04Sep

Viitorul copilului meu nu arata prea bine in orasul cu cetate

Reading Time: 2 minutes

Sunt o multime de lucruri ce ma preocupa, dar nici un gand nu imi da tarcoale mai des decat acela legat de viitorul copilului meu. Il privesc cu nostalgie cum se joaca fara griji si mai tare ma ingrijorez atunci. Cand ma ia in brate cautand pe chipul meu raspunsuri vreau sa-i ascund nelinistea ce nu-mi da pace. Multe seri la rand cad pe ganduri si ma intreb ce as putea sa-i ofer in orasul asta? Cum o sa-si faureasca viitorul intrun spatiu fara perspective? Ce va face? Cum o sa-l pot ajuta?
Ma scutur de ganduri ca de niste friguri grele si in timp ce privesc panorama Devei nu gasesc niciun raspuns favorabil la ceea ce ma framanta.
Imi iubesc orasul, nu de patriotism local duc lipsa, ci de sansa de a-mi creste si educa frumos copilul aici. Cum as putea sa o fac cand:

  1. Deva e cu vreo 20 de ani in urma, mai are multe de modificat, de adoptat, de schimbat, de innoit ca viata in ea sa se desfasoare firesc.
  2. Populatia ii este clar in descrestere, noroc cu comunele adiacente, altfel ar fi un oras mic, foarte mic. Pustii ii sunt strazile in zilele de vara, de parca iarna ar fi continua.
  3. Singurul loc de promenada si de activitate a ramas centrul.
  4. S-a umplut de magazine cu produse de mana a doua, semn ca nu doar ca aici sunt oameni putini, dar mai sunt si batrani si saraci.
  5. Scolile fie se inchid. fie se comaseaza din lipsa de elevi.
  6. Locurile de munca sunt in majoritate la centrele comerciale sau in lanturile de magazine ale unor mari firme.
  7. Spitalul duce lipsa de personal calificat, te imbolnavesti mai tare de teama ca nu vei fi tratat decat de o boala.
  8. Aspectul urbei e cat se poate de invechit, posac, trist.

Cum sa se dezvolte copilul meu aici? La fel de trist si de lipsit de perspective ii va fi viitorul.
Noi in timp vom deveni prea neputinciosi pentru ai acorda o sansa, atunci ne va strange mana si va pleca departe. Si in tristetea unei batraneti apasatoare ne vom gandi la cum ar fi fost daca am fi emigrat? In orasul cu cetate nimic nu arata bine, daramite viitorul copilului meu!

***Va astept si pe actuala pagina de facebook pentru postari zilnice si sa va abonati la postari.

viitorul copilului meu

sursa foto unsplash.com

Please follow and like us:
Pin Share

12 thoughts on “Viitorul copilului meu nu arata prea bine in orasul cu cetate

  1. Asta cred ca este o chestie generala valabila pentru toata Romania. Eu de-aia sunt de parere ca oamenii care isi dau seama de toate aceste nereguli, la timp desigur, pleaca unde vad cu ochii. Si n-o fac neaparat pentru ei, ci pentru viitorul copiilor lor. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *