vad cum se stinge. Ma plimbam pe strazi ore in sir nedorindu-mi nicio clipa sa ma intorc acasa. Izbucneam in lacrimi spre mirarea tuturor cautand raspunsuri. Cand in sfarsit am ajuns la resemnare era prea tarziu, boala castiga teren si ii fura fara mila farame din zambet.

A trebuit sa plec departe doar pentru a ma putea echilibra. Mi-era cu neputinta sa il vad in agonie si sa stiu ca nu pot face nimic.

Cand a plecat pentru a spune frumoasele-i povesti si altora a trebui sa ma cobor inca o data in iad si tot cu puterile sa ies din el. M-am inarmat cu tacere ca sa imi ascund durerea. Nu ma asteptam la nimic bun, cand, intro zi David m-a privit in ochi si mi-a spus:

-De ce esti trista, mami? Tu esti mama mea, nu ai voie sa fi trista!

L-am luat in brate si cu un oftat adanc am constientizat ca acela era declicul.

Atunci a inceput schimbarea si adevaratul proces de recuperare. Imi gasisem MOTIVUL si rostul din nou, incepeam un tratament pentru depresie, de data asta pe cont propriu.

  • am inceput sa ies in locurile care imi faceau placere, sa reluam plimbarile noastre nepereche de duminica, sa beau o cafea intrun loc nou chiar daca o luam de la tonomatele de pe strada.
  • am inceput sa ma uit mai des in oglinda si sa ma preocupe ce vad. Mi-am aranjat parul in moduri diferite si mi-am ingrijit obrajii inaspriti. Atunci am vazut ca slabisem.
  • Mi-am cumparat haine noi, vaporoase, calde, feminine.
  • ne-am propus sa facem din timp planuri pentru vara viitoare.
  • Am facut curatenie generala si am schimbat mobila prin casa, pe langa efortul care ma ajuta sa elimin stresul, efectul schimbarii mobilierului mi-a adus un confort psihic neasteptat.
  • Am citit din nou cu placere, impunandu-mi sa citesc cu atentie si fara sa renunt la lectura daca mi se tulbura gandurile.
  • De plans am plans cu masura, pentru ca, lacrimile mele nu-m407111111111111111111111111111111111152i aduc bunicul inapoi.
  • La masa ma port altfel, nu ma ridic de pe scaun ghiftuita, am renuntat sa mai ciugulesc si sa mai mananc paine. Efectele se simt.
  • Am revenit asupra blogului cu o pofta de scris fara precedent, acum in timp ce imi curg din degete cuvinte imi dau seama ca a devenit o terapie. I-am gasit paginii mele o directie si asta ma bucura pe deplin.
  • am stabilit prioritati zilnice si-am facut inceput sa fac diferenta dintre urgent si important.
  • mi-am spus in fiecare zi ca voi reusi. M-am eliberat de NU POT si de NU sunt in stare.

Cu noua mea atitudine am avut enorm de castigat. Am gasit fara antidepresive puterea de a ma echilibra. Mi-am antrenat mintea sa gandeasca pozitiv, intrun mod constructiv si frumos. Nu am mai cedat in fata emotiilor. Am gasit motivatia si mi-am urmat drumul descris de ea.

Mi-am depasit depresia intorcandu-ma la mine, facand ce-mi place, dorindu-mi sa nu mai ajung din nou victima tristetii.

sursa foto

 

Despre Roxana Trandafir 763 de articole

Sunt Roxana, mama lui David si fac din asta misiune de suflet. Iubesc marea, cartile, toamna si cuvintele ce nasc povesti. Sunt timida ce in lumea ei traieste liber si frumos.

2 comentarii publicate

  1. Si eu ma bucur ca ai reusit! Nu este simplu, am in familie un exemplu, uneori m-am intrebat daca nu am si eu. Cred ca trebuie sa luptam mereu, avem pentru ce! Am citit mai multe texte azi si am ramas foarte impresionata. Sunteti speciali si puternici!

Trackback-uri și pingback-uri 1

  1. 5 efecte negative ale lipsei de miscare | Roxana Trandafir

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
mamici tinere
3 motive pentru care femeile isi doresc sa fie mamici TINERE

Chiar daca, in ziua de azi, femeile amana momentul in care vor deveni mame, comparativ cu generatiile trecute cand acestea...

Închide