Pentru ca sufar de o boala multi considerau ca nu pot sa am un copil

Rate this post

Toata viata mi-am dorit sa fiu mama si atunci cand ma descurajau toate imprejurarile. Eu ma incapatanam si spuneam intruna ca o sa am un copil chiar si atunci cand nu stiam ce inseamna sa schimbi un pempers si infasam o papusa intrun prosop. CHiar daca lumea credea exact pe dos si ma considera incapabila, cand boala imi era pusa pe tava ca un obstacol de netrecut. Chiar si atunci cand imi spuneau ca nu ma voi marita niciodata.

Continuam sa visez cum e sa am un copil fie privind in zare, fie punandu-mi pernute sub haine si imaginandu-mi ca am o burta cu un suflet inauntru.

Cand joaca a devenit reala si am ramas gravida cu David toata viata mi s-a schimbat definitiv. Partea exceptionala a fost ca implineam un vis si totodata o minune, partea nasoala era ca nimeni  nu voia asta in afara de mine.  Mai cu lacrimi, mai cu greu am reusit sa fac ca pruncul sa imi ramana in pantec, desi toti cei din jur il voiau afara. A fost o lupta crancena in care am incasat multe lovituri sub centura, am indurat mustrari, am primit amenintari si am fost amenintata de catre cei care speram sa ma inteleaga.

Bunicul nu a putut sa accepte nicio clipa ca eram o femeie asumata si responsabila, in ochii lui ramasesem fetita rusinoasa si prea timida pentru a face ceva. Isi dorea din rasputeri sa ma convinga sa renunt la copil ca nu cumva sa il las in grija.

Prima incercare a fost cand a vrut sa ma convinga ca nu sunt sanatoasa pentru a duce o sarcina la final. I-am demonstrat prin documente si analize ca sunt capabila sa port sarcina si niciun argument nu a mai stat in picioare.

A doua piedica a fost sa-mi vorbeasca despre doctorita mea de rau desi nu o cunostea si nu avea de unde sa aiba sumedenia de informatii proaste. Fiindca nu am renuntat a mers mai departe, si a actionat indirect dorind sa ii convinga pe cei care chiar aveau legatura cu doamna ginecolog, sa o roage sa ma sperie si sa imi aduca la cunostinta ca as naste un copil cu probleme grave. Lumea nu s-a amestecat si sarcina mi-a mers mai departe.

Nu a reusit nici cand a vrut sa-mi suprime increderea in mine, repetand intruna ca am nevoie de o femeie alaturi, nu aveam nici mama nici bunica, ca disgravidia e nefireasca, ca sunt din ce in ce mai bolnava desi nu dadeam niciun semn. Atunci cand am avut enterocolita, subtil, a incercat sa-mi induca in minte ca pot pierde baiatul. Desi clocoteam de emotie mereu i-am dovedit contrariul.

La nasterea de dupa doua saptamani nu a fost prezent. M-a durut cumplit.

Tata mi-a dat un ultimatum si mi-a spus ca daca nu scap de copil o sa raman singura cu boala mea. Pentru ca nu l-am ascultat a plecat de acasa, m-a lasat sa sufar si sa cred ca e suparat pentru totdeauna sperand ca o fac ca el si o sa ma despart si de barbatul ales.

Cunoscutii ma incurajau in timp ce vorbeau cu mine, ca pe la spate sa ma considere nesabuita si sa sa isi dea cu parerea despre cum o sa pot sa am grija de micut.

Nimeni nu a crezut in mine, nimeni nu putea sa creada nici in afirmatia mea ca as fi pregatita sa devin mama.

Toti spuneau ca e un hazard sa am un copil.

Toate opozitiile lor, insa mi-au dat putere.

Am strans din dinti pana la sange, mi-am luat pantecul in brate si am pornit pe drumul nostru.

Am indurat ocari, pareri, priviri, blesteme. Ne-am strans in brate si mai tare si-am mers mai departe.

Nu am cedat nici cand integritatea fizica a inceput sa cedeze. Am vrut sa am un copil si nu mi-am pus niciodata problema ca nu l-as putea avea.

Mi-am facut toate ecografiile, toate analizele, toate testele si am avut mare grija sa mananc sanatos si sa fac miscare, multa miscare.

In ultimele luni lucrurile nu au fost deloc usoare. Mergeam foarte greu, dormeam mult la pranz, devenisem sensibila la alimente, ma durea coloana ingrozitor. Aveam niste scurgeri urate care puteau sa ne puna in pericol, mai ales pe el, daca nu le tratam cu atentie impreuna cu doctorita Mitranovici, am trecut si de pericolul unei infectii urinare, am stat cu greu pe scaun in ultimele zile de sarcina, ca in ziua cea mare sa ajung sa nu pot sa ma sui pe masa de operatie.

Toata lumea gravita in jurul meu tratandu-ma cu atentie si precautie, pentru ca, aveam un bazin osos vicios, atat eu cat si puiul aveam nevoie de o grija aparte. Cand a sunat ceasul 12.40 am nascut un copil perfect sanatos si frumos ca un pepene in parg.

Cineva in imensitatea asta a univesului a fost alaturi de mine si mi-a dat voie sa fiu puternica, mi-a dat voie sa fiu mama. II multumesc.

Sursa foto. 



2 thoughts on “Pentru ca sufar de o boala multi considerau ca nu pot sa am un copil”

  • offf, prin câte ai trecut. cam la fel a fost și la prima mea sarcină dar nu m-a interesat părerea altora. acum, când eva are aproape 9 ani, regretă că nu m-au susținut atunci.

  • Lumea trebuie sa isi vada de treaba si sa nu isi mai bage coada unde nu trebuie! Partea nasola e ca pers.care tb sa te iubeasca si sa te sustina neconditionat, de dragul aceluiasi sange macar, o iau uneori razna.

Lasă un răspuns


%d blogeri au apreciat: